2020 a fost probabil cel mai dificil an din ultimii 30. A fost anul în care am învățat să fim singuri. A fost anul în care (sperăm, doar vremelnic) ne-am luat la revedere de la viața socială, anul în care cuvintele de ordine au fost „masca“ și „distanțarea fizică“, anul în care, mai mult ca niciodată în epoca post-adevăr, am fost bombardați cu fel și fel de teorii conspiraționiste și de fake news. Pentru educație, 2020 a fost un an foarte greu: pandemia a dărâmat cutume și mituri, ne-a făcut să construim din mers, contracronometru, o nouă paradigmă, să trecem în marș forțat de la școala tradițională la școala digitală, să im­­plementăm peste noapte un stil de învățare/predare care, pentru o bună parte a sistemelor educaționale la nivel mondial, la finalul lui 2019, încă reprezenta un experiment: școala online. S-au creat rapid platforme online, biblioteci virtuale ș.a.m.d. 2020 a fost și anul în care jumătate de miliard de copii din întreaga lume nu au avut acces la educație pentru că nu au putut accesa programele de învățare la distanță, după ce pandemia de Covid-19 a închis școlile. În consecință, la nivel global, în 2021, educația se află în fața unor uriașe provocări.

Început de an pentru sistemul educațional românesc

În primele zile ale lunii ianuarie era dat publicității un sondaj realizat de World Vision Romania, în perioada decembrie 2020-ianuarie 2021, pe un eșantion de 1.490 de elevi din mediul urban și rural și aproximativ 500 de profesori, care arăta că 80% dintre cadrele didactice din preuniversitar și peste 70% dintre elevi doreau să revină la școală; școlile trebuie redeschise, spuneau aceștia, doar acele unități școlare din zonele cu risc crescut de infectare rămânând închise. „Continuarea școlii online pentru toți elevii neluându-se în considerare rata de infectare sau accesul real al copiilor la educație va duce la creșterea nivelului de abandon școlar și va crea lacune majore în educația unei întregi generații de elevi. În septembrie anul trecut s-a decis descentralizarea deciziei în educație în funcție de rata de infectare. Solicităm ferm să se țină cont de această hotărâre și, în plus, solicităm reluarea orelor în format fizic pentru toate categoriile vulnerabile de elevi care nu au avut acces la educație“, spunea Mihaela Nabăr, directorul executiv al World Vision Romania. În ciuda dorinței clar exprimate de a se reîntoarce la școală, nici jumătate dintre angajații din învățământ nu au răspuns (cel puțin în primă instanță) la apelul de imunizare prin vaccinare, o măsură absolut firească pentru micșorarea riscului de contaminare cu coronavirus, atât în rândul elevilor, cât și al cadrelor didactice.

„Orice persoană vaccinată din sistemul de învățământ va însemna o diminuare a riscului de transmitere a acestui virus“

La începutul acțiunii de vaccinare, la nivelul învățământului preuniversitar, doar 45% dintre angajați și-au declarat disponibilitatea, iar în sistemul de învățământ universitar, puțin peste jumătate: 59,64%. Potrivit unui alt sondaj, realizat în decembrie de Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret, 56,3% dintre profesori nu erau de acord să se vaccineze împotriva Covid-19, iar 43,2% declarau că doresc să revină la școală și să predea față în față înainte de începerea campaniei de vaccinare.

Un sondaj al Ministerului Educației a cerut ca până la 15 ianuarie întregul sistem (340.000 de membri) să se pronunțe asupra intenției de a se vaccina. La data limită, după cum sublinia ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, ponderea la ni­velul învățământului preuniversitar s-a apropiat de 50%, „fără ca aceste răspunsuri să constituie o obligație legală de vaccinare, iar în sistemul de învățământ universitar s-a ajuns la 60%. Orice persoană vaccinată din sistemul de învățământ va însemna o diminuare a riscului de transmitere a acestui virus, deci practic va însemna o diminuare a riscului la care sunt supuși elevii și profesorii. Disponibilitatea de vaccinare a personalului din învățământ va fi unul dintre factorii luați în calcul în momentul în care se va decide data redeschiderii școlilor, chiar dacă acesta nu va fi hotărâtor. Întoarcerea elevilor în clase este condiționată doar de rata de infectare la momentul respectiv“.

Există și părinți care nu vor să-și trimită copiii la școală, în situația în care învățătorul sau profesorul nu s-a vaccinat. Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți-­Învățământ Preuniversitar, a făcut următoarea apreciere la Radio România Cultural: „Până la urmă, profesorii sunt și ei părinți, fac parte din această societate. Pentru a putea deschide ușile la tot ce în­seamnă cadru general și pentru a ne reîntoarce la viața normală, de zi cu zi, cu certitudine, trebuie să ne vaccinăm ­într-un procent cât mai mare, la nivel societal. Deci, nu aș arăta numai înspre profesori. Sigur că îmi doresc ca într-o unitate de învățământ majoritatea cadrelor didactice să fie vaccinate, dar și pă­­rinți, și profesori trebuie să ne vaccinăm într-un procent cât mai mare, astfel încât să încercăm să scăpăm de această pandemie și să revenim cât mai curând la viața de zi cu zi“.

„Aș vrea să deschid toată economia, nu numai școlile, dar depindem de evoluția pandemiei“

Sigur, vaccinarea nu este obligatorie, dar Sorin Cîmpeanu îi îndeamnă pe profesori să renunțe la rezerve și să se vaccineze. Revenirea în siguranță la școală depinde și de acest aspect. Pe 19 ianuarie, premierul Florin Cîțu spunea că re­deschiderea școlilor este foarte importantă, dar depinde de gradul de conformare la măsurile dispuse de autorități: „Aș vrea să deschid toată economia, nu numai școlile, dar depindem de cum evoluează pandemia. Ca să deschidem școlile, să deschidem economia, trebuie să ne vaccinăm și trebuie să păstrăm aceste măsuri de restricție. Este simplu – mască, dezinfectant și să ne vaccinăm. Dacă fa­­cem aceste lucruri, veți vedea că vom deschide economia cât mai curând“.

Articolul integral poate fi citit în numărul 13 al revistei Tribuna Învățământului