Pandemia de SARS-COV-2 reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru întreaga lume. Instituțiile și unitățile de învățământ s-au închis, evenimente anuale majore au fost amânate și s-a decretat starea de urgență în statele lovite de pandemie. Situația fără precedent creată de noul coronavirus a determinat sistemele educaționale să găsească rapid soluții pentru adaptarea la noua realitate, în condițiile în care, în a doua jumătate a lunii martie, un raport UNESCO anunța că peste 850 milioane de tineri, la nivel mondial, erau siliți să învețe de acasă. Ulterior, numărul acestora a crescut.
Marcela GHEORGHIU, jurnalistă
Pentru educație, ca pentru majoritatea domeniilor, distanțarea a devenit cuvântul de ordine. Școala s-a mutat acasă, prinicipala problemă a tuturor statelor atinse de pandemie fiind aceea de a asigura continuitatea procesului de învățământ, într-o situație dificilă cu care nu ne-am mai confruntat până acum și la care trebuie să ne adaptăm din mers, cu atât mai mult cu cât, la nivel mondial, pandemia e departe de a se fi stins, iar medicii și specialiștii avertizează că un al doilea val pandemic e posibil să lovească din nou, odată cu instalarea toamnei.
Virusul care a adâncit criza globală a educației
La nivel mondial, elevii au fost nevoiți să se adaptaze la învățarea online, unii, mai greu, alții, mai ușor. În situația creată de contextul pandemic, UNICEF a tras un semnal de alarmăreferitor la pericolul ascuțirii inegalităților în ceea ce privește accesul la tehnologia digitală, fapt care va adânci criza globală a educației. „Există inegalități profunde în ceea ce privește accesul la tehnologie și la materialele necesare pentru a continua învățarea într-o perioadă în care școlile sunt închise“, spune Robert Jenkins, directorul Departamentului pentru educație al UNICEF, atrăgând atenția că „o criză a educației exista deja înainte de declanșarea pandemiei de COVID-19. În prezent, ne confruntăm cu o criză care se adâncește și generează și mai multe disparități“.
„Omenirea nu va mai fi la fel după COVID“
S-a auzit deseori spunându-se acest lucru în ultimele luni, în toate contextele mediatice posibile. Aserțiunea este susținută de semnalele pe care le dă, în mod repetat, Organizația Mondială a Sănătății. Cel mai optimist scenariu, spun reprezentanții acesteia, este că vom continua să trăim cu pandemia încă doi ani de aici înainte. Pentru toate statele lovite de coronavirus, mesajul a fost de la bun început cât se poate de limpede. Societatea trebuie să se adapteze rapid la noile condiții, dacă vrea să meargă mai departe, iar educația să se updateze urgent, pentru că, foarte posibil, școala va continua online.
România s-a conformat. Școala a continuat de acasă după 11 martie, data la care s-a făcut anunțul de închidere a tuturor instituțiilor și unităților de învățământ din cauza amenințării cu noul coronavirus. Trei milioane de elevi din întreaga țară au încetat să mai meargă la școală. La acel moment, programa școlară, la nivelul anilor terminali – clasele VIII, XII și XIII – era parcursă aproape în totalitate. Ceilalți ani de studii mai aveau de parcurs o bună bucată din materie. Școala intra în regim online, iar autoritățile erau luate prin surprindere, cadrele didactice erau luate prin surprindere, părinții erau luați prin surprindere în fața unei forme de învățământ pentru care mulți dintre ei nu se pregătiseră vreodată. Și de aici au început problemele care, foarte curând, aveau să scoată la iveală, încă o dată dacă mai era nevoie, precaritatea unui sistem de educație învechit, subfinanțat, prost gândit, cu nevoi ignorate sistematic de toate guvernele postdecembriste. Din cele trei milioane de elevi care urmau să continue cursurile de acasă, cel puțin 250.000 nu aveau acces la tehnologia digitală, mulți aflându-se în anii terminali de școală. 250.000 de copii deveneau practic invizibili, iar handicapul dintre ei și ceilalți creștea de la o zi la alta. Pentru ei, cauza era pierdută, chiar dacă Ministerul Educației și Cercetării dădea asigurări repetate că nu vor fi lăsați în urmă și că se vor găsi metode ca acești copii să continue studiile. Într-o declarație de presă, Monica Anisie anunța: „Ministerul Educației a elaborat o instrucțiune. Aceasta are două componente: pe de o parte se referă la acei elevi care au posibilitatea de a participa la cursurile online, deci dețin o tabletă, un laptop și așa mai departe și aceste lecții vor continua, iar cea de-a doua parte a instrucțiunii prevede măsuri pentru acei elevi care nu au acces la tehnologie. Pentru aceștia, unitățile de învățământ, împreună cu inspectoratele școlare, trebuie să transmită resurse de învățare și fișe de lucru pe toată această perioadă în care nu au acces la tehnologie“. Tot referitor la cele câteva sute de mii de elevi care nu au acces la tehnologie, spunea ministrul Educației: „Înainte de vacanța de Paști, chiar Consiliul Național al Elevilor a spus că 60% dintre elevi au participat la lecțiile online. Am avut și eu curiozitatea să văd câți dintre elevi participă la aceste cursuri, de aceea le-am solicitat colegilor din inspectoratele școlare să prezinte o situație, să vedem dacă s-au îmbunătățit sau nu participările elevilor. Noi avem un număr estimativ în cadrul Ministerului Educației. Avem în sistemul de educație peste trei milioane de elevi și avem în jur de 250.000 de elevi care nu au acces la tehnologie. Pentru aceștia, Ministerul Educației se pregătește să intervină pentru ca la toamnă, dacă există din nou o astfel de situație, să nu mai fim puși în fața unei probleme similare“.
Intențiile ministeriale și realitatea din școli
Din nefericire, intențiile bune ale Ministerului Educației și Cercetării s-au lovit de realitatea din teren. Handicapul este atât de mare, încât chiar și până în toamnă e greu de crezut că, în cazul unui al doilea val de pandemie, cele câteva sute de mii de copii amintiți vor putea avea acces la tehnologia digitală, în primul rând pentru că sunt multe zone în țară care nu au acoperire pentru internet, iar restul de motive nu mai contează.
Cum arăta școala în martie și cum arată, de altfel, și acum? Scriitorul Vasile Ernu sugerează o imagine: „În acest moment, sistemul educațional românesc nu dispune de minime instrumente educaționale făcute profesionist pentru noul context: nu avem cursuri online, materiale auxiliare profesioniste pentru copii și nu avem nici măcar banale documentare de popularizare a științei. Aproape nimic: doar multe materiale de umplutură de piață, marketizate, care nu prea ne folosesc la nimic. Mulți dintre noi trebuie să apelăm la materiale din alte limbi. Pe ce am aruncat 30 de ani atâția bani? Pentru ce am calificat și recalificat personal? Nu prea e clar“. („Educația online: un haos total și o catastrofă anunțată“, pe site-ul Libertatea).
Mircea Miclea, fost ministru al Educației, declara la Europa Liberă că timp de zece ani a fost ignorată prevederea din Legea educației naționale nr. 1/2011 care stipulează crearea cursurilor online și nimic nu s-a întreprins în acest sens: „Zece ani s-a ignorat lucrul acesta. Am spus de mai multe ori cum trebuie făcute cursurile online și degeaba. Și acum suntem în situația aceasta“.
Școala românească nu se simte prea confortabil în secolul XXI
Departe de promisiunile și de asigurările guvernanților că totul va fi bine, tot mai mulți copii din medii vulnerabile, cu precădere din cel rural, au pierdut contactul cu școala, riscând să crească procentul abandonului școlar. Realitatea din zonele rurale arată că abandonul școlar s-ar putea să crească și să atingă cote dramatice. Lipsiți de orice mijloace de a-și continua studiul de acasă, majoritatea copiilor de la țară au pierdut exercițiul învățării. Fundația World Vision lucrează cu aproximativ 30.000 de copii în programe specifice, din 300 de comunități rurale. Constatarea îngrijorătoare, spune Mihaela Nabar, directorul fundației, este că perioada pandemică pe care o traversăm a făcut ca mai bine de 10% să nu aibă acces la absolut nicio formă de educație și e evident că lipsa accesului la educație va genera creșterea ratei abandonului școlar, cu atât mai mult cu cât, oricum, pauza de jumătate de an școlar va fi un handicap enorm în reînnodarea relațiilor colegiale și cu profesorii. Pericolul a fost semnalat de la începutul pandemiei la nivel european. Date Eurostat arată că, alături de Spania și de Malta, România are cea mai ridicată pondere a abandonului școlar din UE (16%).
Școala de acasă s-a dovedit în multe privințe un fiasco: elevi fără acces la tehnologia digitală, profesori care nu au mai lucrat niciodată în regim online sau care nu fac lecții cu elevii decât ocazional și care se plâng că nu au primit de la Ministerul Educației o metodologie clară în privința predării online, declarații ministeriale contradictorii, inspectorate care nu și-au instruit profesorii așa cum ar fi trebuit pentru predarea online, elevi nemulțumiți de modul în care s-a înțeles să se facă școală în aceste condiții. Din păcate, școala românească nu se simte confortabil în secolul XXI.
Scenarii de toamnă
Așa s-a trezit Ministerul Educației că trebuie să ardă etape – așa facem noi, românii, în orice situație extremă care ne apare în viață – pentru a-i face față. S-a trezit că trebuie să pună urgent la punct o platformă de e-learning, după care se urlă de ani și ani de zile, s-a trezit că trebuie să oblige cadrele didactice în această vară să participe la cursuri de pregătire pentru învățământul online, s-a trezit că trebuie să-i doteze pe copiii segregați din cauza faptului că nu au acces la tehnologie digitală cu suporturi de învățare online.
De fapt, absența platformelor de e-learning și a dotărilor digitale este punctul nevralgic al sistemului educațional din țara noastră, care ne aruncă nu doar la coada tuturor clasamentelor, ci cu decenii în urmă. Pandemia ne-a arătat cât de jos suntem în ceea ce privește sistemul educațional și a scos la iveală toate hibele învățământului românesc adunate pe parcursul a 30 de ani de dezinteres din partea tuturor guvernelor care s-au perindat la putere. De toate acestea nu se face vinovat neapărat Guvernul Orban, nici Ministerul Educației condus de Monica Anisie. Ei doar trebuie să scoată castanele din foc aruncate de predecesorii lor.
Pe fondul haosului reclamat de majoritatea actorilor educaționali, pus în fața unui scenariu negru, acela al înghețării anului școlar, Ministerul Educației a optat pentru soluția încheierii anului și a situațiilor școlare pe baza materiei predate până la 11 martie, chiar în condițiile
în care 250.000 de copii nu aveau acces la tehnlogia digitală și a susținerii examenelor
naționale în sistem față în față. Anunțul Ministerului a împărțit comunitatea educațională în două. În lipsa tehnologiei, unii susțineau intrarea la liceu prin echivalarea mediilor din gimnaziu și promovarea Bacalaureatului, pe baza mediilor din liceu. Alți au susținut soluția susținerii examenelor în sistem clasic. Ambele sunt soluții de avarie, niciuna dintre ele pe deplin acceptabilă. La toate acestea se adaugă cerința expresă a distanțării sociale, care a făcut de două ori mai dificilă organizarea examenelor naționale în această vară.
Materialul integral poate fi citit in numarul 4-5, serie nouă, al revistei Tribuna învățământului.
