Școala românească se face tot mai mică și mai mică

Școala românească se face tot mai mică și mai mică

Nu teze (sau, în orice caz, simplificate), nu olimpiade școlare, capitole din materie tăiate, orar scurtat, lecții scurtate, eventual predate la câte două discipline puse la un loc, subiecte mai ușoare la examene naționale – „pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, un singur nume”, vorba lui Marin Sorescu, li s-a spus Adaptare. Așa li s-a spus dinspre Ministerul Educației și Cercetării și așa le circulă numele, cu ușurarea menținerii în actualitate. Deocamdată, sunt în discuție, nu au fost hotărâte, e posibil nici să nu fie. Până la „măsuri”, „s-a decis”, „totul se schimbă”, „nimic nu mai e”, de fapt, mai e.

Chiar și așa, ce se conturează nu poate fi ignorant: școala noastră se micșorează, se înghesuie, se chircește. Invocata, pregătita și incontestabil necesara adaptare pare să nu fie concepută altfel decât prin diminuări, dacă nu prin excluderi. Despre reformulări, contrageri și reașezări de conținut reflectate și în programul de lucru, nu se vorbește; nici despre considerarea tehnologiei drept ceea ce este, adică un instrument și atât, care el trebuie pus în slujba utilizatorului, și nu invers.

Este adevărat: statul ore-n șir în faţa calculatorului (cu treabă, adică atenție, participare etc.) pentru elevi și profesori nu e sănătos; teza prin definiția ei nu poate exista fără prezență fizică; lecțiile devin diforme cu schimbări întruna de loc, mod, timp de desfășurare, pe deasupra, condiționate de tehnică; ceea ce înseamnă olimpiade, adică deplasare, întâlnire, interacțiune, inclusiv ieșire din reguli, toate astea sunt interzise acum. Nu înseamnă însă că ele trebuie anulate.

Vorba ce se vrea deșteaptă și matură cu „nimic nu va mai fi cum a fost” este cel puțin non-educativă, dacă nu iresponsabilă. Mai ales în mediul școlar, de educat sunt menținerea în normalitate, contracararea fatalității, urmărirea revenirii.

Unele semne sunt încurajatoare. Elanul că școala va fi de-acum numai online se restrânge deja la zona de unde se livrează dispozitivele aferente. Contraproductivă este și urmărirea cu obstinație a evoluției procedurii de acces (licitații, contestații, sume, număr de beneficiari), fără a mai băga de seamă ce se întâmplă odată accesul obținut.

Alte semne sunt descurajante. Așa se arată cele care prevestesc tăieri din materie. Materia parcursă pe sărite („exact ce spuneați, să sărim”, cum se auzea întristător dintr-un televizor) va fi cărată ca o pacoste de cei aflați acum în școală. Precizarea că săriturile și renunțările ar fi valabile numai în actualul an școlar e amăgire încercată de unii părinți care cred că merge cu „las’ că cumpărăm când ne-ntoarcem”. Cei care ar face în acest an școlar sărituri și ar „beneficia” de renunțări au în față ani de educație, formare, integrare socială și profesională derulate după programe de învățământ fără treabă cu săriturile și renunțările de la un moment dat. La examene formale și informale, se vor pierde în masa celor cu școala făcută fără sărituri și renunțări și vor pierde oportunități. Vor transpune din ficțiune în realitate bancul prost al copilăriei cu „dar eu am fost și bolnav”?!

Adaptarea prin tăieturi și renunțări ar întări un aspect de complexare în fața unei acuzații latente de lipsă de grijă față de elevi. Acumulările s-au făcut în timp: materie tot mai puțină pe parcursul claselor, subiecte tot mai ușoare la examenele naționale, echivalări de rezultate obținute în afara școlii, larghețe la contestații, note puse numai cu acordul elevilor sau al părinților etc. La începutul actualului an școlar a fost atinsă o culme în legătură cu asta: un ordin al ministrului educației și cercetării („ordin de ministru”, în limba de lemn de ultimă oră a mimetismului) precizează că profesorii pot să pună note și calificative. Este trist că e nevoie de un articol într-un act normativ (OMEC 5.545/2020), fie el pentru o situație deosebită, cum este cea actuală, ca să se spună că „în cadrul activităților de predare-învățare-evaluare prin intermediul tehnologiei și al internetului, progresul educațional al elevilor poate fi evaluat de cadrele didactice, prin acordarea de note/calificative, în conformitate cu legislația în vigoare, utilizând instrumente specifice de evaluare”. Cu alte cuvinte, a fost resimțită ca necesară o prevedere scrisă ca profesorii să pună note, adică să li  se dea voie. În același ordin ministerial se regăsesc prevederi precum „sarcinile de lucru trebuie să fie creative, să nu conducă la pierderea interesului elevilor față de învățare, la oboseală fizică și emoțională, la reducerea timpului destinat unor activități recreative, familiale sau comunitare, inclusiv a timpului destinat somnului, alimentației etc.”; păi altfel cum?! Cât de jos să fi ajuns școala noastră, încât profesorilor trebuie să li se spună prin „lege” să lucreze cu elevii încât să le cultive creativitatea și interesul, să-i facă să nu se plictisească și să nu piardă timpul?! Sau este un îndemn s-o lase mai încet cu lecțiile, cu temele?!

Acum, în lucru este încă un ordin al ministrului educației și cercetării, referitor la desfăşurarea online a activității. Din preliminarii ministeriale se prefigurează un act normativ care să prevadă reduceri de materie și adaptări de programe. Se întâmplă asta la trei sferturi de an calendaristic de la declanșarea situației actuale, după apariția altor reglementări comparabile, după încheierea unui an școlar și începerea unui alt an școlar, după desfășurarea unor sesiuni de examene naționale. Tot acum, după atâta zarvă și cerință privind dotarea și formarea pentru predare, învățare și evaluare online, este găsită ca necesară o strategie în domeniu. Ca urmare, Ministerul Educației și Cercetării „a lansat procesul de elaborare a Strategiei privind digitalizarea educației din România 2021-2027”, chiar așa formulat, printr-o culme a exprimării tautologice.

În continuare, nu reiese că s-ar întreprinde și altceva pentru adaptare, cum ar fi pregătirea creării din anul școlar viitor a unor colective mici de elevi, a unor spații corespunzătoare de lucru prin dimensiuni, mobilier, condiții de respectare a igienei etc.: angajare de cadre didactice, identificare de spații pentru învățământ, dotarea școlilor cu instalații sanitare, asigurarea produselor de igienă, iar pentru perspectivă, locuri mai multe decât acum în învățământul superior pentru formare de profesori, construirea de școli etc.

Cât privește desfășurarea examenelor naționale din anul viitor, experiența sesiunilor din acest an este de valorificat, pentru că ele au reprezentat un succes.