Sistemul educațional românesc dă o relevantă măsură a nivelului (dacă nu a valorii) lui prin testările și analizele internaționale cărora este supus periodic. Repere în acest sens, pentru anul trecut, pot fi considerate Monitorul educației și formării 2023 și Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor („Testul PISA“). Judecățile de acest fel au doza lor considerabilă de obiectivitate (chiar dacă nu absolută) pentru că vin din exterior și nu sunt concepute „ca să iasă bine și să fie toată lumea mulțumită“.
Departe de țintele europene
Monitorul educației și formării este definit ca „raportul anual al Comisiei Europene privind sistemele de educație și formare din UE și progresele înregistrate de acestea în vederea atingerii obiectivelor la nivelul UE, care au fost adoptate ca parte a Rezoluției Consiliului din 2021 privind un cadru strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării în perspectiva realizării Spațiului european al educației“.
Este monitorizată situarea sistemului educațional din fiecare țară a Uniunii Europene față de o serie de obiective unitare la nivel european, cu scadență în 2030. De exemplu, ținta europeană a ratei de părăsire timpurie a școlii este gândită a se situa, până în 2030, sub 9%. Media Uniunii Europene a ajuns la 9,6%, potrivit datelor din 2022 (cele mai noi). În România, la nivelul aceluiași an, „procentul persoanelor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani care au părăsit timpuriu școala a crescut ușor, ajungând la 15,6%“, arată Monitorul educației și formării 2023, semnalând că această rată „este cu mult peste media UE“ și „peste ținta la nivelul UE“, cu sublinierea că „este deosebit de ridicată în zonele rurale (24,5%) și în rândul romilor (75%)“.
România este situată pe ultimul loc european și în ceea ce privește rata de participare a copiilor de 3-6 ani la programe de educație timpurie, în grădiniță și la creșă. „În 2021, doar 75,6% dintre copiii cu vârste cuprinse între 3 ani și vârsta de începere a învățământului primar obligatoriu erau înscriși în învățământul preșcolar“, scrie Monitorul educației și formării 2023 și comentează, pe baza unor date din surse românești: „Acest procent se situează cu mult sub media UE (92,5%) și sub ținta de 96% la nivelul UE. Procentul a scăzut începând din 2015, diminuându-se cu 9 puncte procentuale și este semnificativ mai redus în zonele rurale (Ministerul Educației, 2022) și în rândul comunității rome (Agenția pentru Drepturi Fundamentale, 2022). Rata de participare este scăzută, chiar dacă, din 2020, ultimul an de grădiniță face parte din învățământul obligatoriu, iar grupa mijlocie a devenit obligatorie în septembrie 2023“.
Cât privește ținta ratei de absolvire a studiilor superioare, Monitorul educației și formării 2023 atrage atenția că „rata de absolvire a învățământului terțiar în România este scăzută, iar numărul studenților este în scădere. În 2022, 24,7% dintre românii cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani aveau o diplomă de învățământ terțiar, comparativ cu media UE de 42% și cu ținta de 45% la nivelul UE. Cifra rămâne redusă din cauza participării în general scăzute la învățământul superior, a ratelor ridicate de abandon din învățământul terțiar și, parțial, a emigrării. Cele mai recente date disponibile arată că, în perioada 2011-2021, numărul studenților înscriși într-un program de licență a scăzut cu peste 20%, inclusiv din cauza factorilor demografici. Cu toate acestea, părăsirea timpurie a școlii, ratele scăzute de promovare a examenului de Bacalaureat, precum și rata ridicată a elevilor care nu susțin examenul de Bacalaureat, în pofida eligibilității, limitează, de asemenea, numărul tinerilor care s-ar putea înscrie în învățământul superior. Studiile arată că absolvenții de liceu care au promovat examenul de Bacalaureat tind să își continue parcursul în învățământul superior. În 2023, doar 73,3% din cei care au susținut acest examen au obținut o notă de trecere, procentul fiind însă de numai 56,6%23 în cazul candidaților din filiera tehnologică“.
Monitorul educației și formării, „dispărut fără urmă“
Monitorul educației și formării 2023 a rămas ca și ignorat la noi, conform unei învățături perpetuate de pe vremea „dinainte“, când ceva ce nu ne punea într-o lumină favorabilă, pur și simplu, „nu exista“. În cazul de față, monitorul la zi (sigur, cu date din 2022, unele oscilante, pentru că așa merge statistica) arată că ne situăm în mod constant pe ultimul loc european la cvasitotalitatea indicatorilor sau nu mai sus de ultimul loc decât cu un loc-două; și aceasta, în condițiile în care suntem a șaptea țară a Uniunii Europene ca suprafață și ca populație, fără a mai vorbi de resurse și potențial!
Dar nu locul de moment este lucrul cel mai grav arătat de Monitorul educației și formării 2023 (pentru că nu e competiție), ci distanța care se lărgește între noi și celelalte state în privința sistemelor educaționale. Realizatorii lui spun de la început că „raportul comparativ al Monitorului educației și formării urmărește progresele înregistrate în direcția atingerii obiectivelor la nivelul UE“. Și adaugă, imediat, că „ediția din 2023 începe cu un accent special pe profesia de cadru didactic, accentuând deficitul de cadre didactice în statele membre, precum și pe diferitele lor eforturi de creștere a atractivității profesiei“. Sub acest aspect, ediția 2023 a Monitorului educației și formării evidențiază ceva ce, de asemenea, la noi este ignorat: categoria profesorilor necalificați pentru unele discipline de învățământ pe care le predau. Nu este vorba despre oameni fără studii superioare de profesor, angajați „să țină ore“ în lipsă de cadre didactice în unele școli, ci despre profesori care „predau în mod frecvent materii pentru care nu dețin o calificare“, spune Raportul pe marginea Monitorului educației și formării 2023, adică, spus în termeni de cancelarie, profesori cărora li se mai dau niște ore în completare, „că n-are cine să le facă și așa-i iese și lui/ei norma“. Monitorului educației și formării 2023 arată acest aspect în prim-plan, cu semnalarea că se întâlnește mai ales în zonele rurale, „situație ce afectează calitatea educației“.
Profesionalizarea cadrelor didactice se îmbină cu atragerea spre profesie, rezultă din analiza Monitorului Comisiei Europene asupra sistemului educațional românesc din 2023 și în perspectivă: „România urmărește să consolideze formarea inițială a cadrelor didactice. Modulul pedagogic – care a reprezentat formarea inițială pentru marea majoritate a cadrelor didactice din școli – oferă o pregătire și formare practică foarte limitate. În special, lipsește formarea în ceea ce privește tehnicile moderne de predare sau pedagogia favorabilă incluziunii (OCDE, 2017). Pentru a depăși această provocare, noul pachet legislativ prevede că viitorii profesori vor fi obligați să urmeze un program obligatoriu de masterat didactic. Studenții din cadrul acestor programe, precum și cei care urmează programe de licență didactică cu dublă specializare vor primi o bursă egală cu salariul net al profesorilor debutanți. În plus, studenții înscriși în cadrul unui masterat didactic trebuie să urmeze un stagiu didactic obligatoriu și vor beneficia de mentorat“.
Tot constatativ și prospectiv, Monitorului educației și formării 2023 sintetizează ceea ce scrie în legislația și în proiectele de la noi, că „începând din 2025, va deveni obligatoriu profilul profesional al profesiei de cadru didactic, care descrie competențele necesare pentru activitatea didactică, adaptat în funcție de etape de carieră și nivel de învățământ. Acesta va stabili setul de standarde de calitate pentru formarea inițială și dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice și va furniza orientări privind dezvoltarea carierei. Evaluările anterioare au arătat că procesul de certificare tinde să evalueze cunoștințele teoretice fără a fi o măsură autentică a competenței la locul de muncă (OCDE, 2017). Legea revizuiește procesul de certificare prin consolidarea importanței portofoliului personal al candidaților, care evaluează competențele de predare“.
PISA nu este un test pentru elevi
Prin ceea ce ne-am obișnuit să numim „Testul PISA“ (titlu încetățenit la nivel cotidian), nu elevii sunt, de fapt, evaluați. E drept că vine de la „Programme for International Student Assessment/Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor“ (făcând să fie de prost gust „poantele“ cu înclinarea, cu turnul etc., trimiterile fiind la „rezultate strâmbe“) și că rezultatele sunt obținute de elevi, însă „testat“ este sistemul educațional. Evaluarea este concepută de OECD – Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare având un obiectiv de natură economico-socială și de cercetare: în ce măsură tinerii considerați în mod rezonabil a fi la sfârșitul învățământului general și la începutul mersului pe picioarele lor în viață dau semne că pot s-o și facă și, de aici, cât pot societatea, economia, știința în evoluție să conteze pe ei. Adresarea este către decidenții în probleme de politici în educație și formare, către cercetători și, mai departe, către executanții profesioniști în domeniu.
Elevii sunt exponenții rezultatelor incontestabil slabe. Pentru că sunt nu numai slabe ca punctaj, ci și însoțite de explicația ce înseamnă pentru fiecare nivel al lor, rezultatele sunt considerate la noi de interes larg, mai ales mediatic. Această abordare, de felul „un nou eșec!“, constituie una dintre dovezile că „Testul PISA“, cu scopul și cu rezultatele lui, este prost înțeles. Autoritățile noastre în domeniul educațional nu prea știu ce să facă în urma rezultatelor și astfel aceste rezultate rămân nesatisfăcătoare de la o ediție la alta.
În primul rând, la noi, „Testul PISA“ chiar este considerat o testare, ca toate celelate pe care elevii le tot susțin și pe care evaluatorii le corectează și le punctează, cu baremul în față, alcătuind, eventual, liste în ordinea punctajelor și trăgând linie pe undeva. La vârful deciziei în școala românească, referirea la „Testul PISA“ este statică și, din această cauză, ineficientă. Ne sunt prezentate rezultatele de moment (în cazul de față, scorul din 2022).
PISA este considerată o testare a elevilor, când, de fapt, este o evaluare de sistem. Ministerul Educației scoate în evidență dominant că rezultatele de acum se mențin la nivelul celor de la ediția anterioară, din 2018, pe când multe alte țări au regresat ca rezultate: „Spre deosebire de multe alte state, România nu a înregistrat pierderi semnificative în performanțele elevilor, ceea ce demonstrează că avem un sistem de educație rezilient și că țara noastră a reușit să reducă impactul pandemiei“. Un receptor al acestei fraze ar putea rămâne consternat, la fel de bine cum un altul s-ar putea găsi îndreptățit să considere că cineva-l prostește-n față. Dincolo de caracterul precar al judecății de felul „da…, dar uite alții cum…“, se găsește ocolirea sau neștiința faptului că scorul și poziția în clasament nu sunt relevante la un moment dat, după o ediție a evaluării, comparativ cu precedenta, ci elocventă este dinamica. „Testul PISA“ nu e competiție, nu reprezintă scop în sine, iar scorul și locul privite izolat nu spun nimic.
Aici este de observat o altă caracteristică a „Testului PISA“ trecută cu vederea. Tocmai pentru că este de văzut în dinamica lui, el a fost conceput cu limite în timp (a început să fie aplicat în 2000, are sfârșitul planificat pentru 2024, amânat, din cauza pandemiei, în 2025) și unitar, pentru ca rezultatele să fie considerate în evoluția lor. Este o limitare la nivel de generație trecută prin școală, ca să se poată vedea dinamica educației și formării și eficiența bazei puse de școală pentru continuare în învățământ superior, la locul de muncă, în societate, în general.
„Investiția cea mai de preț e-n educație“, dar care-i prețul?!
Legătura este de făcut cu alt aspect abordat pe-alături de subiect: generalizarea rezultatelor de moment. E la modă să se vorbească despre analfabetism funcțional, despre „jumătate dintre elevii români nu știu să…“, „…nu înțeleg ce citesc“ și altele asemenea. De fapt, rezultatele „Testului PISA“ se referă nu la toți „elevii români“, ci doar la elevii în jurul vârstei de 15 ani. Sunt cei care termină partea de bază, unitară și uniformă a educației, informării și formării, asigurată de sistemul de profil și sunt gata să treacă tot mai mult în partea pe cont propriu. Statul, societatea, economia națională și, în particular, familiile investesc în această parte de bază, ajunsă la finalul ei. „Testul PISA“ arată rezultatul investiției. Este adevărat că formal acest rezultat se măsoară prin scorul înregistrat de elevii care susțin „testul“, însă ca valoare, el are calea deschisă (sau nu) să se regăsească în vechea și mereu vehiculata vorbă (lozincă-n toată regula) că „investiția cea mai de preț e-n educație“.
Rostul „Testului PISA“ și sensul rezultatelor lui se vede că nu sunt înțelese la noi și din pretinsele deficiențe găsite organizării prestabilite de inițiatorii lui. O nemulțumire a fost, și la alte ediții, aceea că „Testul PISA“ îi verifică pe elevi la altceva decât învață ei în școală sau, altfel zis, că elevii nu sunt obișnuiți cu modul acesta de examinare. Așa este: elevii noștri învață altceva și sunt examinați și testați altfel, dar tocmai „neobișnuitul“ pe care-l aduce face „Testul PISA“ util și relevant.
Altă nemulțumire auzită la noi a fost aceea că „Testul PISA“ a trebuit să fie dat și în comunități defavorizate, ba că au fost aduși în clase și puși să-l susțină chiar elevi care, altfel, nu vin la școală și de-aia au fost rezultatele slabe, că au venit „ăia care scad nivelu’“. Aici este vorba despre caracterul reprezentativ, care, de asemenea, face testarea relevantă.
„Mobilizatoare“ îndemnuri
Că rezultatele „Testului PISA“ sunt luate fără înțelegerea sensului și utilității lor o sugerează și măsurile ministeriale anunțate pentru îmbunătățire. Multe sunt declarate insistent (obsesiv, ar zice unii) a viza alfabetizarea funcțională, ca și cum pentru aceasta ar exista niște lecții anume, cu ore în orar: evaluarea periodică prin teste online a nivelului de alfabetizare funcțională a elevilor, formarea a peste 29.000 de profesori în vederea creșterii nivelului de alfabetizare funcțională a elevilor, resurse de predare-învățare relevante pentru 58.000 de elevi ca să-și crească nivelul propriu de alfabetizare funcțională, totul finanțat cu aproximativ 25 de milioane de euro din fonduri europene.
Pentru îmbunătățirea rezultatelor la „Testul PISA“, sunt anunțate diverse măsuri pe lângă subiect, cum sunt acordarea de burse școlare care să susțină competiția și progresul școlar în fiecare sală de clasă, măsurile integrate prevăzute în Legea învățământului preuniversitar, curriculumul centrat pe formarea competențelor, predarea adaptată și diferențiată, programul de învățare remedială, susținerea financiară a profesorilor din mediul rural, costul standard diferențiat, desegregarea. Și mai și, se adaugă ceva despre dezvoltarea abilităților sociale și emoționale ale elevilor, despre cultivarea coeziunii colectivelor școlare și combaterea tuturor formelor de violență.
Încununarea, parcă în chip de izbăvire, este văzută în Legea învățământului preuniversitar. Doamna ministru al Educației este sigură: „Rezultatele noului cadru legislativ se vor vedea în următoarele ediții ale studiilor PISA“.
Și tot doamna ministru, pe aceeași linie a impresiei că rezultatul la „Testul PISA“ e scop în sine, conchide programatic, reactualizând atmosfera „prețioaselor indicații“ și a „mobilizatoarelor îndemnuri“ din vremi ce le credeam duse: „Trebuie să creștem de la 5 la 7 elevi din 10 care să demonstreze competențe cel puțin minime la lectură, științe și matematică“.
Nu-i mai puțin adevărat că, dincolo de toate, sunt fără rost și țin tot de ignoranță asupra subiectului cererea demisiei de onoare a ministrului Educației din cauza rezultatelor la evaluările internaționale, precum și considerarea acestor rezultate drept eșecuri ale programului „România educată“. Rezultatele de acum nu au legătură nici cu ministrul Educației, nici cu „România educată“.
Articol publicat în nr. 49-50 al revistei Tribuna Învățământului
