În primele zile ale școlii online, un amic meloman mi-a spus în glumă să nu uit sfatul pe care soprana suedeză Birgit Nilsson îl dădea celor care urmau să cânte Wagner: să aveți pantofi confortabili! Sfatul m-a amuzat, însă după câteva săptămâni de școală online mi-am dat seama că ascundea mult adevăr, activitatea de predare implicând multă imobilitate fizică, profesori și elevi deopotrivă fiind lipiți de scaun cu ochii în monitor multe ore pe zi, zi de zi. În mod deloc surprinzător, ieșirea din geometria simbolică a sălilor de curs, în care profesorul avea o poziție singulară în fața tablei iar elevii stăteau în liniște în bănci, a dus, în numeroase cazuri, la pierderea autorității tradiționale a profesorilor. Altfel spus, poziționarea tuturor (profesori și elevi) în fața unui calculator a democratizat (în mod forțat) procesul educațional, obligând profesorii să se reinventeze într-o lume digitală cu care elevii erau (în marea majoritate a cazurilor) mult mai familiarizați. A dispărut brusc inerția unor cursuri care se desfășurau, în ciuda unor mici diferențe, după un scenariu cunoscut, cu instrumente didactice familiare tuturor, întreg procesul educațional pornind, într-un fel, de la zero. Desigur, școala online nu a schimbat obiectivele disciplinelor din orar, profesorii urmărind formarea acelorași competențe și însușirea acelorași noțiuni, însă atât conținutul cursurilor, cât mai ales metoda de predare au cunoscut schimbări majore. Menționez, într-o enumerare sumară, că foarte mulți profesori predau înainte de pandemie doar cu creta pe (și fața la) tablă, că manualul și culegerea de probleme erau singurele instrumente educaționale, că prezența fizică a elevilor la curs era în general asigurată, și că exista posibilitatea interacției directe și imediate între profesori și elevi, chiar și când aceștia din urmă nu erau atenți la ore.

Intrată în regim online, activitatea didactică a cunoscut obstacole dintre cele mai diverse, unele ușor de intuit, altele oarecum surprinzătoare. Desigur, realizarea de noi conținuturi de curs a fost una dintre problemele principale, mai ales pentru acei profesori și acele materii unde scrisul cu creta pe tablă era regula înainte de pandemie, după cum utilizarea exclusivă a calculatorului și a infrastructurii conexe pentru cursuri a dat nenumărate bătăi de cap atât profesorilor, cât și elevilor. Într-un timp scurt, un dispozitiv periferic puțin cunoscut (și încă și mai puțin folosit) înainte de pandemie, așa cum e tableta grafică, a început să fie folosit pe scară largă de profesori, camerele web și căștile cunoscând și ele un interes exploziv, reflectat, de altfel, în dinamica prețurilor. Am aflat, aproape cu toții, unde se află routerul în casă și cum îl putem restarta, am învățat să facem hot spot cu telefonul în situații extreme când legătura standard la internet nu face față, iar elevii au deprins reflexul de a apăsa tasta Print Screen atunci când informația li se părea semnificativă dar erau prea comozi pentru a mai lua notițe. Unii elevi, mai obișnuiți cu calculatorul, au învățat să înregistreze video cursurile, uneori fără știința și/sau acordul profesorului, presa semnalând destule situații în care profesorii au fost surprinși în ipostaze incongruente cu activitatea didactică.

Toate aceste schimbări și multe altele similare sunt, după mine, de importanță secundă, cea mai mare provocare privind, de fapt, acomodarea profesorilor și elevilor deopotrivă cu noul cadru, aparent informal, al procesului educațional. Cursurile fiind predate și receptate din confortul propriei case a fost necesar un plus de rigoare, determinare și uneori inventivitate, tentațiile (parazite în ra­­port cu buna desfășurare a școlii online) fiind extrem de numeroase. Școala ­online a dus la fluidizarea granițelor dintre învățare, pe de o parte, și odihnă și relaxare, pe de altă parte, atât lipsa unui spațiu privat destinat învățării, cât și lipsa unei rutine zilnice care să marcheze trecerea de la învățare la relaxare, cum era înainte mersul fizic la școală, având un impact negativ asupra întregului proces. Mai mult, stilul de viață sedentar (accentuat în perioadele de lockdown), precum și oboseala generată de expunerea prelungită la monitorul calculatorului, au scăzut atât nivelul de implicare al elevilor la cursuri, cât și randamentul profesorilor.

Comunicarea directă dintre profesori și elevi a devenit, pe de o parte, mediată de diverse platforme online, iar de altă parte a cunoscut constrângerile impuse de spațiile improprii în care avea loc procesul educațional. Ne-am obișnuit, așadar, cu toții, profesori și elevi, cu micile întreruperi tehnice care apăreau când platformele online, suprasolicitate de numeroșii utilizatori, se gripau, și preț de câteva secunde cursurile se opreau. Întreruperi similare apăreau din cauza problemelor cu conexiunea la internet, suprasolicitată și ea de un trafic care a crescut aproape exponențial într-o perioadă foarte scurtă, problemelor tehnice adăugându-se deasa tăcere a cursanților. Reflexul închiderii camerelor și microfoanelor a scăzut interacția profesorilor cu elevii în cadrul unor cursuri care chiar și în format fizic aveau un puternic caracter monologal. Reținuți în a-și deschide camerele video din motive dintre cele mai diverse și cu microfoanele în general închise, elevii au devenit mai puțin implicați în cursurile online decât în cele față în față. Desigur, motivele participării elevilor la curs în mod aproape stealth, cu camera și microfonul închise, necesită o analiză distinctă, însă această situație a îngreunat în mod evident procesul educațional, schimbându-i coordonatele. Școala nu a devenit numai online, ci și de acasă, prin deschiderea camerelor video și a microfoanelor deschizându-ne cu to­ții, simbolic, casele unii altora. Sunt convins că nu sunt singurul profesor care a surprins crâmpeie din viața privată a elevilor care participau la curs, ­cerându-le expres în unele situații să închidă microfoanele, după cum și elevii mei au auzit, din păcate, zgomotul unor lucrări de reparații de la mine din bloc, sirenele mașinilor de poliție și ale ambulanțelor care treceau pe stradă, ș.a.m.d. Participarea la cursuri online fiind relativ facilă din punct de vedere tehnic, grație, mai ales, dispozitivelor mobile de felul tabletelor și telefoanelor inteligente, au apărut, de asemenea, numeroase situații neobișnuite, elevii participând la cursuri online din confortul propriului pat, mai ales în cazul cursurilor matinale, din tren, din mașină, de la cumpărături, ș.a.m.d. Conform unei butade auzită după primul an de la începerea pandemiei, „acolo unde e o conexiune bună la internet, acolo se face școală online“, profesorii opunându-se cât au putut fluidizării procesului educațional.

Alexandru NICOLIN – conf. univ. dr. Habil., Facultatea de Fizică, Universitatea din București

Articolul integral poate fi citit în Tribuna Învățământului, nr. 27 – martie 2022