Intrarea școlilor în regim online reprezintă o provocare pentru orice sistem de învățământ. Spre deosebire de alte state europene care, în ciuda numărului mare de contaminări cu SARS CoV-2, încă ezită să treacă în scenariul roșu toate instituțiile de învățământ, România a făcut acest pas.

Încă de la începutul primului val pandemic, în martie, Organizația Mondială a Sănătății a avertizat întreaga lume că un al doilea val va veni odată cu toamna și că va fi cu mult mai dur decât primul. Anunțul neliniștitor a alertat toate statele lovite de Covid-19. Deși timpul era foarte scurt, de doar câteva luni, lumea s-a pregătit pentru acest scenariu sumbru. La noi, guvernul, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Cercetării au anunțat încă din primăvară că se vor lua măsurile necesare pentru ca în toamnă cel de-al doilea val pandemic să nu ne prindă pe picior greșit. Cât de pregătit este însă sistemul de educație să facă față acum acestei situații? Cu excepția zonelor urbane, se pare că nu este pregătit pentru scenariul online. Pe toată perioada verii, când relaxarea post-stare-de-urgență a atins cote apreciabile, autoritățile s-au concentrat zilnic pe „azi“, fără a se gândi prea mult la „mâine“. Cu toate acestea, multe organizații nonguvernamentale, asociații etc. au depus eforturi pentru formarea digitală în regim de ur­gență a cadrelor didactice, au strâns fonduri pentru achiziționarea de laptopuri și tablete (inclusiv Patriarhia Română a făcut acest lucru) pentru copiii care nu dețineau suporturile tehnologice necesare eventualității în care scenariul roșu ar fi devenit realitate.

Limitele unei digitalizări forțate

Când statele europene finalizau pregătirile pentru deschiderea anului școlar în condiții de pandemie – în Italia și Germania, se făceau angajări masive de personal didatic, se suplimenta numărul de clase și se micșora numărul de elevi la clasă –, în țara noastră erau relaxare totală și sezon de vacanțe. Românii plecau cu zecile de mii în concedii pe litoral, la munte, în Grecia, Bulgaria sau Turcia. Cursurile de formare începuseră, dar profesorii nu dădeau buzna să se înscrie, iar laptopurile și tabletele promise de Ministerul Educației și Cercetării în martie, pe măsură ce lunile treceau și se apropia noul an școlar, începeau să se­mene din ce în ce mai mult cu hainele cele noi ale împăratului.

Startul digitalizării forțate a fost pierdut. Trecerea toamnei a găsit educația mai răvășită ca niciodată. Școala online mărește discrepanțele, și așa majore, dintre urban și rural, acolo unde elevii sunt aproape inexistenți, iar lipsa dotărilor tehnologice necesare continuării învățării în regim online hrănește abandonul școlar și analfabetismul.

Intrarea tuturor unităților de învățământ în scenariul trei i-a bulversat pe elevi, principalii beneficiari ai actului educațional și primele victime ale unei treceri haotice a școlilor în scenariul roșu. Ei au dezaprobat închiderea tuturor unităților de învățământ, în condițiile în care suportul tehnologic pentru acest pas, în multe zone din țară, este precar. „Pentru a putea garanta un act educațional de calitate, e important ca, în aceste comunități, unitățile școlare să rămână deschise, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță“, spune Consiliul Național al Elevilor și atrage atenția că trecerea întregului sistem de învățământ în format exclusiv online „denotă o profundă iresponsabilitate din partea autorităților statului, în condițiile în care, în continuare, sute de mii de elevi din România nu au posibilitatea de a accesa cursurile online din cauza lipsei infrastructurii digitale“. Câteva sute de mii nu au acces la tehnolo­gia necesară procesului de învățare/predare în regim digital. Chiar dacă vor primi sau au primit un laptop sau o ta­­bletă, nu au cunoștințele necesare pentru a le folosi. Școala se îndepărtează din ce în ce mai mult de o matrice cu care fuseseră obișnuiți, până mai ieri, și elevii, și profesorii.

Lecții în plicuri lăsate la magazin

Pentru a doua oară în acest an, trei milioane de elevi fac, din nou, cursuri exclusiv online, dar numai acolo unde există tablete și internet. Unde nu există, lucrurile stau rău. Ca și în primăvară, profesorii bat din poartă în poartă pentru a da copiilor care nu au acces la tehnologia digitală fișele de lucru și manualele de care au nevoie. La televizor, vedem cât de precară este școala în această perioadă de pandemie și cum s-au pregătit autoritățile statului pentru un astfel de scenariu, previzibil, de altfel. Directorul unei școli de sat: „Pentru cei 15 copii care nu au internet sau semnal am pregătit plicuri pe care le lăsăm la magazin. În plic introducem informații și exerciții în funcție de disciplină, părinții cumpără pâine și vor ridica și plicurile“. O educatoare și-a pregătit propriile materiale pentru copii. O alta livrează copiilor kituri, o dată pe săptămână, cu ajutorul părinților. Un profesor spune: „Umblăm din poartă în poartă așa cum am umblat și în aprilie, așa cum am umblat și în mai și iunie, însă avem sate fără semnal, fără nimic“.

Olimpiadele și tezele nu se mai susțin anul acesta

Între timp, s-a luat hotărârea ca tezele să nu se mai dea în acest an pandemic. Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a anunțat că elevii nu vor mai susține tezele în anul acesta școlar: „Să nu uităm că tezele se susțin la doar două sau trei discipline, în rest se realizează evaluarea sumativă, a spus ministrul. Tezele nu se susțin, însă au fost înlocuite cu evaluarea sumativă“.

Olimpiadele, și ele, au fost puse între paranteze, chiar dacă o asociație a părinților de elevi olimpici a solicitat Ministerului Educației și Cercetării ca aceste competiții școlare de elită să fie mutate în primăvară și să fie susținute doar la nivel județean și național, iar într-un mesaj postat pe site-ul Societății de Științe Matematice din România, profesorii de matematică au anunțat că vor depune toate eforturile pentru a găsi modalitățile în care olimpiadele școlare să se poată desfășura: „Nu putem lăsa deoparte pregătirea de excelență a copiilor dotați!“. În vremea asta, actul educațional digital își arată limitele, sensul termenului concurență, trăsătură esențială pentru o atmosferă educațională sănătoasă, se diluează pe zi ce trece.

Cursuri în plin scenariu roșu pentru predare digitală

O altă problemă o reprezintă slaba pregătire a unei bune părți a cadrelor didactice pentru a face față rigorilor predării online. De-a lungul ultimilor ani, de când a început să se pună serios problema digitalizării educației și a creării unei platforme naționale online, puține au fost cadrele didactice de la noi care au depus eforturi să facă saltul în era digitală. Tocmai de aceea, la mai bine de jumătate de an de la declanșarea pandemiei în țara noastră, Ministerul Educației și Cercetării încă face ­cursuri de pregătire cu profesorii în domeniul online. Mulți dintre ei refuză însă să predea în acest sistem (fie de teamă că nu stăpânesc domeniul, fie pentru că, spun unii dintre ei, li se încalcă dreptul de autor, dacă le este înregistrată lecția).

Luate pe nepregătite, nu puține unități de învățământ din țară au declarat date mai mici de contaminare cu coronavirus în rândul profesorilor și elevilor decât cele reale, tocmai pentru ca școala să nu intre în scenariul roșu sau hibrid. Debandada e mare și continuă să crească și, în vreme ce elevii se plâng că profesorii absentează de la cursurile online, Ministerul Educației organizează, în plin scenariu roșu, cursuri pentru formarea cadrelor didactice în domeniul predării digitale. Dacă de la București și din marile orașe ale țării perspectiva acomodării corpului profesoral cu sistemul de predare digital pare să aibă și nuanțe de roz, în multe zone din țară lucrurile stau cu totul diferit: profesorii nici măcar nu au un laptop, iar școala pe smart-phone, o știu și ei, nu se poate face în condiții bune nici din perspectiva lor, nici din perspectiva elevilor.