Dacă ar fi să judecăm școala după numărul și diversitatea vizitatorilor săi pe timp de un an – oaspeți statornici sau ocazionali –, ar trebui s-o socotim o vedetă în câmpul social. Îi trec pragul periodic „ostașii” devotați ai ISJ, fie individual, fie în grup, pentru evaluări, controale și inspecții, atât curente și speciale, cât și frontale, acestea din urmă menite să asigure un „filtru total”, altfel spus, o radiografie de etapă, mergând de la strategiile de management și până la administrarea și curățenia unității. Trecerea inspectorilor, oricât de intempestivă, lasă urme: un raport scris, detaliat, profesionist, obiectiv, pe domenii de activitate și pe discipline (varianta optimă), obligatoriu cu puncte tari, puncte slabe, recomandări și, câteodată, cu măsuri coercitive. Sunt deopotrivă în practica obișnuită notele de control, în urma verificărilor tematice, impuse de calendarul școlar (igienizarea, autorizarea sanitară, frecvența și disciplina elevilor, măsuri ameliorative în vederea susținerii examenelor naționale etc.), precum și convocarea consiliului profesoral pentru ca întregul personal didactic să primească „luminile” derivate din inspecții și evaluări. Epilogul – impus de experiența istorică și de necesități – înseamnă inspecția de revenire, pentru o evaluare a progresului ori pentru constatarea stagnării sau regresului. Trimișii autorizați ai ISJ vin totodată în școală pentru a ancheta diverse incidente, conflicte, animozități, scandaluri, tensiuni mocnite și efective, soldate cu reclamații, sesizări, denunțuri. Dacă jalbele nu sunt semnate, inspectorul școlar general decide: li se va da curs sau nu. Inutil să spunem că prezența inspectorilor în orice școală este legitimă, așa încât fronda și protestul unora (s-a mai întâmplat) cad în gol.
Frecventează școlile, după un grafic specific, experții ARACIP, acești „cavaleri” fără teamă și fără prihană ai calității în învățământ. Cum-necum, lumea s-a obișnuit cu ei, chit că pe ici, pe colo mai dau frisoane și îngrijorări. Sunt „ochiul” din afară, scormonitorii de docu­mente, registre, evidențe, rapoarte, procese-verbale, sinteze, analize statistice etc., îndreptățiți la rândul lor să lase în urmă hârtii constatatoare, observații și recomandări. Hârtiile din hârtii se fac, iar celuloză încă mai avem… Efectele „măsurătorilor” ARACIP se văd în timp, trebuie răbdare și credință; sunt ca unele bombe, cu efect întârziat. Chiar dacă de cele mai multe ori experții nu intră la clasă, pentru a asista la ore, contează în viața comunităților didactice pentru că au împuternicirea de a controla, iar profesorii au fost întotdeauna sensibili la acest capitol.
Sunt pe lista lungă și oficială reprezentanții organelor statului, Poliție, Jandarmerie, SRI, Peniten­ciare, Pompieri, fiecare cu misia și competența corespun­zătoare. Li s-a spus, primilor, aproape pleo­nastic, polițiști de proximitate, repre­zen­tând o categorie distinctă, recu­nos­cută ca atare. Aș zice că toți polițiștii se află în proximitatea noastră, în fiecare clipă, indiferent de domeniul lor de competență. În școli îi inte­resează cu prioritate consu­matorii de droguri, traficanții de orice tip, fumătorii care încalcă legea, dar sunt la datorie și în cazul ciocnirilor agresive ale adolescenților. Misie grea! Celelalte structuri de forță vin fie pentru prevenție și control (pom­pierii), fie pentru a-și prezenta oferta în fața virtualilor absolvenți. În ultimii ani a crescut semnificativ cifra tinerilor dornici să îmbrace o uniformă, ca agent de poliție, jandarm, ori în peniten­ciare. Sala­riul stimulativ, siguranța postului, alte avantaje materiale, poziția în viața socială sunt argu­mente solide în favoarea acestor opțiuni.
Partenerii cadrelor didactice, părinții, intră pe porțile școlii mânați de motive solide, de ordin educațional, privind integrarea și rezultatele odraslelor, dar și pentru te-miri-ce, pentru bagatele, îndeo­sebi în clasele mici, când colegul de bancă al copilului nu este convenabil, ori când odorul este agresat de un băiat rău. În ciclul liceal temele sunt altele: derapajele adolescentine („Mi-a plecat fata de acasă!”), ciocnirile violente în pauze, incidentele amoroase, absențele, chiulul, refugiul în baruri, fumatul, etnobotanicele. Misiunea părinților de azi este mai dificilă decât odinioară fiindcă fiii și fiicele lor se emancipează de timpuriu, au acces practic nelimitat la spațiul virtual, comunică permanent cu alți tineri de aici și de aiurea, văd și știu multe într-o lume globalizantă, au așteptări mari de la viață, cunosc puterea banului, visează mașini de lux, au reverii turistice alimentate de canalele media cu o tenacitate tiranică. Mentalitatea tinerilor cunoaște mutații semnificative și se traduce prin insolență, cinism, arderea etapelor; blazare prematură, demonizarea vârstnicilor în virtutea conflictului dintre generații. Trebuie mult tact, răbdare și pricepere psihologică pentru a atenua efectul capriciilor adolescentine.
Sistematic, la început de an școlar, se perindă prin unități cadrele sanitare, de regulă asistente tinere și zglobii, care fac o evaluare exterioară a stării de sănătate a elevilor și iau notă de cazurile speciale. Medicii vin mai rar, fiind reținuți îndeobște de „chestiuni arzătoare la ordinea zilei”.
Admitem că toți cei menționați mai sus sunt perfect îndreptățiți să intre în școli periodic și ori de câte ori este nevoie. Categoriile urmă­toare trebuie considerate facultative și sunt acceptate convențional, din politețe ori de nevoie. Bunăoară, trimișii băncilor (filiale locale) potențează parcă o ironie amară: ei dezvoltă în fața cadrelor didactice o retorică persuasivă, lăudând în termeni specifici cutare nou produs bancar. Dar – vai! – au în față oameni cu venituri modice care abia le asigură traiul cotidian, plata facturilor, hrana și îmbrăcămintea pentru copii. Este o secvență cinică aceea în care o blondă planturoasă, ele­gantă, pictată cosmetic de un stilist profesionist, bine hrănită și mulțu­mită de sine perorează într-un idiom bancar elitist despre bine­facerile investirii inteligente a banilor. Care bani?…
Apar intempestiv prin cancelarii vânzători ambulanți de cărți, dar și mesagerii editurilor cu profil didactic (mai rar, în ultima vreme), comercianții dubioși de haine și cosmeticale, dar și ofertanții univer­sităților noastre care-și promovează asiduu argumentele publicitare pentru a avea candidați, la vară, imediat după bacalaureat. E vorba în fond de o strategie de marketing, în acord cu spiritul veacului: toate universitățile lumii caută viitori studenți în cele mai exotice locuri de pe planetă.
Vin intempestiv în secretariate foști absolvenți pentru a-și ridica diplome de bacalaureat, uneori cu întârziere de ani de zile. Străină­tatea nu-i acceptă fără documente doveditoare, așa încât fac un sacri­ficiu de câteva zile pentru a intra în legalitate. Vin foști elevi, actual­mente studenți, pentru a-și revedea profesorii și a retrăi o clipă ambianța liceală.
Numai din motive de forță majoră (o defecțiune importantă la centrala termică) sosește la școală primarul, ca să constate și să pro­pună soluții. El mai este prezent, eventual, la deschiderea anului școlar, când ține un discurs simțit pentru aripa tânără, asigurând asistența de toată solicitudinea sa. Dacă edilul este indisponibil, trimite la festivitatea inaugurală un consilier dezghețat pentru a-i citi mesajul și a asigura pe cei prezenți că primarul este la datorie, veghează.
Trec pragul unităților în zilele de vacanță mame profesoare cu minorii lor, spre a-i obișnui cu viața de școlar și mai ales fiindcă nu au bone acasă, iar grădinițele sunt închise.
Cu totul accidental apare câteodată în incinta școlii câte un alcoolic ezitant și guraliv, buimac și dezorientat, care – aflat într-o fază avansată de ebrietate – a pierdut orientarea spațială și nu are busolă. Episod pitoresc și benign, imposibil de luat în considerație.
~n Antichitate, toate drumurile duceau la Roma. Astăzi, cum vedem, toate drumurile duc la școală… Vine lumea, pleacă lumea, toate trec, rămân doar profesorii și elevii. Instituția școlii, cu toate marile ei dureri și neîmpliniri, cu toate servituțile și amărăciunile ei persistente, rămâne steaua polară a vieții sociale, un reper în lumea de azi, peste care nu se poate trece. Și așa va fi mereu…
Teodor PRACSIU