Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, cea mai mare federație sindicală din țara noastră, care numără în momentul de față aproximativ 180.000  de membri, a împlinit anul acesta 25 de ani de existență. Au fost 25 de ani de luptă mocnită, pe altarul ideilor sau uneori în stradă – cu o clasă politică incapabilă să înțeleagă nevoia de educație a unui popor care dorește să se alinieze statelor civilizate ale lumii, 25 de ani de luptă pentru statutul decent al profesorului, umilit în tot acest timp ca nicio altă categorie socială din această țară, dar în primul rând 25 de ani de luptă pentru ca generații întregi de copii să nu fie sacrificate inutil, din rea-voință sau lipsă de viziune. Despre aceste lucruri, despre noul Proiect al legii educației naționale și necesitatea revizuirii programelor școlare – lucruri de o extremă importanță pentru educația din această țară –, dar și despre anul școlar care tocmai a luat sfârșit, un an al speranței și al lucrului care pare să înceapă a fi bine făcut, am discutat cu președintele FSLI, prof. Simion Hancescu. Deși foarte ocupat în această perioadă, domnia sa și-a găsit timpul să răspundă întrebărilor noastre, nu întotdeauna comode.
Domnule președinte, cel puțin din punct de vedere sindical, anul școlar 2014-2015 pare să fi fost unul liniștit. Ați reușit să rezolvați principalele problemele cu care se confruntă învățământul?
Constatarea este corectă: anul școlar 2014-2015 a fost liniștit, și asta pentru că avem un Acord pe care l-am semnat, în octombrie 2014, cu Guvernul României, prin care am făcut pași importanți pentru a intra în normalitate.
Nu am putea spune că toate problemele din învățământ sunt rezolvate, dar în acest Acord sunt stipulate câteva lucruri, a căror punere în prac­tică ar însemna un pas făcut înspre nor­ma­litatea de care vorbim. Și dacă vreți ca argument, s-a acceptat de către Guvern fap­tul că se impune schim­barea pro­gramelor școlare, des criticate deopo­trivă de elevi, pă­rinți și cadre didactice, și pe bună dreptate. De ase­menea, în ceea ce privește resursa umană, conform aceluiași Acord, până în anul 2017 salariile cadrelor didactice ar urma să crească cu 34%.
Veștile însă sunt și mai bune: sunt în măsură să spun că am avut discuții la Minis­terul Muncii, în cadrul cărora am analizat Proiectul legii salarizării și, conform acestui proiect, majo­rarea salariilor propusă este cu mult peste 34% în următorii doi ani. Conform celor afirmate de către partea guvernamentală, noua lege va intra în vigoare începând cu anul 2016 sau poate chiar mai devreme.
Sunt, așadar, două lucruri importante pe care le avem în Acord. Dar mai sunt și alte aspecte, cum ar fi, de pildă, plata sentințelor judecătorești și decontarea navetei, două chestiuni extrem de importante. Revenind la întrebarea dvs., pot spune că a fost un an liniștit, pentru că am dialogat, am purtat permanent discuții cu Guvernul, cu Ministerul Educației, dar și cu Ministerul Finanțelor și cu Ministerul Muncii, fapt îmbucurător, pentru că acțiunile de protest nu sunt benefice nimănui.
Începând de aici înainte, se va mai pune problema luptei sindicale sau trebuie să ne așteptăm la dialog și la răbdare din partea tuturor părților?
Într-o țară normală, dialogul este calea prin care poți să ajungi la anumite rezultate. Și eu cred că, încetul cu încetul, și din acest punct de vedere intrăm în normalitate. Românii încep să înțeleagă că lucrurile se rezolvă pe calea dialogului, și nu apelând la formele, legale de altfel, de luptă sindicală, dar cu anumite consecințe asupra oamenilor din sistem.
Vă propun să ne îndreptăm acum atenția spre un alt punct extrem de fierbinte și la ordinea zilei în educație: Proiectul noii legi. Care este părea dumneavoastră despre acest document?
Părerea mea este că mai întâi trebuie să așteptăm să iasă legea și abia apoi să ne lansăm în comentarii, pentru că atunci când faci o lege există un șablon impus chiar de Constituția țării, în sensul că o lege trebuie să aibă o anumită structură. Fie că plecăm de la actuala Lege 1 sau fosta lege a învățământului sau știu eu ce alt proiect, important este ca, în final, această lege să fie un plus, să fie o lege adaptată condițiilor din țara noastră și aplicabilă. Legea nr. 1/2011, care a fost respinsă de sistem într-o proporție foarte mare, a fost modificată până acum prin patru ordonanțe de urgență, patru ordonanțe care au modificat-o aproape în totalitate, ceea ce nu este în regulă. În această situație, ne-am dorit o lege nouă, coerentă, dar, din păcate, dezbaterea pe marginea textului a fost însă amânată, întârzierea fiindu-ne solicitată de către ministrul Educației, până la terminarea bacalaureatului. Așa cum i-am solicitat premierului, ne-am dori ca la elaborarea acestei  legi să participe reprezentanții tuturor factorilor interesați – ai cadrelor didactice, elevilor, studenților, părinților, ONG-urilor din domeniul educațional etc. –, astfel încât această lege să nu fie contestată după ce ea apare. De asemenea, ne-am dori, așa cum de altfel ne dorim de multă vreme, ca această lege să fie valabilă, să rămână în vigoare măcar pentru un ciclu de învățământ. Chiar dacă viața ne arată că anumite lucruri se impun a fi modificate, în esență principiile de bază ale legii ar trebui să rămână neschimbate. De exemplu, mi se pare un lucru de minim bun-simț ca un elev care pășește acum în clasa I să știe cum va da examenul de bacalaureat peste 12 ani.
Se aude că se va reintroduce examenul de admitere în liceu…
Este evident că experiența anilor trecuți, inclusiv ceea ce s-a întâmplat după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2011, ne arată că ea trebuie amendată și trebuie să venim cu noutăți, și nu de dragul schimbării, ci pentru că ele se impun. Ca noutate, ar fi reintro­ducerea admiterii la toate ciclurile de învățământ – mă refer la clasa a IX-a și la învățământul superior –, numai aceasta fiind calea care ar conduce la o selecție cât mai obiectivă și care ar selecta candidații în funcție de aptitudinile acestora. Desigur că aici ar putea apărea o problemă. Este bine că există în momentul de față colegii unde ștacheta valorică este înaltă, unde se intră cu medii foarte mari și ar exista riscul să pice acest examen elevi cu medii mari și, pentru a se evita acest lucru, eu cred că acest examen de admitere se poate da eventual pe consorții. Esențial însă este, repet, ca elevii să se orienteze spre profilul pentru care s-au pregătit, către care sunt chemați și care li se potrivește mai bine. De aceea, sistemul de admitere care a funcționat un timp cu 50% media din clasele V-VIII și 50% media de la examenul național a fost neproductiv, cum neproductivă este și prevederea actuală cu 25% media din clasele V-VIII și 75% media de la examenul național. De aceea, această admitere este necesară pentru intrarea în liceu. De asemenea, este un lucru evident faptul că admiterea, așa cum spuneam, trebuie reintrodusă și la învățământul superior. În această situație, nu ar mai exista această miză uriașă care apasă pe examenul de bacalaureat, deoarece în momentul de față media de la bacalaureat contează și foarte multe facultăți o iau în calcul. Introducerea admiterii în toate facultățile ar mai conduce la un lucru normal: s-ar putea ajunge ca elevii să dea examenul de bacalaureat cu profesorii proprii.
În opinia dvs., ce ar trebui să prevadă viitoarea lege cu privirea la flagelul politizării învățământului?
Discuțiile pe marginea noului proiect de lege sunt oricum extrem de ample, însă ar trebui să ne oprim și asupra problemei funcțiilor de conducere. Știm foarte bine că aceste funcții au fost politizate și, din păcate, mulți directori au ajuns în aceste funcții pentru că au fost susținuți de către un partid sau altul. Or, noi avem o propunere și nu o abandonăm, în sensul că vrem să introducem în ecuație și consiliul profesoral, vocea școlii, dar nu în sensul de a fi ales directorul de către consiliul profesoral, ci în sensul că acei colegi care doresc să acceadă într-o funcție de conducere să primească avizul conform din partea consiliului profesoral pentru a putea participa la concurs. În opinia noastră, dacă vrei să fii director, trebuie să îndeplinești două condiții: să ai în spate o carieră profe­sională autentică și să ai calități morale. Or, acest lucru este cunoscut cel mai bine de oamenii din școală, și nu de un primar sau un șef de la partid. Fără a îndeplini cele două condiții nu prea ai ce căuta într-o funcție de conducere, fie că este la inspectoratul școlar, fie la unitatea de învățământ.
Cum vedeți dvs. traseul banilor destinați  în viitor salariilor din educație?
Se știe foarte bine că avem mari probleme din acest punct de vedere. În momentul de față, primarii sunt principalii ordonatori de credite și au fost multe cazuri în care primarul nu a vrut să semneze un ordin de plată, lăsând astfel oamenii fără salarii sau, dacă vorbim  de sentințe, au mutat banii dintr-un trimestru în altul, văduvind oamenii de un drept legal. De aceea, în Legea salarizării pe care am discutat-o se intenționează ca acești bani să-și schimbe traseul, și anume să vină prin Ministerul Educației, inspectorate și unități de învățământ.
Ce se întâmplă cu naveta cadrelor didactice? Și aici există probleme.
Și banii pentru navetă sunt o mare problemă. Avem foarte multe cadre didactice navetiste, care însă, din păcate, nu beneficiază de acești bani, deoarece nici până în momentul de față Guvernul nu a dat o hotărâre pentru a stabili procedura de decontare a navetei, încercând, în opinia noastră, să tragă de timp. Pot să anunț că, în urma intervenției noastre ferme,  acest act normativ va fi aprobat în timpul cel mai scurt.  Este adevărat însă și faptul că unele consilii locale invocă lipsa de fonduri, ceea ce este real. De aceea, statul român ar trebuie să facă eforturi pentru ca acești bani să vină de la bugetul de stat.
Când credeți că va intra în vigoare noua lege a educației?
Dacă discuțiile vor fi demarate curând, până în luna septembrie ea se poate depune în Parlament, iar eu cred că până la sfârșitul acestui an legea va fi publicată în Monitorul Oficial.
Totuși, ministrul Educației, dl Sorin Cîmpeanu, a spus în urmă cu câteva săptămâni că nu e de acord cu schimbarea regulilor în timpul jocului, că legea va fi supusă unei temeinice dezbateri și că va intra în vigoare doar atunci când toți actorii implicați își vor fi spus cuvântul…
Intrarea în vigoare a unei legi poate dura și patru ani și chiar mai mult, dacă ne referim, de exemplu, la schimbarea modalității de promovare într-un ciclu superior, alte prevederi pot fi aplicabile imediat, altele nu. În cazul acestora din urmă trebuie mers gradual.
Sunt oameni în sistem care nu sunt de acord cu o nouă lege a educației la doar patru ani de la implementarea actualei legi, motivând că aceasta a început deja să producă efecte.
Majoritatea oamenilor din sistem spun că actuala lege trebuie schimbată. Sunt prevederi care nu funcționează. De exemplu, evaluările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, așa cum se fac ele acum, sunt un fiasco. Ele nu sunt altceva decât un volum imens de muncă din partea cadrelor didactice. Sau, dacă vorbim de consiliile de administrație, în actuala componență cu minoritatea reprezen­tanților unității de învățământ, ele sunt nefuncționale. Dar dacă discutăm și de ceea ce ar trebui să rămână din actuala lege, atunci mă refer la clasa pregătitoare, care să rămână la învățământul primar, deoarece realitatea celor trei ani de când ea a trecut la ciclul primar ne arată că este o măsură bună.
Conform unui studiu realizat anul trecut de UNICEF, România se află pe ultimul loc în Europa la investiția în Educație și, în acest context, organizația atrăgea atenția că, dacă până în 2025 bugetul pentru Educație va continua să se mențină sub 6% din PIB, există pericolul de intrare în colaps a sistemului. Cât de real este acest pericol?
Rezultatele studiului nu mă surprind, pentru că ele sunt evidente. Nu există miracole pe această planetă, nimeni nu a ajuns la un standard ridicat de dezvoltare fără să investească în învățământ. Acest adevăr este verificabil în toate statele dezvoltate ale lumii. Cine a tratat învățământul într-adevăr cu prioritate și a investit în învăță­mânt acum se bucură de rezultate economice! Și dacă ne gândim la Japonia, Coreea de Sud sau la țările nordice și nu numai, este evident că aceste țări nu ar fi ajuns acolo unde sunt astăzi dacă nu ar fi investit în educație.
Din păcate, la noi, politicienii vreme de 25 de ani au crezut că se poate face educație de calitate și fără bani. S-au înșelat, învățământul nu poate să ajungă performant fără a investi în el. Dar când aloci 2,5% din PIB sau 3,5%, cât avem acum, la ce să ne așteptăm? Și, culmea, conform legii, educația ar trebui să primească 6% din PIB. Spre comparație, în Uniunea Europeană, media finanțării pentru Educație este de 5,21% din PIB. Discutăm, în primul rând, despre infrastructura din sistem, care în prezent este departe de standardele din țările avansate. Îmi vine în minte acum că de la Consiliul Economic și Social, organism consultativ al Parlamentului, a venit o inițiativă legislativă ca toți elevii să învețe într-un singur schimb. Cei care au inițiat însă acest proiect de lege nu au luat în calcul faptul că infrastructura școlară din România suferă din lipsă de spații. Un învățământ cu adevărat performant nu se poate face fără o bază materială solidă și fără o resursă umană bine motivată financiar.
Dar sindicatele au purtat în ultimele luni discuții numeroase la nivel de guvern și de minister.Au înțeles cele două instituții că trebuie să aloce 6 procente Educației?
Atât premierul României, Victor Ponta, cât și președintele în funcție, Klauss Iohannis, au afirmat într-adevăr că învățământul și sănătatea sunt două domenii prioritare…
Acest lucru l-au afirmat toți. Dar ceva concret, o promisiune concretă ați reușit să smulgeți?
Conform spuselor Premierului, 6% din PIB nu pot fi dați peste noapte pentru educație, dar noi ne dorim ca măcar să vedem o creștere graduală, semnificativă, astfel încât, într-un timp cât mai scurt, să ajungem la acest procent, pentru că aceasta este o nevoie reală, nu este un moft.
Dar, domnule profesor, doar creșterea salariilor și un buget de 6% sunt suficiente pentru ca educația să se redreseze? Școala românească are mari probleme, și nu de azi, de ieri, cu abandonul la vârste fragede, analfabetismul și analfabetismul funcțional, nivelul din ce în ce mai scăzut de pregătire al elevilor etc.
Evident că nu. În opinia mea, sunt trei piloni de bază care concură la performanță în învățământ. Și când spun performanță spun că în centrul atenției trebuie să fie elevul, care trebuie să iasă bine pregătit din școală, pentru a fi util sieși și societății. Este vorba despre partea curriculară, este vorba de resursa umană și de manage­mentul unității de învățământ.
Spuneam mai devreme că trebuie să reevaluăm tot ce înseamnă programe școlare. Mulți tineri afirmă că vin la școală mai mult de silă – e dureros ce spun, dar e adevărat! Realitatea este că programele școlare din țara noastră nu mai sunt racordate la ce se întâmplă în jurul nostru, la mersul societății! De aceea, noi ca federație susținem să fie stipulat în viitoarea lege, ca principiu, ca în programele școlare predominantă să fie partea aplicativă, nu cea informativă. Elevii actuali trebuie să învețe să aplice ceea ce învață. Degeaba sunt puși să memoreze cutare sau cutare teoremă, axiomă sau materie dacă toate acestea în două-trei zile se uită. De aceea, susținem că trebuie regândită filozofia programelor școlare. De asemenea, un învățământ performant se poate face dacă resursa umană are salarii decente, astfel încât să vină către învățământ tineri cu vocație pentru meseria de dascăl. Și ca lucrurile să meargă bine într-o școală, aceasta are nevoie de directori profesioniști.
Salariile decente pentru profesori ar putea duce de anul viitor la o selecție mai severă a celor care sunt admiși în sistem?
Este foarte logic să fie așa, pentru că, să dăm exemplul Filandei, țară în care cu treizeci și ceva de ani în urmă a început reformarea învățământului cu reformarea cadrelor didactice. În momentul de față cea mai mare dorință a absolvenților finlandezi de învățământ superior este să ajungă în sistemul de învățământ, unde au salarii mai mult decât decente și un statut de invidiat. Or, la noi, salariile de mizerie au făcut ca mulți să vină în învățământ pentru că nu au alternativă – unii vin temporar, alții rămân, dar, din păcate, atât timp cât nu ai o selecție riguroasă cu cel puțin doi, trei candidați pe un loc, performanțele lor lasă de dorit. Vorbeam mai devreme de noua lege a salarizării. Într-adevăr, în noua lege salariul debutantului, așa cum am discutat cu partea guvernamentală, va pleca de la un salariu brut cuprins între 1.900 și 2.450 de lei, ceea ce, în opinia noastră, este insuficient și, spre final de carieră, așa cum se propune în acest proiect de lege, salariul de încadrare al unui cadru didactic va ajunge undeva la maximum 4.500 de lei. Conform promisiunilor făcute, legea este aplicabilă în integralitate în următorii doi ani, cu începere chiar de anul acesta sau din ianuarie 2016.
Cum vi se par rezultatele de anul acesta de la examenul de bacalaureat?
Știm tot ce s-a întâmplat în trecut cu acest examen, în fiecare an a fost câte un scandal, slavă Domnului că anul acesta am fost scutiți aproape în totalitate de aceste scandaluri mediatice. Au fost, desigur, mici derapaje, dar măsura luată de Ministerul Educației și Cercetării Științifice ca lucrările să fie corectate în alte județe iată că a fost de bun augur, iar acum nu poate să spună nimeni că, așa cum s-a întâmplat în ceilalți ani, examenul nu a fost corect, s-a fraudat, s-a copiat etc., etc. Anul acesta, procentul este mai mare într-adevăr – sunt șapte procente peste media procentuală de anul trecut – și recunosc că mi se pare un lucru firesc ca 65-70% dintre elevii care dau acest examen de bacalaureat să-l și promoveze. Mi se pare o situație absolut normală, cu atât mai mult cu cât și subiectele au fost de un nivel mediu, și este bine că s-a ajuns la concluzia că acest examen nu trebuie să scoată în evidență ceea ce nu știu elevii, ci ceea ce știu, iar acest procent de 66% ne demonstrează faptul că lucrurile nu sunt catastrofice, așa cum s-a vehiculat în anii trecuți, și ne dau speranțe că lucrurile vor evolua în bine în anii următori.
Să sperăm că elevii au înțeles, în sfârșit, după câțiva ani de dușuri reci, că trebuie să învețe pentru a lua acest examen esențial pentru viața lor din prima și până în ultima secundă în care pășesc în liceu.
Nu mai încape nicio îndoială, elevii de clasa a XII-a, și nu numai, trebuie să conștientizeze faptul că bacalaureatul se ia doar dacă înveți, și nu dacă încerci să te perfecționezi în mijloace și metode de fraudare.
Spre finalul interviului, aș dori să atingem și subiectul relațiilor Federației Sindicatelor Libere din Învățământ cu mișcarea sindicală europeană. Cum colaborați cu sindicatele surori de pe continent?
Într-adevăr, avem o strânsă colaborare cu toate sindicatele din educație de pe continent și nu numai, iar în ultimii ani federația noastră a devenit o voce la nivel european, fiind a treia federație, ca mărime, din țările UE. Ca federație afiliată la ETUCE, avem o activitate susținută, iar federația noastră este foarte bine privită în momentul de față la nivelul sindicatelor din educație din țările Uniunii Europene, fiind un model pentru celelalte sindicate în ceea ce privește modul eficient și profesionist de derulare a proiectelor cu finanțare externă, dar și pentru activitatea desfășurată în apărarea drepturilor și promovarea intereselor membrilor de sindicat pe care-i reprezintă.
Urmează ultima întrebare. Ce așteptați de la viitorul an școlar?
Trei lucruri importante aștept de la viitorul an școlar: să avem o nouă lege a educației, gândită astfel încât să se aplice măcar pentru un ciclu complet de învățământ; îmi doresc revizuirea din temelii, începând de la grădiniță și până la facultate, a programelor școlare și îmi doresc, evident, ca resursa umană din învățământ, încet-încet, să capete alt statut, să fie o resursă umană motivată, salariile din învățământ să crească, astfel încât și acești oameni, fără de care nu ne putem gândi la un învățământ performant, să trăiască decent.
Interviu realizat de Marcela GHEORGHIU