Am sărbătorit Ziua Internaţională a Muncii printr-o abandonare spre perfecţiune a orice ar putea să însemne treabă, lucru, ocupaţie sau măcar gând la a realiza ceva de ţinut minte – cu toţii, de la mic la mare, într-o nemuncă totală. Este de reamintit că „nemuncă“ e un termen lansat ad hoc pe la începutul anilor ’90 într-un iureş care era inclusiv lexical (cu semantica aferentă), termen vehiculat o vreme în legătură cu oameni şi situaţii ce păreau nu de respins, ci de îndreptat prin educaţie. Până la urmă, educaţia a avut efect slab, termenul nu a prins, iar nemunca s-a banalizat. Astăzi, şcoala dă semne firave de combativitate faţă de nemuncă. Mai curând pare dusă de val. Câteva observaţii din fugă, premergătoare şi ulterioare zilei în discuţie, poate sugerează cumva starea educaţiei pentru muncă de la noi.
Premergător, tradiţionala şi legala zi liberă de 1 Mai, căzută convenabil în acest an, a permis construirea unei minivacanţe (altă invenţie lexicală a epocii noastre). Pentru şcoală, a fost posibilă o veritabilă vacanţă, prin potrivirea anterior a săptămânii „Şcoala Altfel“. Dacă unele clase (mai ales primare) şi grădiniţe au găsit, lăudabil, că e bine ca felul „altfel“ decât rutinier al săptămânii (de fapt, cinci zile) să fie chiar concretizat cumva, au făcut-o prin câte o excursie rapidă, „de-o zi“, adică de câteva ore. În rest, şcoală altfel a însemnat şcoală încuiată. De altfel, în mod obiectiv, nici nu poate fi vorba de posibilităţi mai lungi de petrecere a unei perioade de timp socotit liber, bun să fie dedicat educaţiei, învăţăturii, socializării. Taberele şcolare în sensul şi în conţinutul lor au fost deturnate ori au dispărut. În prezent, ceea ce apare asociat cu acest generic reprezintă obişnuite oferte turistice, funcţionale în măsura în care sunt găsite drept convenabile de unii desfăşurători de activităţi în domeniu; dar nu prea sunt găsite. Nu există o  preocupare sistematizată privitoare la posibilităţile adresate copiilor şi tinerilor de a ieşi cu adevărat din mediul în care inevitabil se mişcă repetitiv, plictisitor şi restrictiv. Ca şcoala să poată fi cu adevărat altfel, decidenţii asupra şcolii nu fac nimic. Tot în aceste zile decretate de timp liber, de ieşire, de „altfel“, au fost difuzate mediatic informaţii şi imagini despre starea la zi a unor tabere şcolare altădată de referinţă: cele din judeţul Galaţi. Am avut astfel o probă tragică a neputinţei, a abandonării şi a lipsei de speranţă. Din când în când, la fel se vorbeşte despre tabere precum cele din judeţele Dâmboviţa, Brăila, Buzău, de la Năvodari, de la Tuzla. Despre alte tabere nici nu se mai ştie că au existat şi că ar merita să fie reactivate cu dotări actuale şi cu destinaţia pentru care au fost concepute, unele mult înainte de vremea în care au cunoscut maxima dezvoltare. Actualul 1 Mai i-a primit pe tineri (şi mulţi au răspuns din toate puterile) în spiritul vremii, adică absolut contraeducativ: au fost exaltate „petrecerile ţinute lanţ“, „cluburile luate cu asalt“, berea, grătarele, „festivalurile gastronomice“, „produsele tradiţionale“. „Oamenii de rând“ au urmărit serialul mediatic despre elicopterul care a zburătăcit plaja şi despre şampania de mii de euro la fel cum în diverse proze se uită prin gard copiii sărmani din drum la bogaţii care petrec în curte. Iresponsabilitatea, tot probă a lipsei de educaţie, a fost elogiată drept „curaj“.
În acelaşi timp, a trecut ignorat semnalul de alarmă dinspre angajatorii în domeniul turismului, deci al profesioniştilor într-o anumită formă de convieţuire şi de a face educaţie, domeniu deschis prin specific şcolii, absolvenţilor tineri: există un deficit de 5.000 de angajaţi pe litoral; 5.000 de locuri de muncă sunt libere la această oră. Automat, conexiunile sunt de făcut spre mult vehiculata în această perioadă legătură dintre cererea din domenii prioritare şi oferta şcolii, spre învăţământul tehnic-profesional (inclusiv dual), spre organizarea reală a activităţii de practică. Soluţii precum înfiinţarea unui centru de excelenţă pentru instruirea personalului în turism sau facilităţi pentru angajarea de lucrători străini trimit mai degrabă către neputinţe ale sistemului nostru actual de educaţie şi formare. Pe deasupra, până la „excelenţă“ şi „import“ ar fi de meditat asupra faptului că până nu de mult (dar de mulţi ani) angajarea la diverse munci pe litoral era ocupaţie pentru mulţi elevi şi studenţi.
Referitor tot la angajare, în actualitate au fost bursele generale ale locurilor de muncă. Cea organizată de agenţia de profil (AJOFM) din judeţul Ilfov s-a ţinut într-un spaţiu prin excelenţă al educaţiei şi formării profesionale, la Colegiul Economic Viilor din Bucureşti, deschiderea fiind mult mai largă. Răspunsul a fost mai degrabă restrâns: la o ofertă de 870 de locuri de muncă, dintre care 36 pentru studii superioare (prezentată de 36 de angajatori), au fost selectate în vederea încadrării 74 de persoane, iar opt persoane s-au înscris la cursuri de formare. De apreciat ca o speranţă în sensul educaţiei pentru a face o preocupare din munca depusă cu rost este prezenţa multor elevi de la licee din Ilfov, atraşi de ideea iniţiatorilor bursei de a organiza un punct de informare şi consiliere profesională şi un atelier în care tinerilor li s-a explicat şi li s-a arătat simplu şi practic ce înseamnă a căuta un loc de muncă, ce este şi cum se scrie un CV european, cum trebuie făcută o scrisoare de intenţie, cum să te prezinţi la un interviu etc. Tinerii, actuali elevi, au nevoie de aşa ceva infinit mai mult decât de explicarea felului în care, abia ieşiţi pe poarta şcolii (în general, fără vreo certificare), pot să beneficieze de drepturile ajutorului social.
Florin ANTONESCU