Lectura – interogații utile educatorilor

În logica firească a lucrurilor cu care ne confruntăm astăzi în școli, licee, facultăți și nu numai, apar momente când actul formării, al manifestării și evaluării competenței lectorale, precum și al evidenței universului specific motivațiilor justificative ale statutului de problemă a devenit nucleu al puterii noastre de a învăța, de a studia, de a valoriza util și plăcut cartea în timpul nostru existențial și experiențial conștient, școlar și ex­­trașcolar.

Vocația judecăților constatative în armonie cu judecățile evaluativ-reflexive ne permite confruntarea cu nu puține întrebări și, firesc, preocupări de a oferi răspunsuri lămuritoare și argumente de sprijin întru modelarea personalității prin cunoaștere și lectură.

Întrebarea centrală privește cauzalitatea continuu inițiatică, setul răspunsurilor relativ specializatee apropiindu-ne de un optim profesional didactic al lecturilor. Astfel de întrebări și răspunsuri pot fi stimulative.

De ce nucleul tematic al acestei prezentări îl reprezintă lectura și formarea competenței lectorale, răspunsul presupunând un continuu exercițiu interogativ, constructiv și creativ, probând virtuțile necesare și utile în didactica funcțională practică a educației moderne.

Analitica simplificată a realităților ne conduce la câteva enunțuri asertiv-interogative. Astfel:

• Care este natura esențial umană a arhitecturii lecturilor prezente în curricula ordonată, sperăm ceva mai mult, a programelor școlare?
• În ce constă inițierea elevului în lectură după învățarea alfabetului frumoasei noastre limbi – cunoscut, recunoscut, citit, pronunțat, mai apoi scris și evaluat după criterii/standarde normale?
• Ce statut are astăzi lectura și cum funcționează ea în școală, dar și în afara ei, la diverse niveluri ale școlarității, funcție și de specificitatea textului/genului operei literare/nonliterare?
• S-a schimbat ceva în formele, tipurile și procesualitatea lecturii școlare și care sunt argumentele de susținere ale acestor schimbări în didactica tipologiei proiectelor realizate?
• De ce s-a redus din bogăția curiozității tinerilor în domeniul lecturii de carte care se adresa inocentei copilării, adolescențe și postadolescențe, modificând din motivația startului, continuității și/sau revenirii relevante la lecturile fundamentale proiectate a se produce cât mai devreme într-un timp special, cu o asistență?
• De ce se simte nevoia creării unui mediu/context afectiv-emoțional în interiorul sau exteriorul textului lecturii, cărora ar trebui să le acordăm atenție/ prioritate în comparație cu alte motivații comportamentale specifice spectrului activităților specifice timpului liber?
• Cum stimulăm aventurile elevilor în planul imaginar/paralel/multivers creativ în pătrunderea diversității frumuseților descoperite de părinți, profesori, colegi în lecturi?
• Ce cauze reale identificăm sau invocăm când se afirmă că astăzi elevii, chiar și adulți, nu mai citesc literatură la fel de mult ca altă dată?
• Este lectura percepută ca neofertantă una dintre țintele explicative ale conduitelor ce favorizează lectura comunicărilor prezente pe alte canale de informare – telefon, internet, dispozitive de comunicare electronice, emisiuni tv, jocuri digitale etc., captând multe prin focalizările digitale din timpul disponibil, planificat bibliotecii (unde sunt bibliotecile școlare reale de altă dată, promise azi sub o formă virtuală?), grație dispozitivelor electronice înlocuitoare rapid a unui text publicat?
• Ce ipoteze facilitează substanța lansării unor cercetări ale opiniilor, atitudinilor și conduitelor de învățare/studiu, anticipând poate soluții tehnice și calitativ pedagogice utile în depășirea sau op­­timizarea situațiilor generatoare de ­riscuri viitoare, unele deja întâlnite la examinările naționale și internaționale?

Premise bazate pe răspunsuri transformative

Premisele unui răspuns bine argumentat le identificăm prin invocarea meritată și astăzi a spuselor lui Nicolae Iorga, recunoscutul istoric, om de aleasă, enciclpedică și vastă cultură a cărții, care scria: „O! Sfintele mele cărți, mai bune sau mai rele, pe care soarta prielnică mi le-a scos înainte, cât vă datorez ca om, că sunt om cu adevărat“.

Trimiterea la lectură și pătrunderea în universul lecturii competente a cărților școlare sau nonșcolare reprezintă cel mai viabil și firesc fundament al formării cititorilor tineri pentru a înțelege progresiv propria lume și a altora printr-un nuanțat și bogat model al hărților mentale, acționale și atitudinal-valorice aparținând creației diferitelor personalități reale din cultura română.

Parcurgând drumul clarificării vom formula și câteva enunțuri, oarecum provocatoare. Între acestea reținem: de ce nu mai sunt copiii astăzi stăpâniți de visul de a avea cărți, de a le parcurge după propria dorință și propriul timp, evitând presiunile/tentațiile facilitatoare ale mass-media, televizorului, telefonului, jocurilor și dispozitivelor mult mai prezente la îndemâna tinerilor, invocate însă prea mult în recuperarea nerealizărilor învățământului online și chiar hibrid!

Să fie oare dominantă percepția schemelor și a imaginilor nou create, știut fiind că sunt înțelese mai rapid decât pătrunderea înțelesurilor gândirii multiple, a potențialei gimnastici a minții creative cerute de lumea poveștilor, a basmelor despre „zmei și feți frumoși“, a cărților de science-fiction, de biografii cuceritoare, cu efecte generatoare de bucurie la reușită sau de tristețe la eșec? Este adevărat că sunt solicitante, uneori, de noi competențe lingvistice, de suporturi artificiale pentru trezirea afectivului produs de o lume aparte, inedită, prin personaje puternice sau situații-probleme rezolvate doar prin inteligențe multiple?

În condițiile educației permanente, a apariției de noi canale, de noi presiuni și orizonturi de comunicare cu semnificativă pozitivitate sau agresivitate la adresa conduitei de învățare/studiu prin lectură, elevilor și oamenilor școlii de astăzi le revin uneori, cel puțin formal, sarcini legate de formarea deprinderilor, abilităților și atitudinilor valorice stabile, cu o dinamică aparte corespondentă paradigmelor economiei cunoașterii moderne, instituțiilor și actorilor sociali competenți în crearea de medii motivante învățării prin mijlocirea cărților!

Într-un asemenea context, lectura poate avea și are în mod cert un rol pedagogic funcțional decisiv. Formarea gustului pentru citit și cultivarea/îmbogățirea limbajului de exprimare aleasă și nuanțată prin lectură se formează și se dezvoltă adecvat, stilizat și curat de la vârsta școlară mică și, cu deosebire, în cea gimnazială și liceală, eliberată aici, negativ, de studiul gramaticii.

Formarea deprinderilor și abilităților relevante pentru studiul autonom, critic și creator al unui text literar sau nonliterar soluționează managerial multe din problemele apărute în perioada școlară, devenind astfel o cerință/un standard de realizare a calității învățământului mo­dern actual, formativ de multiple competențe funcționale împreună cu cea lectorală. Este cazul celor comunicative în limba maternă și limbi străine, matematice, tehnologice, științifice, socio-umaniste și civice, digitale, antreprenorial creative, cultural expresive, științei și artei învățării ș.a.

Revenind la tema propusă, putem spune, fără grija unor preocupări stricte privind indicii de originalitate și eficiență metodologică, că rata de actualitate este de certă semnificație socială, este provocatoare, are relevanță și prezintă suficiente rațiuni pragmatice pentru optimizarea progreselor în educația copiilor. Dintre acestea, reținem și deschiderea oferită de punctul nostru de vedere (Neacșu, 2009), reluând o subtilă și puternică forță persuasivă a ideilor ce urmează, anume conform cărora „o națiune care nu citește rămâne în stare de inferioritate, fără forță și impuls creativ, fără sens, fără sensibilitate pentru linie și rază, fără pasiune pentru gând și frumusețe de sens. Cartea este un tonic-miracol și eternitate“.

Există numeroase studii de educație și economie socială de piață privind mă­­rimea fondurilor alocate educației în România care pun accent pe redusul fond financiar destinat cărții pentru bibliotecile școlare, instituții la care elevii ar putea să aibă acces pentru îndeplinirea corectă a sarcinilor școlare, pentru lărgirea ariei de cunoaștere, în opoziție cu motivațiile deficitare existente. Se ­creează astfel condițiile reducerii numărului de probleme cu statut de premise necesare asigurării unei economii sănătoase, utile și utilizabile în creșterea orizontului economiei cunoașterii. Există o serie de campanii desfășurate de multe ONG-uri, având ca destinație donarea de cărți pentru elevi și tineri, relocând astfel minime fonduri pentru a achiziționa cărți.

Prof. univ. emerit dr. Ioan NEACȘU – Universitatea din București

Articol integral publicat în Tribuna Învățământului nr. 30-31 – iunie / iulie 2022