Anul școlar merge înainte în așteptarea vacanțelor. Sigur, venirea vacanței înseamnă dintotdeauna o bucurie pentru orice elev și a merge la școală cu gândul la vacanță nu este ceva de condamnat. Neplăcută, în sens contraproductiv pentru învățătură, este vacanța care se tot întinde cu aspect de abandonare, dincolo de structura reglementată a anului școlar peste ceea ce ține de mersul zilnic la școală și de ceea ce este normal să se întâmple preponderent acolo, adică să se facă pur și simplu carte.
 Despre școala care s-a încetățenit, cu evidență considerabilă, să se întâmple în altă parte decât în clasă se vorbește cu împăcarea dată de fatalitate. Periculos pentru educarea și formarea copiilor și adolescenților și jignitor pentru învățătorii și profesorii lor, s-a creat o veritabilă convenție asupra ideii că învățământul nostru este la pământ, nu-i învață nimic pe cei care-l frecventează (ar trebui să-l frecventeze) și nu le oferă nici satisfacție profe­sională, nici venituri omenești celor care-i sunt salariați. Ca urmare, și pregătirea pentru viață a elevilor, și resursele traiului la zi al cadrelor didactice ar trebui căutate dincolo de angaja­mentele specifice față de școală. Cum s-ar zice, mersul la școală ar trebui redus la limita cea mai de jos a formalității.
Structura anului școlar favorizează în felul ei o astfel de abordare. Un semestru, al doilea, început în toiul iernii, la 10 februarie, trebuie să-și ducă zilele până la 20 iunie, când se prea poate ca vara cu ale ei (caniculă și lehamite de a mai sta-n clasă și de a pândi punerea unor note în catalog) să se fi instalat de vreo lună. Intervalul acesta este fragmentat sub diverse pretexte, legiferate ori ad-hoc. Între 12 și 22 aprilie este vacanța de primă­vară. Anterior, săptămâna 7-11 aprilie este, după cum scrie la carte, „dedicată activităților extra­curriculare și extrașcolare, în cadrul programului numit Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!, având un orar specific”. O grijă mare legată de această săptămână este să nu fie tratată drept vacanță, ca și cum „școală altfel” nu ar fi voie să se facă în vacanță sau vacanța ar fi ceva incompatibil cu școala. Cum-necum, experiența edițiilor anterioare și obiceiul străvechi de pe la noi de a păcăli orarele arată că tot se poate câștiga destul timp liber și pe seama acestei perioade. După săptămâna de „școală altfel” și după vacanța de primăvară, reluarea cursurilor este prevăzută să se facă într-o marți, dar cum acea zi este de sărbătoare (Sfintele Paști), în mod firesc va fi tratată ca o zi liberă. Școala ar cam reîncepe, de fapt, la mijlocul săptămânii. Dar cui îi arde să înceapă așa?! Peste încă o săptămână, tot la mijloc, într-o joi, pică 1 mai. În mod reflex, va începe astfel o nouă mică vacanță. Revenirea la școală va fi pe 5 mai. Va mai trece doar o lună și va fi iar o zi liberă, 5 iunie – Ziua Învățătorului, tot într-o joi, cu perspectiva unei vacanțe în toată regula, pentru că, în continuarea weekendului, va fi liberă ziua de luni, 9 iunie, a doua zi de Rusalii, sărbătoare legală. Clasele a VIII-a vor reveni la școală (oare?!) pentru numai patru zile, pentru că ele au de încheiat cursurile pe 13 iunie. Celelalte clase (cu excepția celor de-a XII-a, aflate la acea dată în bacalaureat) vor mai avea de venit la școală o săptămână și jumătate.
Dincolo de acest program, este practica realității, care arată că în semestrul al doilea se întețesc meditațiile particulare (odată cu scăderea până la anulare a interesului pentru lecțiile curente, de la ore), se înmulțesc excursiile și alte pretexte (Ziua Școlii fiind unul) de a nu se ține ore, se organizează banchete (coborâte la clasa a IV-a), se strâng manualele refolosibile la anul. Toate acestea presupun mai nimic altceva decât datul pe la școală – un fel de școală făcută „la trecerea timpului”, cum joacă unele echipe de fotbal ultima parte a câte unui meci, așteptând fluierul final, mulțumite de rezultat și cu gândul să se păstreze pentru meciul următor, care, vorba-aceea, „e cel mai greu”. Asta-i și senzația pe care o lasă mersul școlii noastre (inclusiv mersul la școală), îndeosebi din ultimele două treimi ale semestrului al doilea – ceva făcut între altele și, până la urmă, în ultimă instanță.
O altă structură a anului școlar poate ar fi mai angajantă. Ar fi nevoie de trei trimestre pline exclusiv de cursuri și de un al patrulea trimestru, care să cuprindă perioada de „școală altfel” și va­canța de vară. Ar fi de păstrat vacanțele clasice de iarnă și de primăvară și de eliminat micile vacanțe din noiem­brie (pentru învățământul primar și cel preșcolar) și din februarie (intersemestrială). Cu un timp riguros folosit, toată lumea, indiferent de clasă, ar putea să termine cursurile (școala de fiecare zi, cu stat în bănci, cu manuale și compu­tere) odată cu luna mai. De la 1 la 15 iunie ar fi loc să intre „școala altfel” (chiar până spre 20 iunie sau cu manifestări oricând în vară), excursiile, zilele festive, recuperarea manua­lelor, ceva părți aplica­tive din lecții, definiti­varea birocrației legate de încheierea situației școlare etc. Obiceiul nostru este să numărăm zilele și săptămânile dintre prima și ultima zi de cursuri din anul școlar, să considerăm vacanța de vară drept ceva ce nu ține de școală și să ne lamentăm că avem cel mai scurt an școlar din Europa.
Florin ANTONESCU