1. Criza politică

A căzut încă un cap de ministru al Educației.

Într-un context mediatic turbulent, hiper-intens, marcat de două teme aparent necorelate între ele – pe de o parte, acuzații directe de plagiat, exacerbate public și politic până la incandescență; pe de altă parte, poziționări acute, vehemente, pătimașe de multe ori (tot așa, până la incandescență, justificată ori nu) în contra conținuturilor proiectelor de legi ale Educației aflate, până de curând, în dezbaterea publică –, ministrul-locomotivă al procesului traducerii spiritului proiectului prezidențial România Educată în literă de lege a cedat, demisionând, și lăsând terenul de joc liber. Nu este aici rostul (psih)analizei resorturilor care au declanșat decizia intempestivă (en -passant, eu aș nota, ca vulnerabilități ex-ministeriale, de pildă, deschiderea simultană a mult prea multor fronturi de conflicte, concomitent cu poziționarea personală percepută mai degrabă subiectiv-arogantă, acolo unde ea, poziționarea, ar fi trebuit să „treacă sticla“ mai degrabă fermă, rațională, ca argument solid pentru una sau alta din temele contondente care au generat aroganță, în loc de calm și înțelepciune).

Pentru conformitate, cu un cap esențial de ministru căzut într-un moment politic și de politic publice esențial pentru viitorul Educației, constat criza politică dură în care Sistemul a plonjat brusc. În context, consemnez și acutizarea o dată în plus a crizei endemice de leadership, consecință a unui deficit structural de leadership strategic educațional – despre care am scris și scriu de două decenii bune.

Și, tot pentru conformitate, preiau aici proiectele esențiale, marcate ca realizări specifice și măsurabile de către fostul ministru al Educației, în mesajul în care a anunțat demisia sa:

„În mandatul de ministru al Educației am reușit schimbări care au pus bazele reformei România Educată:

1. Un sistem de educație timpurie integrat, prin preluarea creșelor în sistemul de învățământ.

2. Îndeplinirea jaloanelor PNRR care asigură suportul financiar atât de important pentru reforma sistemului de învățământ; am preluat mandatul cu un buget de 1 miliard de euro pentru educație, iar acum educația are doar în PNRR un buget de 3,6 miliarde de euro. Până acum am contractat și sunt în derulare toate cele 1.402 proiecte pentru reducerea abandonului școlar – prima rundă (1,14 miliarde lei) și toate cele 61 de proiecte pentru digitalizarea universităților românești (1,24 miliarde lei).

3. Organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de director în școli.

4. Mărirea burselor elevilor.

5. Recunoașterea meritelor olimpicilor prin recompensarea acestora la justa valoare.

6. Rezolvarea problemei decontării integrale a navetei elevilor.

7. Demararea reformării planurilor-cadru și curriculumului aferent – o schimbare atât de mult așteptată.

8. Extinderea programului Masă caldă în școli de la 150 de unități la 450 de unități de învățământ.

9. Introducerea învățământului dual la nivel universitar.

10. Internaționalizarea universităților românești prin reglementarea diplomei joint degree.

Și multe altele…

Am elaborat proiectele Legilor România Educată și am parcurs procedura de dezbatere publică, în urma căreia am finalizat cele două proiecte, preluând foarte multe amendamente care au adus plus-valoare, astfel încât aceste proiecte să răspundă pe deplin așteptărilor și nevoilor reale ale societății.“

La „și multe altele“, adaug eu curajul pornirii în fapt, la firul ierbii, a școlilor-pilot menite să operaționalizeze, în premieră istorică, subsidiarizarea curriculară, în baza unei colecții de ordine de ministru îndrăznețe, care au aprobat derogările/excepțiile de la status quo, necesare scoaterii modelului curricular curent din paradigma sa centralizată, de mult timp depășită de nevoile reale ale școlii și societății.

Acum, când am început să scriu, Educația are ministru interimar, de criză – deținătorul, cu acte în regulă, al portofoliului Cercetării, Informatizării și Digitalizării în Guvernul României. E drept, un tânăr excepțional de bine echipat academic, intelectual și (geo)politic – de tranzit, însă. E deschisă, deja, bursa zvonurilor cu nume eligibile post-interimat – de la consilieră prezidențială, la rector de universitate, la consilier de prim-ministru, la secretar de stat ME etc. (L.E. – Între timp, consiliera prezidențială a primit lumina verde politică, așa încât acum știm linia sa de acțiune, cel puțin declarată: „Vom operaționaliza România Educată în literă și în spirit, în conformitate cu declarațiile președintelui din această dimineață și cu toate evoluțiile legislative din ultima vreme“).

Eu estimez un scaun încins-roșu aprins al viitorului ministru, care, vrând-nevrând, se va afla într-o postură ultraingrată, având de răcit un cartof politic fierbinte rău de tot: finalizarea parlamentar-prezidențială, prin adoptare-promulgare, a procesului legislativ pornit pe două texte de legi controversate, cu autor-girant altul decât propria persoană. E o situație cvasi-imposibilă, care cred că fie va avea drept consecință tergiversarea peste putință a întregului demers, fie va da de gard cu toată povestea, conducând la resetarea întregului joc. O șansă subțire are să și iasă, dacă stelele se aliniază miraculos. Bref: numai ministru al Educației să nu fii, în acest talmeș-balmeș absurd!…

Din păcate, așa se întâmplă când elefantul politic (și nu numai) are picioare de lut, și când, de zeci de ani, construcția politică este una mai degrabă de conjunctură, fiind prea mult timp văduvită de ingredientele esențiale ale oricărui proces de conducere strategică: competență, caracter, leadership. Dacă nu aceasta ar fi starea de fapt – oricât de inconfortabil ne-ar fi să rostim diagnosticul și să recunoaștem – cum naiba de ne poticnim nătâng, tembel, de fiecare dată când avem de împlinit un proiect esențial, de Țară, de-al nostru, nu de-al altora, așa cum e trecerea Școlii ca sistem în secolul XXI, un proiect nelegat de condiționalități externe dure, dar sănătoase ca repere pe foile de parcurs, cum au fost integrarea în NATO și, respectiv, Uniunea Europeană? Iată că, în materia Educației, strategia păguboasă merge și așa, cârpit ani și ani și ani la rând, nu merge. De niciun fel. Împărații goi, elefanții din încăperi și scheletele din toate șifonierele noastre de fricoși puchinoși ne explodează frustrant în față, obligându-ne, de fiecare dată, să plătim polițele propriilor prostii-viclenii-meschinării-furtișaguri de doi bani, condamnați de fiecare dată urcăm muntele din nou și din nou de la poalele sale, asemeni nesăbuitului Sisif.

Aici suntem acum. What next?

2. Criza de leadership

Logica de fond a procesului legislativ este clară, reiterată de nenumărate ori de toți cei implicați instituțional (azi, mai clar ca oricând), cu subiect și predicat: „Vom operaționaliza România Educată, în literă și în spirit“.

Din perspectivă de leadership, problema de fond pe care eu o semnalez re-zidă în forța de transformare autentică redusă a însuși proiectului prezidențial precursor legilor, în baza căruia au decurs cele două proiecte, pe cale de consecință – deci, de o „bază de pornire la ofensivă“ slab croită, din care greu sau mai deloc pot ieși texte legislative puternic transformaționale. Despre România Educată am afirmat public, anul trecut, în paginile Tribunei…:

„Un text mult prea cuminte, scris să nu supere constituante, dar, mai ales, scris CU FRICA DE SCHIMBARE a celor care au coordonat procesul și/sau au ținut pixul în mână, frică decurgând din FRICA DE SCHIMBARE a României în-săși, probate cu vârf și îndesat toate zecile de ani din 1989 încoace. Aceasta este o veste foarte proastă, tocmai pentru că, în clipele astrale ale națiunilor, societăților, organizațiilor primul lucru de făcut așa cum scrie la manualele adevărate de leadership este articularea corectă și curajoasă în Cuvânt – corectă, nu ambiguă, indulgentă; curajoasă, nu călduță, cu frica-n sân – a marii acțiuni menite să definească punctul de inflexiune astral, așa cum se cuvine: limpede; puternic; strategic.

Așa evaluez eu forța Raportului final aferent Proiectului Președintelui României România Educată, forță capabilă să genereze/propulseze/potențeze critic necesara schimbare de paradigmă, despre care am scris de douăzeci de ani: ieșirea Școlii ca sistem din modelul său actual, profund blocat în parametrii timpurilor comuniste de veac de mult trecut și angajarea sa ireversibilă pe coordonatele pragmatic necesare, specifice secolului al XXI-lea.

Puțin. Mult prea puțin.

[…]

Două lucruri mari și late are a face România noastră, pururi eternă, pururi fascinantă și pururi, de infarct, imprevizibil-surprinzătoare, în acest veac, pentru a se uita în propriii săi ochi cu demnitatea și conștiința de cremene a împlinirii, de către români, a menirii față de Patria lor.

REUNIFICAREA. Așa, ca exercițiu de conștiință, vă cer să repetați, șoptit sau cu voce tare, depinde de cât vă e de frică, mantra asta de coșmar: Ribbentrop-Molotov; Ribbentrop-Molotov; Ribbentrop-Molotov… Nu-i așa că e atât de minunat ca azi, în 2021, la peste 80 de ani de la plămădirea sa, să viețuim în continuare ca nație în cheia nemernicului pact Stalin-Hitler, semnat în 1939? Nu, nu-i minunat deloc. E rușinea noastră ca Nație, rușine de care avem a ne lepăda făcând ce avem de făcut, cât mai repede cu putință. Dacă Germania și-a putut pune în fapt reunificarea în anii imediat următori căderii Cortinei de Fier, noi ce cusur avem? Ribbentrop-Molotov… Ribbentrop-Molotov… Ribbentrop-Molotov!… Rușine!…

Și, la cestiunea noastră de acum, SCOATEREA ȘCOLII DIN COMUNISM.

Vorbește România Educată de arhitecturi curriculare necomuniste, de secol XXI? Nu.

Vorbește România Educată de trasee profesionale și cariere didactice necomuniste, de secol XXI? Nu.

Vorbește România Educată de arhitecturi instituționale necomuniste, de secol XXI? Nu.

E drept, vorbește despre valori de secol XXI, cultivate în școală. Dar cum, dacă Școala însăși e croită prevalent cumincior, să nu supere? Deși textul abundă în principal de construcții transpuse într-un limbaj de lemn, Raportul final punctează semnificativ nevoia de existență a valorilor promovate prin sistemul de educație.

Centrarea pe valori precum echitate, integritate, stare de bine, profesionalism, respect, flexibilitate sau excelență este, cu siguranță un bun câștigat. Însă riscul ca acestea să devină forme fără fond este unul extrem de ridicat, atât timp cât operaționalizarea lor prin transformări strategice e slabă.“

Marian STAȘ – expert în educație

Articol integral publicat în Tribuna Învățământului nr. 34