Școala hibridă

Școala hibridă

Tendințe ale lumii noastre

De la soiurile de plante, la mașinile de ultimă generație, ipostazele hibride lasă impresia că aduc nu numai ceva nou, dar, în cele mai multe cazuri, și o variantă mult îmbunătățită, într-un fel sau altul mai performantă. Altfel, de ce ar fi preferate produsele hibride față de cele convenționale?

Cum putem identifica starea hibridă în lumea în care trăim? Să avem în atenție câteva ipostaze.

În sfera cunoașterii obiective, ne referim deja la nanoștiințe și la nanotehno­logii, la modul în care ele oferă punți de le­­gătură între științe. Acest aspect, reflectat în domeniul cunoașterii școlare, poa­te fi corelat la nivelul conținuturilor învățării cu interdisciplinaritatea, transdisciplinaritatea, cu învățarea integrată, iar referitor la competențe, cu meta-competențele, cu interesul principial pentru a învăța să înveți.

La nivel macrosocial, în urma atacurilor teroriste care au luat prin surprindere populația pașnică din puncte geografice foarte depărtate, ne gândim că războiul nu mai este cel de altădată, când era foarte clar delimitată pacea de o situație conflictuală în desfășurare, de războiul ca atare, ci că avem de-a face cu un tip de război hibrid.

În Europa, pentru a contrabalansa îmbătrânirea populației și a păstra un raport rezonabil între forța de muncă activă și cea pasivă, vorbim deja de ceva timp despre utilizarea potențialului restant al vârstnicilor ca fiind absolut ne­­cesar, atât la nivelul comunităților în care aceștia trăiesc, cât și la nivel economic; înțelegem de ce este necesară creșterea vârstei de pensionare; știm despre beneficiile îmbătrânirii active atât pentru cel în cauză, cât și pentru societate… Deci, dacă în societatea tradițională perioada de muncă, de viață activă, era clar delimitată prin pensionare de ultima perioadă a vieții, acum stările sunt difuze. Probabil că, în timp, înțelesul de a fi la pensie o să fie reconceptualizat. Oricum, pentru cei care, deși ieșiți la pensie, încă mai lucrează, putem observa o situație de tip hibrid.

În microsocial întrezărim o tensiune continuă între ceea ce ar ține de sfera publică în raport cu ceea ce ar trebui să rămână privat, pe măsură ce tehnologia informației a facilitat comunicarea, tele-munca, prieteniile virtuale etc.

Cum în lunile care au trecut s-a vehiculat tot mai des ideea conform căreia va trebui să ne acomodăm într-un fel cu virusul aducător de boală, cu virusul cel nou, la fel ca și cu toate tradiționalele cauze ale bolilor… nu ne mai rămâne decât o variantă resemnată de acceptare că sănătatea și boala sunt stări de fapt ale vieții, ale căror experiențe le ducem după cum putem. Într-un relativism apatic, într-o formă de supraviețuire mai mult sau mai puțin calitativă, dar cu siguranță hibridă.

În ultimul timp, sub presiunea de-a articula într-un mod eficient școala ­online, am început să reflectăm din ce în ce mai serios la ideea de a dezvolta un învățământ de tip hibrid. Presupunem că o să integrăm astfel de cursuri de tip față în față cu postări de resurse, videoconferințe, monitorizări de tip online. Mai imaginăm cursuri alternative, susținute de profesori cunoscuți direct și altele susținute de profesori aflați la distanță, pe care probabil că elevul nu-i va întâlni niciodată într-o formulă educativă de tip tradițional. Variantele de lucru pot fi însă multe, diferite de la o școală la alta. Pot fi adoptate și forme de organizare de tipul: o parte dintre elevi în clasă, o altă parte, acasă, conectați la desfășurarea lecției transmisă live.

Oricum ar fi însă, ne vom referi la o școală hibridă offline/online.

Așa cum companiile, diversele organizații, pentru că își pun probleme referitoare la creșterea performanțelor lor economice, tind să caute soluții în combinarea public-privat, transferând nu numai capital, ci și practici dovedite drept eficiente, putem accepta că și în educație se vor încerca astfel de formule hibride.

La limită, totul se poate transforma prin aculturație: resursele umane, cele logistice, modurile de a munci și așa mai departe, dacă de aici vor decurge rezultate așteptate.

La nivel macrosocial putem observa că alături de presiunile exercitate de globalizare, cele care sunt o consecință a noilor tehnologii trimit către hibridizare.

Dacă acceptăm generalizarea, atunci vom putea vorbi de-a dreptul despre o existență hibridă. Cum este și în ce mod se va dezvolta viața oamenilor într-o astfel de lume?

Ca mai în orice altă situație care implică controverse, abordări nuanțate, vor putea fi observate două poziții principiale: conservatorii, care vor întârzia în­­noirea și vor rămâne consecvenți principial vechilor practici, iar pe de altă parte reformatorii, care vor forța hibridizarea, pe care o vor accepta necondiționat drept singura soluție aducătoare de șanse reale în viitor, oricum ar fi să fie acestea.

Conservatorii convenționali

Dacă ne gândim la sistemul de educație, așa cum funcționa el înainte de provocările aduse de pandemie, avem în minte tabloul școlii tradiționale. Profesorii, la fel ca și elevii lor, vin în mod efectiv la cursuri, au un program regulat, stabilit prin structura anului școlar, prin orar etc. Apoi merg acasă; din timp în timp, iau vacanță, revin la cursuri și tot așa pentru elevi pe parcursul anilor de școală, iar pentru profesori pentru toată viața lor profesional activă. De când există învățământ instituționalizat așa s-au desfășurat lucrurile. Este de înțeles că, fiind o formulă consacrată, este bine să rămână astfel pe mai departe. Perioada de cursuri, vacanță, școală, vacanță… Această organizare permite delimitarea clară între sfera publică, în care activitățile sunt formale, desfășurate după reguli stricte și sfera vieții pri­vate, în care fiecare își poate urmări preferințele în modul de viață pentru care optează în particular.

Totuși, în zona de activitate reglementată strict există nu doar o înteme­iere de tip rațional-birocratic, ci și una fundamentată pedagogic. Lucrurile nu se desfășoară la întâmplare, ci urmează aspecte didactice bine precizate, cu un caracter obligatoriu, tocmai pentru că decurg din necesități considerate ca atare.

Echilibrul psiho-emoțional este susținut prin libertățile care pot fi asumate în sfera privată. Aici informalul aduce în atenție valențe culturale și modele comportamentale dintre cele mai diverse, prin care cel care se va lăsa influențat social își va putea selecta tot ce consideră relevant pentru a-și configura un stil de viață autonom, în acord cu reperele sale valorice.

Într-o abordare de tipul dramatur­giei sociale, de exemplu, în viziunea lui Ervin Goffman, dacă putem vedea Viața cotidiană ca spectacol, atunci, în rolu­rile pe care le jucăm ca actori sociali avem o scenă publică pe care performăm, dar și un spațiu privat, în spatele scenei, în care ne refacem forțele, ne reculegem, ne bucurăm de liniștea revigorantă din culise.

Cele două registre ele vieții, public și privat, se completau reciproc. În mod analog, educația formală putea fi apro­piată de concretul cotidian prin educația informală.

Dintr-o perspectivă conservatoare se poate pune următoarea întrebare: dacă elementele care se contopesc provocând o stare hibridă sunt, pe fondul stărilor de fapt, diametral opuse?

Ce ar rezulta dacă le-am considera ca fiind asemenea antinomiilor kantiene? Să ne aducem aminte… „Lumea are un început (o limită) în spațiu și în timp. Lumea este infinită în spațiu și în timp. Totul în lume este compus din părți simple. Nu există nimic simplu, ci totul este compus. Există în lume o cauzalitate prin libertate. Nu există libertate, ci totul este natură. În șirul cauzelor lumii există o ființă necesară. Nu există nimic necesar, ci în acest șir totul este întâmplător“ (Prolegomene, Ed. Științifică 1987, p. 141).

Ce rezultă pe cale de consecință din constatarea contradicției dintre două idei, considerate în egală măsură adevărate, dar care se exclud reciproc…?

Adică, ori este pace și cetățenii sunt protejați, trăind într-o societate sigură, în care ordinea socială este susținută prin buna funcționare a statului de drept, ori nu este așa, dar atunci ar trebui ca oamenii pașnici să fie ocrotiți de statele cărora le plătesc impozite și care au armată și multe alte instituții care veghează la respectarea drepturilor omului.

Dacă, ținând orele de curs de acasă, din culisele vieții private, profesorul nu se poate concentra la o intensitate suficient de mare încât să creeze și pentru elevi o stare de flux al gândirii, nu poate atinge starea de spirit proprie unui magister, se simte stingher ca și cum ar fi surprins ne­­pregătit de musafirii care au venit ne­anunțați… Iar elevul care, deși este online, urmărește somnoros lecția, aflat încă în pijama, în pofida faptului că pare să facă eforturi, rămâne cumva în afara unei stări motivante privind învățarea…

Viața privată este invadată de activități care tradițional se desfășurau potrivit în cadrele impersonale ale organizațiilor sociale.

Faptul că există un preț pe care îl plătim modului în care relaționăm în societatea contemporană, din ce în ce mai mult indirect, comunicarea de tip față în față este deficitară, oamenii se consideră însingurați, dar, totodată, și contrariați de superficialitatea relațiilor pe care reușesc să le mai articuleze cu ceilalți. Oportunitățile de dezvoltare prin interacțiune umană directă scad. Observarea nemijlocită a modelului uman relevant este o experiență de învățare din ce în ce mai rară. În locul ei se succed într-o nebuloasă de impresii, frânturi abstracte desprinse din vieți rupte de contextul lor de spațio-temporal, limitativ, ce e drept, dar care le conferea caracterul de autenticitate.

Școala hibridă

Entuziaștii progresiști

La nivelul vieții cotidiene, în mod obișnuit, un om este sănătos ori este bolnav, calea de mijloc fiind greu de imaginat. O întâmplare din folclorul urban spune că un om, despre care se știa că a fost bolnav o lungă perioadă de timp, a fost întrebat dacă, în sfârșit, s-a făcut bine. Iar el ar fi răspuns: eu mă străduiesc să mă fac bine în fiecare zi.

Înțelegem că în viața reală avem de-a face cu procese în plină desfășurare, între diferitele etape distincțiile sunt greu de trasat. Schimbarea e continuă, nu ne pu­­tem scălda de două ori în apa aceluiași rău, cum ne atenționase încă din antichitate Heraclit. Sub presiunea unor transformări accelerate, nu mai există răgazul decantărilor de planuri, nici natura și nici societatea nu mai sunt la fel.

În epoca postmodernă, delimitările clare dintre planuri nu-și mai au rostul pentru că accesul facil la informație are loc oriunde, oricum. Deci, indiferent că este vorba de educație formală sau non-formală, de perioada în care se desfășoară cursurile sau despre vacanță, cu toții, elevi și profesori, vom conviețui neîntrerupt într-un mediu educațional, de cunoaștere și formare de competențe. Continuitatea este asigurată de faptul că putem comunica ușor, ne putem informa ușor. Ideal este să ne întâlnim pe platforme de interes comun.

Rațiunea și simțirea, dincolo de literatură, se pot armoniza prin intermediul imaginilor care așteaptă să fie contemplate, fie că este vorba despre instagram, netflix etc… Ideea este că ne putem echilibra emoțional și putem surprinde alte punți de înțelegere simultan.

Beneficiarul unei bune conexiuni la internet va găsi, cu siguranță, o multitudi­ne de oportunități de dezvoltare, atât profesională, cât și personală. Discrepan­țele privind dezvoltarea socio-economică dintre rural și urban se vor ameliora, inegalitățile sociale vor deveni mai ușor de suportat.

Iar științele în formatul lor tradițional pot rămâne în cartea de istorie. Acum a venit timpul unor discipline didactice hibride, mai apropiate de viață, așa cum se desfășoară aceasta în societatea contemporană, adică într-o existență hibridă real-virtual. Tot ce aduce un plus de pragmatism, de abilități funcționale este binevenit. Marea cultură poate fi frecventată opțional de cine își mai găsește timp pentru așa ceva.

Tocmai pentru a exclude orice fel de opoziție, vom accesa nu numai cunoș­tințe de tip hibrid, ci ne vom asuma și un stil de viață hibrid.

Școala hibridă

O lecție hibridă

Pentru profesorul de la catedră, în prezent, pot fi delimitate cel puțin două mari categorii de întrebări. Una la care răspunsurile sunt oferite din partea decidenților din sistemul educațional și o alta la care el trebuie să le găsească singur soluțiile optime.

Din prima categorie putem aminti câteva interogații comune: Școala se va relua din toamnă, dar cum? În ce format o să revenim în sala de clasă? O să continuăm în paralel și cursurile online? Ce activități profesionale vor fi impuse prin fișa postului?

Din a doua categorie, fiecare dascăl își formulează, desigur, întrebările proprii în funcție de experiența sa didactică și de specificul materiei pe care o predă.

Ce libertăți pedagogice îmi voi putea asuma? Cum o să fie predarea-învățarea offline/online? Cum o să îmi structurez o lecție în format hibrid? Cum voi stabili standardele de performanță în evaluarea hibridă? Cum o să-i pot motiva pe elevi? Dar pe mine ca profesor-persoană resursă?

De la formatul lecției tradiționale am­­prentată de interacțiunea umană nemijlocită între profesor și elev, în care se puteau valorifica pedagogic informațiile limbajului non-verbal la o lecție susținută în fața unor monitoare închise, în condiții obișnuite de viață, este o cale foarte lungă. Însă odată ce aceasta a fost parcursă, nici nu mai contează în ce circumstanțe, a permis crearea unei dimensiuni sociale în care planul real și cel virtual se întrepătrund într-un mod mai mult sau mai puțin aleator. Realitatea virtuală, având o dinamică mai bună decât realitatea concretă, fizică, poate muta centrul de interes al copilului, al adolescentului spre alte și alte teme decât cele urmărite prin parcurgerea programei, cum am spune în limbajul didactic tradițional. Așa se poate face că, deși la nivel intențio­nal se descriu didactic-pedagogic anumi­te linii de interes cognitiv comun, fiecare elev își află propriile coordonate informa­ționale în funcție de interesele lui particulare de cunoaștere și de dezvoltare.

Surprinzător pentru mulți dintre elevi a fost să constate că, dacă petrec ore bune făcând cursuri, apoi temele online, nu mai au aceeași disponibilitate pentru a frecventa, în lupta cu plictiseala, rețe­lele de socializare și jocurile pe care le preferau pentru petrecerea timpului liber.

Articol de profesor Cristina Ștefan

Articolul integral poate fi citit în numărul 8-9, serie nouă, al revistei Tribuna învățământului.