„Vreau ca anul acesta, anul școlar să înceapă cu prezență fizică şi să rămână cu prezență fizică. Avem tot ceea ce ne trebuie ca anul acesta școlar să începem cu prezență fizică, să rămânem cu prezență fizică”, cere prim-ministrul și insistă: „Să facem tot posibilul ca festivitățile de deschidere a anului școlar să fie cât mai aproape de normalitate. Ştiu că este complicat, dar am încredere că vom găsi cele mai bune soluții, pentru că este un moment important în viața fiecărui elev și aș vrea să ne bucurăm împreună de această zi”.

Ministrul educației e în aceeași notă: „Avem în vedere posibilitatea organizării ceremoniilor de deschidere a anului școlar în spații exterioare, cu mască de protecție și cu o durată limitată la o oră, o oră și jumătate. Este vorba de aglomerări pe care să le putem permite, dar pentru a proteja elevii și personalul din învățământ, să fie în spațiu exterior și cu mască, chiar dacă nu avem în vedere obligativitatea purtării măștii de protecție în incinta școlilor odată cu deschiderea anului școlar; este un moment special în care se creează aglomerări, sunt și elevii de vârstă mică în număr mare, sunt și părinți în această situație. Vă spunem încă de pe acum că se vor putea face, dar cu aceste condiții – mască de protecție și durată limitată în timp”.

Sună încurajator, optimist, către o școală pregătită și începută cum trebuie să fie pregătită, începută și desfășurată o școală la locul, la rostul și cu starea ei. Într-o așa precipitare cum e cea la zi, legată de „până la cât la mie au voie copiii să meargă la școală” și de „ce pățesc profesorii care nu se vaccinează”, face bine un gând spre o serbare școlară, și nu una oarecare, ci una din cele care rămân toată viața în minte, în poze și-n povești. În fond, prefigurata și recomandata primă zi de școală de acum e prima zi de școală dintotdeauna, la care e nevoie să ne întoarcem.

Dar zilele următoare din anul școlar? Odată terminată festivitatea din curtea școlii, elevii și profesorii vor intra în clase și acolo-și vor desfășura activitatea până-n canicula verii viitoare? Anul trecut pe vremea asta se discuta, se trebăluia, pentru amenajarea a tot felul de locuri în aer liber unde să se desfășoare orele de școală, cât starea vremii o permite. Anul acesta?

Mai ales în condițiile pandemiei persistente, plus experiența recunoscută ca nereușită a școlii făcute de-acasă, e nevoie de o școală altfel inclusiv ca spațiu. Nevoia este întărită de starea timpului, și ea din ce în ce mai altfel.

Școala trebuie să se adapteze și la așa ceva. Avem un an școlar prea scurt ca număr al zilelor de mers la școală (că altfel, anul școlar nu are cum să fie mai scurt de un an și ține întotdeauna de la 1 septembrie la 31 august), numai că școală, lecții, învățătură de carte se pot face și în alte condiții și în alt cadru decât în clase, cu nasu-n ecran.

Tot starea timpului, nu mai înapoi decât în vara aceasta – și, în general, tendințele climatice – bine ar fi să facă discutabilă și tema insistent invocată a măririi duratei anului școlar. Numai prin zile de mers la școală s-ar putea face? Care să fie realizarea practică?

Prin prelungirea peste actuala ultimă zi de școală, 15 iunie? Adică să ne întoarcem la anii  ’77-’80, când se lua vacanță la 15 iulie, în toiul verii, pentru că până atunci trebuiau recuperate perioadele de „practică comasată” de peste an, când la fiecare trei săptămâni, pentru o săptămână, nu se făcea carte, ci „practică” – un soi de vacanță disimulată în pierdere de timp prin ateliere, sortat cartofi etc.?

Prin devansarea revenirii în clase la 1 septembrie? Adică fără vreun respect față de profesorii care au de pregătit administrativ primirea elevilor și cu și mai multă improvizație decât e acum în primele săptămâni de școală? Totodată, starea vremii din acest an – și ceva ani privind în urmă – nu arată că ar fi un început de școală tot ca în plină vară?

Se vorbește – chiar cu un fel de înverșunare – că vacanța de vară, anul școlar, nu trebuie să fie organizate în funcție de nevoile „celor din turism”, care cică presează să nu înceapă școala mai devreme fiindcă și-ar pierde clienții, odată lumea ocupată cu școală. Ba de ce n-ar fi organizate în funcție de aceste nevoi?! Sunt, în fond, nevoi economice cu efect la nivel național, așa cum sunt și nevoi, posibilități și specificități sociale, care fac ca la noi să existe o parte însemnată a populației căreia nu-i dă mâna să meargă în concediu în vârful sezonului estival, ci în vreme de „Litoral pentru toți”, tot așa cum omu-nostru e învățat și limitat material să nu-și permită mai mult de un concediu într-un an de muncă.

Pe deasupra, mersul la școală când ziua-i lungă, soarele arde și gândul e la cu totul altele decât la lecții nu ar însemna decât păcăleală și pierdere de timp, cum, de altfel, și înseamnă ceea ce se petrece și se vede pe la școli și pe străzi cu săptămâni chiar înainte de 15 iunie și, în mod echivalent, la zile bune după 15 septembrie.

Necesara mărire a numărului zilelor de școală este de obținut nu prin reduceri din vacanța de vară, ci prin folosirea chibzuită a zilelor de școală existente acum și prin băgarea în seamă a realității că anul școlar are durata de un an. Se poate așa ceva cu fixarea primei zile de școală la 15 septembrie (indiferent când cade – cu atât mai bine, dacă e în week-end, pentru că ar fi doar zi festivă, încât de luni orele să înceapă din plin) și cu folosirea riguroasă pentru ore de școală a fiecărei zile, cu renunțarea la măruntele vacanțe tip intra și intersemestrailă (poate cu împărțirea anului școlar în trei trimestre) și cu renunțarea la „activități” folosite ca motiv să nu se facă ore.

Venind vorba în preajma acestui început de an școlar despre festivități de deschidere în aer liber, se poate câștiga timp din cât este considerat acum că e prea puțin pentru școală, și încheind la 31 mai orele obișnuite, cu lecții în clase, fără să se termine anul școlar, ci continuându-l de la 1 iunie în aer liber, în special cu activități din cele care în prezent consumă din timpul prețios al anului școlar.