Actualul context pandemic aduce în discuție o problemă stringentă a învățământului românesc: digitalizarea. Pornind de la realitățile lumii în care trăim, în consonanță cu cercetările statistice și calitative de actualitate din științele educației, propun un exercițiu de reflecție asupra acestui subiect, din perspectiva omului de la catedră confruntat cu noi provocări, generate de școala în format online.
Tranziția bruscă de la predarea față în față la predarea la distanță a adus modificări de substanță în structura școlii și a lecției, începând cu utilizarea exclusivă a aparaturii digitale, de către toți actorii educaționali, precum computerul, tableta, smartphone-ul conectate la internet, și continuând cu regândirea strategiilor de predare, învățare sau evaluare adecvate acestui format.
Investigația etimologiei termenului „digital“ trimite la anglicismul „digit“, care înseamnă „cifră“, „număr“ sau/și la latinescul „digitus“, cu semnificația „deget“. În fapt, tot ce este digitalizat înseamnă calculatoare și tot ce înseamnă calculator este bazat pe numere, pe matematică. Omul a construit calculatorul ca instrument util în serviciul efectuării unor operații într-un mod mai rapid decât le-ar face folosindu-și mintea. Spre exemplu, ca să scriem de mână tabla înmulțirii, avem nevoie de cel puțin 10-15 minute, în timp ce un program informatic realizează acest lucru în doar câteva secunde. Utilizarea computerului înseamnă, așadar, avantajul de a face totul nu numai mult mai repede, ci și corect și eficient, manevrându-l facil cu degetele. Iată, într-un mod foarte simplu expuse, premisele revoluției digitale care transformă, azi, societatea în profunzime.
Acum să privim în jurul nostru la celelalte aspecte fundamentale ale societății: jurnalele și-au modificat formatul, bibliotecile sunt disponibile online, cumpărăturile și plățile se fac electronic, dischetele și CD-urile au cedat locul mediului de stocare virtuală (iCloud), unele tranzacții/operațiuni financiare se realizează prin moneda virtuală bitcoin, dronele sunt utilizate în numeroase domenii de activitate ale omului, roboții au pătruns în sălile de operații, noi limbaje de programare au apărut (Python, java, C++, Julia…) etc. În acest moment, ritmul lumii în care trăim este impus de revoluția tehnologic-informațională. Această cunoaștere tehnologică, care nu încetează de a se înnoi (5G), a condus la noi actori, a modificat comportamente, a creat alte domenii (network science) și raporturi sociale diferite… și nu s-a terminat, fiindcă în orice zi inovațiile accentuează încă aceste fenomene.
Poate școala să rămână în afara acestor schimbări? Categoric, nu. Este indispensabil a ne aminti că unul dintre obiectivele majore ale educației este de a forma eficient elevii și studenții pentru meseriile de mâine. Aceste meserii cunosc astăzi profunde evoluții legate de digital. Educația nu poate și nu trebuie să rămână imobilă în privința acestui subiect. Ea trebuie, din contră, să integreze instrumentele digitale în predare/în învățământ, cu scopul de a răspunde nevoilor de formare a tinerei generații.
De ce digitalizarea învățământului? Pentru ce? Pentru cine? Care este locul elevilor noștri în această lume, astăzi și mâine? Care sunt așteptările lor pentru următorii ani? Ce școală dorim pentru ei?
Realitățile lumii în care trăim ne obligă azi pe noi, toți oamenii școlii, de la primar la universitar, nu numai la un exercițiu de reflecție, ci și la o acțiune integrată pentru un proces continuu și de decizie care se traduce prin implementare. Este o schimbare fundamentală, cu provocări și dificultăți, care presupune luciditate și o înțelegere în profunzime a tuturor dimensiunilor problemei.
Generația elevilor și studenților marcată de pandemia de Coronavirus din anii 2020-2021 este mult mai mult influențată decât altele de instrumentele digitale. Acești absolvenți ai școlii online își vor lua diplomele în aproximativ 10 ani și vor evolua pe o piață a muncii impredictibilă în următorii 20-30 de ani, urmând să devină pensionari în 2070.
Din perspectiva Departamentului de muncă al Statelor Unite ale Americii, 65% dintre elevii aflați actualmente pe băncile școlii vor practica meserii care nu sunt inventate încă. Se estimează chiar că ei vor exercita două sau trei profesii în cursul vieții. Pe scurt, peisajul societății a evoluat și va evolua și mai mult, ceea ce ne face să credem că școala contemporană trebuie să pregătească elevi ce vor deveni adulți, care se vor remarca prin gradul de deschidere la nou, astfel încât să aibă capacitatea și aptitudinile de a gestiona schimbarea și a se adapta unei lumi caracterizate de incertitudine.
de Mihaela STANCIU – profesor
Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 17 – mai 2021