Școala de Vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele  

FLORIN ANTONESCU

Școala de Vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele se desfășoară în acest an (ediția a III-a) în mediul virtual, în perioada 23 august-5 septembrie. Organizatori, în parteneriat, sunt Universitatea din București, Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară-Horia Hulubei (IFIN-HH), Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP). Sunt așteptață să participe elevi de liceu, profesori din aria STEM (fizică, chimie, biologie, matematică, informatică, geografie, tehnologii) și consilieri școlari din învățământul gimnazial și liceal.

Lansând invitația, organizatorii subliniază că „în cadrul acestei ediții inedite, în format online, elevii interesați de științe și tehnologie vor beneficia de oportunități pentru a se familiariza cu domenii atractive și relevante prin intermediul experiențelor de învățare adaptate. Totodată, vor avea ocazia de a experimenta și a practica cercetarea științifică, lucrând la propriile proiecte de cercetare sub îndrumarea online a mentorilor – cercetători, participând la dezbateri, tururi virtuale ale laboratoarelor, proiecte și lucru colaborativ. Mai mult, elevii vor beneficia de un modul de consiliere și dezvoltarea carierelor, precum și de sesiuni de socializare cu studenții Universității din București. Elevii vor primi din partea organizatorilor truse experimentale cu ajutorul cărora să realizeze montaje și măsurători și vor fi invitați să exploreze și să documenteze mediul natural și cultural din localitățile lor, din prisma activităților propuse în temele de cercetare”. Laboratoarele școlii vor fi prezentate prin vizite virtual, cu scop educațional și de cercetare ca în fiecare an.

Pentru elevi, tema centrală a ediției din acest an este „Contribuțiile științei și tehnologiei la cunoașterea și prezervarea patrimoniului natural și cultural”. Gazdele evenimentului anunță că „echipele de mentori îi vor însoți pe elevi în explorarea poveștilor Pământului și ale geoparcurilor din România, în dezvăluirea unor subiecte de (etno)-arheologie și arheologie digitală, în descoperirea unor modalități de conservare și restaurare, folosind metode fizico-chimice, materiale inteligente sau tehnologii nucleare, în dezvoltarea unor procese de înțelegere, monitorizare și prezervare a patrimoniului și, nu în ultimul rând, în valorizarea patrimoniului prin activități desfășurate online, dar și local, offline”.

Pentru profesori și consilieri, programul de învățare-dezvoltare profesională se intitulează „Mai mult decât… ȘCOALĂ! Împreună în… COMUNITATE!”, personalizat, adaptat realităților și nevoilor concrete din școala de proveniență a fiecărui participant, program coordonat de profesori de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației (FPSE), care, susținuți de experți în educație și cercetători de pe platforma de la Măgurele și de invitați internaționali, după cum informează organizatorii, „vor parcurge un set de module în ariile de dezvoltare: academică (învățare și predare eficiente), dezvoltarea comunității, dezvoltare personală și socială (explorarea sinelui), dezvoltarea carierei, planificarea și managementul carierei. Modulele oferă astfel cadrul pentru conectarea la concepte relevante pentru o școală racordată la realitățile și provocările actuale, cum ar fi: designul instrucțional online, abordările curriculare integrate, service-learning și citizen science, dezvoltarea alianțelor și a parteneriatelor locale, alegerile de carieră între premise biologice, evoluție neurocognitivă și achiziții psihologice, dezvoltarea identității vocaționale sau comunități de alumni și career talks, managementul visurilor (aspirațiilor) și al carierelor educaționale și profesionale la elevi”.

Programul cuprinde de asemenea sesiuni de lucru online, „în echipaje interdisciplinare – rofesori STEM și consilieri școlari, împreună cu  mentorii școlii, care vor avea ca finalitate dezvoltarea de programe de intervenție adaptate pentru clasele și școlile lor”.

Participarea este gratuită. Aplicațiile se pot trimite până la 31 iulie 2020 prin completarea formularelor de pe site la cele două secțiuni: www.msciteh.educatiepentrustiinta.ro. Mai multe informații, pe site-ul www.educatiepentrustiinta.ro/ro, www.facebook.com/mscitech.

Întregul program este susținut de Universitatea din București (Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Facultatea de Fizică, Facultatea de Chimie, Facultatea de Geologie și Geofizică, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării) și Institutul de Cercetări al Universității din București (ICUB), Institutul Național de Fizica Materialelor, Institutul Național pentru Fizica Laserilor, a Plasmei și a Radiațiilor, ELI-NP,  Asociația Măgurele Science Park, Asociația Studenților Fizicieni, Asociația Studenților Geologi și Geografi, Forumul Tinerilor din România, proiectului Erasmus+ STIM, Fundația Comunitară București prin Fondul IKEA pentru Educație.

Școala de vară MSciTeh 2020 este un program realizat de profesori și cercetători din cadrul Universității din București, ai Institutului de Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei (IFIN-HH) și ai Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP), reuniți sub umbrela Comunitatea Educație pentru Știință care, prin alte programe dezvoltate, precum: „Școala altfel la Măgurele”, „Conferința Națională”, târgul educațional „Cu mic, cu mare… prin Univers”, TEDxCERN@IFIN-HH, „Noaptea Cercetătorilor” își propune să conecteze știința cu publicul larg, în general, precum și specialiștii din cercetare și educație cu mediul de educație preuniversitar.