„Prieteniile unui om sunt adevărata măsură a valorii sale.” (Charles Darwin)
Fiecare etapă a dezvoltării umane după debutul industrializării a obligat sistemul educațional să se redefinească atât din punct de vedere al scopurilor instrucției și educației, cât și din punct de vedere al procesului prin care se realizează obiectivele educaționale.
Astfel, a trebuit ca strategiile educaționale, rând pe rând, să includă achizițiile de cunoaștere prin actualizarea bagajului noțional cu fiecare generație, din ce în ce mai alert ca înnoire și din ce în ce mai voluminos. Tocmai în acest sens, educația privită doar ca vector al transferului tezaurului uman de cunoaștere (eu – educatorul – sunt singurul deținător al cunoștințelor, deci sunt singura autoritate la care trebuie să vă raportați voi – educabililor) reprezintă o abordare vetustă.
Detensionarea utilizării excesive a memoriei s-a produs odată cu apariția instrumentelor care facilitează schimbul și accesul la informație, în ziua de astăzi accesarea unei informații fiind instantanee, apelând la motoare de căutare în mediul online, incluzând aici tot tezaurul de cunoaștere care într-o pondere din ce în ce mai mare este transferat în acest mediu.
De aceea, accentul educației în ziua de astăzi se pune pe formarea în egală măsură a competențelor curriculare (de specialitate) și a competențelor transversale, care implică deprinderi, abilități și atitudini care să favorizeze utilizarea eficientă a mediului online.
Dacă până în secolul trecut rolurile educator-educabil erau perfect disociate, în ziua de astăzi ele se substituie în anumite cazuri, iar de cele mai multe ori se completează reciproc. Concepte ca educație pe tot parcursul vieții fac ca individul să-și asume o atitudine pro-învățare la fiecare moment al evoluției sale, a pune în cui abilitățile de învățare după finalizarea parcursului școlar reprezentând o atitudine care va situa individul cu o asemenea optică într-o zonă de disconfort – la început nemaiînțelegând pe deplin lumea înconjurătoare, lume care deja evoluează foarte mult în spații virtuale, extrem de mobile, ca mai apoi să-l izoleze, deci să conducă la rejectarea individului din zona profesiunii, ba mai mult, din viața socială.
În acest sens, instituția noastră – CCD București – a trebuit să țină pasul cu noutatea, asumându-și riscuri asociate și inevitabile, aducând în atenția grupurilor-țintă standard – cadre didactice – noi modalități prin care dezvoltarea profesională – în primul rând –, dar și dezvoltarea personală să fie facilitate prin intermediul programelor de formare și al altor activități derulate în spațiul virtual, online.
Experiența noastră este una la început, structurată în jurul conceptului de Event Zone – comunitate de voluntariat IT în educație, prin care propriii angajați mai întâi, apoi colaboratori voluntari ai instituției – profesori – au construit, cărămidă cu cărămidă sau, în termeni de realitate virtuală, „like after like” fundamentul pentru o alternativă a formărilor clasice, face to face, ajungând la acest moment – după numai un an – să implementăm trei programe de formare acreditate de ministerul de resort în sistem blended learning, din 24 de programe în derulare, ceea ce poate părea puțin însă dacă ne raportăm la numărul de solicitări pentru aceste programe, aproximativ 30% din solicitări sunt pentru aceste cursuri. O situație și mai relevantă privind oportunitatea reorientării activităților de formare pe zona de blended learning o avem în zona cursurilor avizate (de întindere mai mică, cu o diversitate a temelor, cu abordări unele strict prin mediul online, cu grup-țintă extins la nivelul țării, nu numai al Bucureștiului), unde aproape 50% din solicitări sunt pentru această formă de participare.
Am adus în discuție zona de riscuri asociate. Evident că nu sunt neglijabile. Faptul că nu mai ai o comunicare directă cu solicitantul, faptul că trebuie să găsești soluții pentru a cuantifica nivelul de implicare în realizarea activității de formare, faptul că inițiativa surâde multora, apoi unii constată că nu au abilități și deprinderi de învățare și socializare cu scop educațional prin intermediul mediilor online determină renunțări, frustrări. Astfel, este nevoie de o muncă susținută din partea tutorilor pentru a sprijini solicitanții nu în a înțelege și a forma competențe în tematica propusă de activități, ci în zona organizării învățării prin mediul online.
Dacă vom continua dezvoltarea acestui concept?
Evident că da.
Este un drum fără întoarcere, iar cine se oprește nu mai are doar decalajul dintre mersul la pas și mersul cu căruța, ci un decalaj ca între deplasarea unui melc și deplasarea unui tren de mare viteză.
Chemăm alături de noi prieteni care își doresc un loc în trenul care merge încă printr-un tunel, cu speranța de a atinge luminița de la capătul tunelului. Important este că luminița pâlpâie încă.
Post Scriptum

1. Ca să păstrez formatul – deși aceasta nu mai este neapărat o pastilă – am căutat un citat pentru sintagma „unitate de măsură”. Cel ales, reinterpretat în context, confirmă faptul că drumul schimbării nu poate fi parcurs de unul singur, însă, uneori, unul singur este de ajuns pentru a pune o lume în mișcare.
2. Bucuria de a găsi respectivul citat pe un site care conține o colecție amplă de ziceri memorabile a fost însoțită de o surpriză. Obișnuit să mă raportez în general la a prelua din clasici – în virtutea faptului că timpul le cerne pe toate –, am constatat un „new entry” în zona colecției de citate: domnul Adi Minune.

Nu doresc să popularizez clasici în viață – și nici nu este isprava sa, pentru că pe site-ul respectiv cred că oricine poate încărca „citate” –, însă nici nu pot să mă abțin să nu reproduc, cu ghilimelele de rigoare, una din zicerile respectivul domn, preluată, evident, de la cineva care are același sistem de valori și se raportează la aceleași modele: „Unitatea de măsură a valorii mele: dușmanul”.
În acest ultim context mi-am dat seama că mi-aș dori să fiu un om fără valoare.
Post Scriptum la Post Scriptum…

3. Și, ca o potrivire – cum le mai așază Dumnezeu pe toate –, primul a pus bazele teoriei evoluției, punând preț pe prietenie.

Astfel, urcând pe scara evoluției, la aproape două secole diferență, am putea afirma că cel mai bun prieten este dușmanul și că suntem pregătiți pentru o nouă paradigmă: evoluția involuției.

4. În încheiere, un motor de căutare returnează 60.400.000 de rezultate pentru sintagma „Charles Darwin”, iar pentru sintagma „Adi Minune” același motor de căutare returnează aproximativ 374.000 de rezultate.

Ca să dăm totuși Cezarului ce-i al Cezarului…
Prof. Gabriel VRÎNCEANU,
Directorul Casei Corpului Didactic, București