
Foto: UMFCD
La sesiune extraordinară de intrare în rezidențiat desfășurată la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București au fost disponibile 628 de locuri și posturi în unități sanitare publice din toată țara, pentru care s-au înscris 962 de candidați, dintre care 4% nu s-au prezentat la concurs, a anunțat prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF Carol Davila.
Prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul sănătății, a subliniat: „Avem circa 1,5 candidați pentru fiecare dintre aceste posture. Sunt specialități care au posturi mai numeroase neocupate. Majoritatea celor rămase neocupate sunt în specialitățile chirurgicale – 99 la domeniul chirurgie, peste 40 la ortopedie. Un lucru care ne preocupă și sperăm să schimbăm această situație este legat de medicina de urgență. Nu mai puțin de 95 de posturi la medicină de urgență nu au fost ocupate. E clar că este ceva legat de atractivitatea acestei specialități și de dificultate, pentru că este o specialitate dificilă. Ne propunem ca, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a educației, universitățile să-și câștige locul bine meritat în pregătirea acestor medici de medicină de urgență și medicina de urgență să se desfășoare la fel ca toate celelalte specialități medicale în cadrul universităților și, respectiv, al facultăților de medicină și de farmacie.”
Prof. univ. dr. Viorel Jinga: „Ne propunem ca din toamnă, la fiecare disciplină, să facem un cerc științific pentru o orientare profesională mai bună a studenților, astfel încât atunci când ajung să aleagă specialitatea, după ce au dat examenul de rezidențiat, să fie mult mai bine orientați. De asemenea,pentru toamnă nu mai este timp, deja mai sunt șase luni și vreo două săptămâni și trebuie să apară metodologia pentru examenul din toamnă, dar, pe viitor, prin modificări legislative, să revenim la examenul sau concursul pe două tipuri de specialități – chirurgicale și boli interne, astfel încât să putem ocupa aceste locuri la chirurgie. Din păcate, în ghilimele spun acest lucru, majoritatea absolvenților noștri sunt de sex feminin. Deci, mai puțin pentru partea de chirurgie, întrucât, știți foarte bine, că absolvenții de sex feminin se mai gândesc că o să aibă probleme familiale, copii și alte elemente care le orientează pe aceste absolvente spre specialități poate mai commode.”