Preocuparea pentru schimbare în educația românească este un subiect des întâlnit în presa națională și în discuțiile mai mult sau mai puțin formale dintre cele trei mari categorii implicate: elevi, profesori, părinți. Decidenții politici au propus de-a lungul anilor o serie de schimbări în privința formei și a conținutului actului educațional, toate în vederea producerii de rezultate mai bune, mai în concordanță cu vremurile în care trăim. Deși schimbările de formă au fost implementate, au fost investite resurse și efort, nu pare să fi fost suficiente pentru a crește calitatea educației din România.

De la maraton la sprint

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, propune o serie de schimbări pentru anul școlar 2022-2023, schimbări ce amenință să redefinească nu doar structura anului școlar, aceasta aducând de la sine schimarea ritmului procesului de predare-învățare, ci și, foarte important, a evaluării procesului de învățământ. Deci, schimbările propuse nu afectează doar forma, ci și esența actului educațional.

În ceea ce privește structura anului școlar, acesta urmează a fi împărțit în module de învățare de 5-6 săptămâni cu vacanțe de câte o săptămână între ele, ceea ce va schimba mult raportarea profesorilor și a elevilor față de actul învățării – se va face o trecere bruscă de la în­vățarea de tip maraton la cea după modelul de sprinturi. Cu privire la eficiența celei de-a doua abordări a calendarului învățării, părerile sunt împărțite. Desigur, ne raportăm cu mai multă încredere la mo­dele deja știute, parcurse de mulți ani în învățământul românesc, în ciuda neajun­surilor pe care le cunoaștem prea bine și privim cu reticență rețetele noi. Modulele propuse de ministru sunt etape mai scurte de învățare, pe care unii le văd ca disruptive pentru actul educațional, ar­gumentându-și opinia prin faptul că se fracționează mai mult structura anului școlar, ducând astfel la și mai multă incoerență a învățării. Alții, și acestui grup mă alătur și eu, cred că modelele de lucru de tip sprint sunt benefice învățării în secolul cu flux abundent și rapid de informație, ele capacitând mai mult puterea de concentrare, de învățare eficientă și practică. Intervalele scurte de învățare, urmate de o săptămână de relaxare, dau, conform celor care au implementat deja această metodologie, mai multă eficiență decât maratoane de 12-14 săptămâni, deoarece volumul de muncă e, la ­rându-i, fracționat în calupuri mai mici, mai ușor de digerat, asupra cărora grupurile de lu­­cru se concentrează mai eficient; în același timp crește ciclicitatea evaluărilor, ceea ce permite o mai frecventă ajustare a cursului fiecărui elev, spre a optimiza procesul de învățare. Așadar, salut ideea împărțirii anului școlar în module, dar vreau să atrag atenția că această structură de formă are nevoie de multe clarificări de tip metodologic, are nevoie de pilotare, de analiză pentru a decide eficiența ei în contextul școlii românești. A propune o schimbare atât de radicală, care nu afectează doar calendarul anului școlar, ci, în esență, ritmul învățării și modalitatea de evaluare, fără o pilotare prealabilă, este foarte riscant.

Pilotarea, soluție pentru coerența schimbărilor

Pilotarea este o soluție pentru a da mai multă coerență schimbărilor pe care vrem să le implementăm. Dacă schimbarea începe cu trei pași simpli – concepție, pilotare, analiză swot – și abia apoi implementare, avem șansa ca schimbarea propusă să fie cu impact pozitiv și de durată. Înțeleg că nu este vizată parcurgerea celui de-al doilea pas esențial, cel al pilotării, și că de la stadiul de concepție, structura anului școlar urmează să fie implementată în toate unitățile de învățământ din România începând cu anul școlar viitor. Consider această abordare pe repede înainte riscantă și forțată!

O pilotare de un an a noii structuri a anului școlar pe un eșantion de școli la nivel național ne-ar oferi mai multe repere despre cum să implementăm schimbarea. Din punctul meu de vedere, perioada de testare ar trebui să urmărească o serie de obiective:

• dezvoltarea unei metodologii de aplicare cu referințe clare la organizarea conținuturilor și a evaluării învățării (la acest capitol, informația vehiculată în presă este confuză și incoerentă);
• analiza swot a efectelor produse pe termen scurt și prognozarea celor pe termen mediu și lung, prin compararea nu doar a rezultatelor produse la nivel de evaluări standardizate, ci și a gradului de satisfacție a celor trei categorii de beneficiari ai educației;
• formarea de comisii mixte, alcă­tuite din specialiști în politici educaționale și reprezentanți ai beneficiarilor direcți (directori, profesori, elevi, pă­­rinți), care să evalueze analizele făcute pe parcursul pilotării și să propună strategia optimă de implementare.

Anca Mile – profesor de limba engleză, director al Colegiului Național Emanuil Gojdu, Oradea

Articolul integral poate fi citit în Tribuna Învățământului, nr. 28-29 – aprilie-mai 2022