Stimată doamnă inspector general, ce face școala gălățeană, învățământul din această zonă a țării, după două luni de la debutul acestui nou an școlar?
Inspectoratul școlar vizează o creștere constantă a calității actului educațional în toate unitățile școlare gălățene și o sporire a încrederii în școală, ca instituție care furnizează educație, în competența și valoarea oamenilor care s-au pus în slujba sa. Viața învățământului gălățean este diversă, complexă și vizează inițiative, examene, competiții, demersuri științifice, artistice și culturale, având nevoie permanentă de susținere, de finanțare, de vizibilitate.
Eu și colegii mei am reușit să creăm o echipă nu numai în inspectoratul școlar, ci și cu directorii, cu cadrele didactice din școlile gălățene și am învățat să ne împărtășim unii altora problemele pe care le avem. Am găsit și căutăm în continuare soluții pentru ca toți colegii noștri din școli să poată desfășura activitatea în condiții optime, încercând astfel să-i sprijinim și împreună să oferim servicii educaționale de calitate.
Care sunt, în opinia dumneavoastră, principalele direcții pe care trebuie să le urmeze Inspectoratul Școlar Județean Galați în următoarea perioadă de timp?
Consider că inspectoratul școlar trebuie să fie o instanță de înalt profesionalism, o instituție care analizează, evaluează și măsoară rezultatele, împlinirile și dificultățile școlilor, oferind soluții ce pot fi implementate și explorate cu succes. Dorim să contribuim la crearea unui climat de muncă stimulativ pentru cadre didactice și elevi, prin aplicarea corectă a politicilor educaționale, în vederea facilitării dezvoltării individuale a fiecărui elev, astfel încât să dăm sens încrederii și aspirațiilor atât pe plan personal, cât și pe plan profesional.
Creșterea autonomiei școlilor și a autonomiei profesionale pentru cadrele didactice, asigurarea calității educației și formării oferite de școală, îmbunătățirea rezultatelor obținute la examenele naționale și stimularea activității de performanță a elevilor și a cadrelor didactice, dezvoltarea relației de colaborare cu părinții, cu comunitatea și cu autoritățile locale, precum și accesarea de fonduri europene prin derularea unor proiecte specifice activității de învățământ sunt câteva dintre direcțiile pe care Inspectoratul Școlar Județean Galați dorește să le urmeze.
Trăim într-o Românie cu două fețe – una rurală, cealaltă urbană, una încremenită în prima jumătate de secol XX, cealaltă cu un pas în mileniul III. Ce faceți pentru diminuarea acestui decalaj considerabil între aceste regiuni?
Dorim să asigurăm preșcolarilor și elevilor din sistemul de învățământ gălățean șanse egale, dar ne confruntăm, în unele cazuri, cu abilități scăzute ale unor manageri școlari și ale echipelor de cadre didactice de a atrage resurse financiare, datorate insuficientei preocupări pentru informare și documentare în legătură cu obținerea unor fonduri europene nerambursabile pentru dezvoltarea instituțională. La acestea se adaugă și dificultăți de încadrare cu personal didactic în unele școli din centrul și nordul județului Galați. În acest sens, avem în vedere îmbunătățirea managementului resurselor financiare prin derularea unor stagii și cursuri de formare, creșterea calității parteneriatului social și a sprijinului comunitar și al autorităților locale printr-o implicare mai mare a acestora în susținerea școlilor pentru dezvoltarea și susținerea actului educațional.
Trebuie să recunoaștem că zonele rurale sau cele dezavantajate economic sau social se confruntă cu probleme specifice pe care trebuie să le rezolvam, asigurând cu adevărat șanse egale la educație tuturor copiilor. Demersurile noastre sunt aplicabile pe două paliere: unul vizează aducerea și menținerea copiilor la școală prin toate instrumentele și parteneriatele pe care le putem valorifica, al doilea se referă la asigurarea personalului didactic calificat și performant.
În ambele direcții am progresat, dar mai este drum de parcurs și eforturile noastre se vor concretiza în programe și proiecte de incluziune școlară, de dotare a școlilor din mediul rural cu aparatură tehnică și materiale didactice moderne.
Învățământul preuniversitar din țara noastră se află în fața unei mari provocări, poate cea mai mare din istoria sa: digitalizarea. S-a pregătit școala gălățeană pentru acest pas uriaș? Are infrastructura necesară trecerii la manualele digitale, la învățământul digital? Tocmai vorbeam de decalajele dintre urban și rural.
Această mare provocare a învățământului preuniversitar reprezintă o abordare modernă și face parte din dezvoltarea graduală a sistemului de educație. Este o promovare a inovației în predare și învățare, îl ajută pe elev să devină cursant autonom și să dobândească abilități și competențe cheie de care va avea nevoie în viitor.
Școala gălățeană încearcă să se adapteze cerințelor în continuă schimbare ale societății actuale și pregătește infrastructura trecerii de la un învățământ tradițional la unul bazat pe competențe digitale. Schimbarea nu ne sperie, ci ne stimulează. Suntem obligați, poate mai mult decât oricine, să ținem pasul cu progresul tehnologic, deoarece noi nu pregătim tinerii pentru azi, ci pentru ziua de mâine. Alături de partenerii noștri pe care i-am amintit, vom face astfel încât fiecare unitate școlară, atât din mediul urban, dar și din mediul rural, să facă față acestei noi provocări.
Cum susțineți performanța? Atât în ceea ce le privește pe cadrele didactice, cât și în ceea ce-i privește pe copii, elevi?
Din punctul meu de vedere, performanța este determinată de competența cadrelor didactice, de interesul și pregătirea elevilor, de felul lor de a munci și de a-și uni efortul într-o dorință comună. Modificările aduse Legii Educației Naționale se constituie într-un pas important atâta timp cât ele conduc către crearea unui sistem educațional transparent, dar mai ales echitabil, care să recompenseze performanța și creativitatea. La Galați avem o pepinieră pentru elevi performanți, întrucât în fiecare an școlar reușim să obținem numeroase premii naționale și internaționale la olimpiade și concursuri, care ne clasează pe primele locuri între școlile românești.
Inspectoratul Școlar Județean, în parteneriat cu Primăria Municipiului Galați, premiază, la fiecare început de an școlar, elevii și cadrele didactice cu rezultate remarcabile pe plan național și internațional, acordă și Premiul municipalității pentru cel mai bun elev cu ocazia Zilelor Orașului Galați, încercând astfel să stimuleze performanța.
Doamnă profesor, un învățământ de calitate se face, evident, cu cadre didactice de calitate.
Schimbările de fond produse în sistemul de învățământ s-au conturat pe trei direcții majore: dotarea școlilor, pregătirea cadrelor didactice și asigurarea resurselor necesare desfășurării procesului educativ. Procentul de cadre didactice titulare în învățământul gălățean, la această dată, este de 76,46% și, evident, ne dorim ca acest procent să crească în următorii ani.
Inspectoratul Școlar Județean Galați promovează învățământ de calitate, racordat la realitățile sociale ale Uniunii Europene din perspectiva strategiei EUROPA 2020. O axă prioritară a sistemului de învățământ gălățean este formarea continuă a cadrelor didactice, urmărindu-se astfel îmbunătățirea capitalului uman din educație.
Avem o creștere față de anii precedenți, mai ales la examenul de definitivat, ceea ce ne face să credem că se acordă o mai mare atenție pregătirii profesionale în vederea îmbrățișării meseriei de dascăl. De asemenea, numărul cadrelor didactice implicate în diverse activități științifice, metodice, de formare, dar și în derularea de programe europene este în creștere.
Vorbiți-mi, vă rog, dnă inspector general, și despre situația abandonului școlar în județul Galați, despre motivele care duc la proliferarea acestui flagel, despre analfabetismul în județul dvs., despre ce face ISJ Galați pentru stoparea acestora.
Consider că am făcut pași importanți în reducerea abandonului școlar. Nu l-am eradicat, însă a fost redus prin atractivitatea programelor oferite de școală.
Analizând factorii care influențează lipsa elevului de la școală, am inițiat la nivelul fiecărei unități de învățământ din județ câte un protocol de colaborare între școală, părinți și comunitate locală. Am atras astfel atenția comunității și am responsabilizat-o în raport cu populația școlară. Nu am neglijat nicio clipă rolul determinant al educatorului, al consilierului școlar, al colectivului de elevi, al școlii în general.
Pe lângă activitățile de monitorizare, am asigurat, în situații de criză, consilierea elevilor, părinților, cadrelor didactice și derulăm la nivelul județului proiecte și programe educaționale, ai căror beneficiari sunt copiii aflați în situații de risc de abandon și cu număr mare de absențe.
Am realizat și realizăm acțiuni specifice, care să permită cuprinderea întregii populații de vârstă școlară și preșcolară în unitățile de învățământ, precum și implementarea programelor destinate celor care au părăsit timpuriu școala sau celor din grupuri vulnerabile. Una dintre acestea vizează promovarea și asigurarea accesului la programul „A doua șansă”, derulat la nivelul județului în 13 unități școlare. A continuat derularea proiectului Hai la școală, în parteneriat cu Institutul de Științe al Educației, UNICEF România, Fundația HOLT România.
Care sunt, în opinia dvs., cele mai mari probleme ale învățământului românesc, dar ale învățământului din județul Galați?
Cred că acestea sunt scăderea populației școlare, tendința descendentă înregistrându-se în principal în învățământul primar și gimnazial, reducerea normelor didactice, ca o consecință a diminuării numărului de elevi, imposibilitatea de a asigura, în toate școlile din mediul rural, personal didactic calificat, absenteismul și abandonul școlar, ca urmare a faptului că tot mai mulți părinți au părăsit țara, lăsându-și copiii în grija rudelor, acestea neexercitând un control permanent asupra lor, neîncrederea, uneori, în valoarea școlii și a dascălilor.
Dar în toate demersurile noastre avem în vedere faptul că școala trebuie să devină un pilon al societății, un reper al prezentului, dar mai ales al viitorului. Toți trebuie să privim cu atenție spre școală, spre tânăra generație, față de care avem o responsabilitate uriașă.
Interviu realizat de Marcela GHEORGHIU