Șase propuneri ale elevilor din World Vision România pentru combaterea violenței în școliElevii din Consiliul consultativ al Copiilor World Vision România au prezentat Ministrului Educației, Ligia Deca, o serie de propuneri pentru combaterea cazurilor de abuz și violență în școli, printre acestea numărându-se dezvoltarea unei platforme online dedicate raportării abuzurilor în școli, pregătirea profesorilor, campanii de conștientizare, schimbul de bune practici între școli, informarea, la ora de dirigenție, a cazurilor de abuz și consiliere de grup cu consilierul școli, se arată într-un comunicat de presă al organizației.

Redăm, în continuare, recomandările Consiliul Consultativ al Copiilor din World Vision România:

  • „Dezvoltarea unei platforme online de către Ministerul Educației, unde copiii și părinții pot reclama un caz de abuz în școală. Aceasta platforma ar trebui să fie promovată și afișată în toate școlile din România, în mediul online și mass-media. După ce o reclamație este înregistrată în platformă, trebuie să existe un protocol de intervenție și soluționare a problemei semnalizate, din partea Ministerului Educației, pentru a ajuta victima acelui abuz.
  • Profesorii trebuie să fie pregătiți pentru a interveni în cazul unui abuz asupra unui elev, în școli. Conducerea școlii împreună cu Ministerul Educației trebuie să organizeze campanii de conștientizare cu privire la toate formele de abuz (sexual, fizic și verbal) și efectele acestuia – pentru profesori, părinți și elevi. Aceste campanii vor fi desfășurate în instituțiile de învățământ, dar și promovate în media, de către Ministerul Educației.
  • Facilitarea colaborării și schimbului de bune practice dintre școli pentru combaterea și prevenirea abuzurilor.
  • Desfășurarea orei de consiliere și dezvoltare personală (dirigenția) în școlile din România și pe parcursul liceului și reconfigurarea structurii manualului, care să se axeze pe nevoile actuale, informații despre abuz și despre identificarea acestuia în situații concrete.
  • Consiliere de grup cu consilierul școlar (periodic), unde să se discute pe larg diferite probleme cu elevii, mai ales în cazul abuzurilor, de la care elevii să acumuleze mai multe cunoștințe, dar și să ajute la o mai bună înțelegere și comunicare între aceștia.
  • Centralizarea tuturor măsurilor de protecție ale elevului într-un document oficial, prezent în instituțiile de învățământ din România, sub o forma prietenoasă și accesibilă pentru fiecare.”

În cadrul discuției, Ligia Deca s-a referit la faptul că momentul în care vin aceste propuneri este unul oportun, deoarece se aliniază cu eforturile Ministerului Educației și a ținut să precizeze că propunerile copiilor vor fi luate în discuție, în vederea integrării lor în procesul de elaborare a măsurilor din Planul național de prevenire și combatere a violenței școlare, Legea 198/2024.

„Este crucial să ne unim eforturile pentru a asigura un climat sigur, primitor și de susținere în școli. Apreciez preocuparea Consiliului Consultativ al Copiilor de găsi soluții pentru prevenirea și combaterea violenței. Sper să deveniți un model pentru toți elevii din România! Dragi elevi, dacă sunteți martori sau victime ale violenței, vorbiți cu profesorii, consilierul școlar sau directorul școlii voastre. Suntem aici pentru voi! De asemenea, curaj, stă în puterea voastră să luați atitudine față de colegii voștri agresori și să susțineți victimele” a spus Ministrul Educației.

Fundația World Vision România a demarat în luna februarie programul național SAVE – School Anti-Violence Ecosystem, proiect implementat în perioada februarie 2024 – ianuarie 2027 și cofinanțat de Uniunea Europeană, se mai arată în comunicatul de presă al organizației.

Distribuie acest articol!