Sărbătoarea Floriilor rememorează evenimentul Intrării în Ierusalim a Mântuitorului Iisus Hristos, cu puțin timp înainte de patimile, răstignirea, moartea și Învierea Domnului. Sfinții Apostoli Matei, Marcu, Luca și Ioan relatează în evangheliile pe care le-au scris activitatea Domnului Iisus Hristos în cei peste trei ani petrecuți în mijlocul poporului evreu. În tot acest timp, Mântuitorul a transmis învățătura Sa prin cetăți și sate, a vindecat pe bolnavi și a alinat pe cei în suferință, a făcut minuni și a schimbat în bine conștiințe.
Cu o zi înainte de a veni la Ierusalim, Mântuitorul Iisus Hristos l-a înviat pe Lazăr din Betania, fratele surorilor Marta și Maria, minune care a provocat entuziasm în rândul evreilor de rând fascinați de Persoana și învățătura Domnului.
Când Domnul Iisus Hristos și ucenicii Săi au intrat în cetatea sfântă a Ierusalimului, mulțimea i-a întâmpinat cu cântări de bucurie: „Osana! Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului“, așa cum menționează Sfântul Evanghelist Ioan. (cap. 12, 13). Numeroși evrei credeau că Hristos este Mesia cel anticipat de prooroci și sperau ca Acesta să îi elibereze de sub dominația romanilor. De aceea, cei mai mulți așterneau hainele pe cale, iar alții îl întâmpinau cu ramuri de finic.
Arhiereii, fariseii și cărturarii poporului evreu, adversarii Domnului, nu au fost de acord cu acea primire entuziastă și au cerut imperios Mântuitorului să pună capăt acesteia. Mântuitorul a răspuns să îi lase pe oameni să aclame, pentru că „dacă ei vor tăcea, pietrele vor striga“, așa cum menționează Sfântul Evanghelist Luca (cap 19, 40).
Starea sufletească de pace și de liniște a Mântuitorului din acele momente de entuziasm popular a fost curând înlocuită cu una de tristețe. Domnul Iisus Hristos a urcat pe muntele Măslinilor, iar de acolo a privit Ierusalimul, cetatea strămoșului său David, cu templul măreț în mijloc. În acea cetate sfântă, în istoria poporului evreu mulți prooroci predicaseră în zadar, iar unii au fost chiar uciși. Același sfârșit I se pregătea și Mântuitorului Iisus Hristos.
Când ne străduim să înțelegem și să medităm la semnificația spirituală a fiecărei sărbători, trebuie să evităm a considera evenimentul ca aparținând unui trecut îndepărtat, fără nicio legătură cu prezentul și, implicit, cu noi înșine.
„În vremea aceea“ este o formulă introductivă a fragmentului evanghelic citit de regulă la Sfânta Liturghie, care relatează evenimentul religios căruia îi este dedicată o sărbătoare. Apoi, faptele istorisite nu trebuie considerate drept subiectul unui film sau piese de teatru care ne emoționează câteva clipe, iar după ce se termină ne întoarcem la ale noastre și rămânem indiferenți.
Fiecare sărbătoare ne scoate din rutina și problemele vieții cotidiene pentru că rememorează un eveniment din opera mântuitoare a Sfintei Treimi în lume sau ne propune să medităm la modelul unui sfânt. De aceea, la fiecare sărbătoare religioasă suntem invitați la meditație pentru folosul și progresul nostru sufletesc.
Duminica Floriilor este o zi de bucurie care anticipează Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim deschide Săptămâna Sfintelor Pătimiri sau Săptămâna Mare, denumită astfel în limbajul cotidian nu pentru că ar avea mai multe zile și ore decât celelalte, ci pentru evenimentele deosebite din ultimele zile ale vieții pământești a Mântuitorului Iisus Hristos rememorate de Biserică, mai ales în ciclul liturgic special cu o semnificație religioasă și duhovnicească deosebită.
Ca atare, în această săptămână, creștinii sunt invitați să-l însoțească pe Domnul nostru Iisus Hristos pe calea Crucii până la Golgota, apoi la momentele Patimilor și Răstignirii și să învieze sufletește împreună cu Hristos. Creștinul autentic nu se conformează formal unei învățături teoretice, ci își reînnoiește continuu viața, iar această viață nouă este viața în Hristos.
La sărbătoarea Floriilor avem tradiția sfințirii ramurilor de salcie care sunt oferite creștinilor care au participat la Sfânta Liturghie. Salcia aduce aminte de ramurile de finic, pe care le aveau în mâini cei care l-au întâmpinat pe Mântuitorul Iisus Hristos în Ierusalim și simbolizează biruința vieții împotriva morții. În același timp, după șase săptămâni de post, ne evaluăm lumina adunată în suflete prin rugăciune și cultivarea virtuților, smerenia, blândețea, bunătatea, milostenia, dragostea etc. Acestea sunt florile cultivate în timpul postului pe care le aducem ca daruri lui Dumnezeu.
După anul 1990, în ajunul său în Duminica Floriilor a fost reluată tradiția organizării de pelerinaje (procesiuni) în tot mai multe orașe din țară, la care participă numeroși preoți și credincioși, care poartă în mâini ramuri de salcie și de finic.
Întrerupte forțat la începutul regimului comunist din România, aceste procesiuni sunt organizate pe un traseu care pornește de la o biserică și se încheie la un alt locaș de cult. Pelerinajul de Florii reprezintă o mărturisire în cetate a credinței în Mântuitorul Iisus Hristos Cel care, după primirea cu bucurie în cetatea Ierusalimului, a pătimit și a fost răstignit pe Cruce, apoi a Înviat pentru a ne elibera din robia păcatului și pentru mântuirea noastră.