Săptămâna Sfintelor Patimi (Mare) este perioada din timpul anului liturgic în care creștinii prăznuiesc cu evlavie și recunoștință un eveniment major din istoria mântuirii neamului omenesc, jertfa pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos. Această săptămână începe în Duminica Floriilor și se termină în ziua de Sâmbătă, în ajunul Duminicii Învierii Domnului.
În aceste zile ne aducem aminte și retrăim prin credință întregul șir de suferințe și patimi pe care Mântuitorul le-a suferit pentru salvarea neamului omenesc din robia păcatului. Jertfa Mântuitorului reprezintă o culme de maximă apropiere a lui Dumnezeu de om. În acest act identificăm sensul și însemnătatea Sfintelor Patimiri ale Domnului prin care a fost răscumpărat neamului omenesc și restaurată firea umană.
În fiecare zi din această săptămână, Sfintele Evanghelii și cântările de la slujbe ne propun spre meditație evenimente din ultimele zile din viața pământească a Domnului: Cina cea de Taină, rugăciunea din Grădina Ghetsimani, vânzarea, prinderea, judecata, sentința, răstig­nirea și îngroparea Sa. Toate acestea au avut sens prin Învierea Domnului. Dincolo de această imagine a unui șir nesfârșit de suferințe, vedem imensa dragoste a lui Dumnezeu față de noi, oamenii, dincolo de jertfă vedem răscumpărarea, dincolo de moarte vedem învierea și viața veșnică.
Crucea este altarul de jertfă pe care prin suferință Hristos S-a jertfit și a învins păcatul și moartea. De aceea, Pătimirile Domnului sunt izvor de bucurie, de întărire în credință și de mântuire. Patimile Domnului sunt asemenea unei oglinzi în care vedem dragostea lui Dumnezeu pentru noi prin jertfa Fiului Său, Iisus Hristos. În același timp, Patimile Domnului ne îndeamnă la conștientizarea responsabilității noastre de a ne împărtăși din darurile și luminile mântuitoare ale jertfei Mântuitorului Iisus Hristos.
Desigur, am putea să ne întrebăm de ce Dumnezeu nu a ales o altă cale de mântuire a neamului omenesc, ca de exemplu o declarație de iertare sau prin trimiterea unui înger care să vestească mila și îndurarea divină. Dumnezeu a ales calea jerfei pentru a sublinia nemărginita Sa iubire față de oameni. Dacă ar fi rămas doar momentul Bunei Vestiri, ar fi putut apărea obiecția că răscumpărarea neamului omenesc este doar o veste, un deziderat.
Puterea înțelepciunii divine s-a arătat în jertfa pe Cruce a lui Hristos învăluită în iubirea supremă și deplină a lui Dumnezeu față de noi. De aceea, Săptămâna Mare este o perioadă de intensă pregătire duhovnicească, de profundă meditație, de analiză a vieții noastre, de sporire a rugăciunii și a faptei bune.
Specificul liturgic al Săptămânii Sfintelor Pătimiri îl reprezintă slujbele Deniilor oficiate în zilele Săptămânii Mari. Acestea sunt slujbe de dimineață oficiate însă în seara precedentă. Fiecare slujbă a deniei ne ajută prin tema propusă spre meditație la pregătirea noastră duhovnicească.
Luni este pomenit Iosif, fiul cel mic al patriarhului Iacov, vândut de frații săi pentru 30 de arginți. El este o preaînchipuire a Mân­tui­torului Iisus Hristos, trădat și vândut mai târziu de Iuda tot pentru 30 de arginți. Acuzat de desfrânare, Iosif a fost întemnițat și, în urma interpretării unor vise, a fost eliberat și numit domn al Egiptului. Stăpânirea lui Iosif peste Egipt anticipează biruința Mântuitorului asupra păcatului.
Marți avem propusă spre meditație pilda celor zece fecioare. Mesajul ei este acela de a trăi permanent potrivit valorilor Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos. Această pildă se citește și la Taina Sfântului Maslu. La întâlnirea cu Hristos, cinci fecioare au fost pregătite, cu ulei în candele. Celelalte cinci fecioare au fost surprinse fără ulei în candele la venirea Mântuitorului. Candelele cu ulei simbolizează evlavia și milostenia, iar cele fără reprezintă atitudinea indiferentă față de semeni și lipsa faptelor bune.
Miercuri se face pomenirea femeii păcă­toase care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului înainte de Patimi. Femeia păcătoasă este simbol al omului păcătos care se îndreaptă. Gestul ei a anticipat ungerea Trupului Mântuitorului cu miresme și înmormântarea acestuia.
Joi sunt rememorate patru evenimente din viața Mântuitorului Iisus Hristos: spălarea picioarelor ucenicilor, exemplu suprem de smerenie, Cina cea de Taină, la care Domnul a instituit Taina Sfintei Euharistii (Împărtășanii), rugăciunea arhierească, trădarea și vinderea Domnului de Iuda. După Cina cea de Taină, Mântuitorul îi îndeamnă pe ucenici: „Să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei“. (Ioan 13,34)
Joi dimineața este oficiată Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu slujba Vecerniei. La această Sfântă Liturghie este pregătită Sfânta Împărtășanie pentru bolnavi și, în general, pentru persoanele care nu se pot deplasa. De asemenea, periodic, în ziua de joi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri este sfințit de Patriarhul și Sfântul Sinod al unei Biserici Ortodoxe Autocefale Marele Mir, folosit la administrarea Tainei Mirungerii pruncilor botezați, la sfințirea Antimiselor și a bisericilor. La denia din ziua de joi sunt citite cele douăsprezece evanghelii care rememorează toate momentele din ultimile zile ale vieții pământești a Domnului.
Vineri sunt pomenite Sfintele Pătimiri ale Domnului. Pătimirile Domnului sunt sfinte, mântuitoare și înfricoșătoare. Sfinte – pentru că Cel care suferă este Hristos, mântuitoare – pentru că Cel care pătimește este Fiul lui Dumnezeu și înfricoșătoare – pentru că întreagă creație s-a schimbat la răstignirea lui Hristos. „Soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat și mulți din morminte au înviat.“ (Matei 27,51-52). Vineri la prânz este oficiată slujba vecerniei în timpul căreia este adus în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf, moment care reamintește așezarea în mormânt a Domnului.
Seara se oficiază denia prohodului Dom­nului care reprezintă slujba de înmor­mântare a Mântuitorului, Iisus Hristos. Cântă­rile proho­dului, deși ar trebui să fie triste, totuși acestea au un mesaj optimist care anticipează Învierea Domnului.
Sâmbăta se face pomenirea îngropării lui Hristos și coborârea în iad pentru a ridica la viața veșnică pe cei din veac adormiți.
Pr. Constantin Stoica