
Profesori și cercetători de pe toate continentele se reunesc online sub egida Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) în perioada 7-10 decembrie 2020: se desfășoară Săptămâna internațională, eveniment de marcă organizat de SNSPA. Participă 25 de profesori, lectori, alți specialiști din Argentina, Australia, Bulgaria, Franța, Georgia, Germania, India, Israel, Italia, Lituania, Polonia, Serbia, Spania, Statele Unite ale Americii, Turcia, Ucraina, împreună cu profesori ai SNSPA. Susțin cursuri interactive, studii de grup pentru cercetare și workshop-uri pentru studenții SNSPA cu o arie diversificată de teme de actualitate în domenii precum comunicare culturală, sustenabilitate organizațională, adaptare în perioada pandemiei, securitate la nivel internațional, internaționalizarea IMM-urilor etc.
Organizatorii subliniază că „studenții, masteranzii și doctoranzii SNSPA vor avea oportunitatea de a lua parte la discuții interesante, activități și schimburi de experiențe menite să consolideze și să le dezvolte potențialul în domeniul științelor politice, administrative, de comunicare și management, punându-i în legătură directă cu specialiști recunoscuți la nivel internațional”.
Și prin actualul eveniment, SNSPA își afirmă vocația de a fi „mereu activă în plan internațional, ca școală de guvernare, acesta fiind și un obiectiv strategic asumat al universității. Prezența SNSPA pe plan internațional se concretizează și prin proiectul Academic Connect: Parteneriat și vizibilitate internațională pentru promovarea excelenței didactice și de cercetare a SNSPA, al cărui scop primar este acela de a consolida și dezvolta internaționalizarea învățământului superior. Săptămâna internațională organizată la SNSPA, în cadrul acestui proiect, prezintă amploarea angajamentului universității de a crește vizibilitatea internațională și de a promova programe de cooperare la nivel internațional”.





