S-au afișat rezultatele la admiterea în liceu 2022/ 15 elevi cu medii peste 9.00 au rămas nerepartizați

În urma afișării rezultatelor la admiterea de anul acesta, 6.852 de elevi au rămas nerepartizați la liceu, 15 dintre ei obținând medii peste 9.00. Rezultatele admiterii la liceu 2022 au fost postate pe admitere.edu.ro, precum și la avizierele liceelor.

Astfel, potrivit centralizării datelor la nivel național, pe platforma admitere.edu.ro,

110.035 de absolvenți (94,13 %) au fost repartizați computerizat, 6.852 dintre aceștia (5,87%,) rămânând nerepartizați, dintre ei, 15 cu medii de admitere peste 9.

Este vorba despre nouă elevi din București, trei din Cluj, doi din Constanța și unul din Mureș. 143 de elevi au avut media de admitere peste 8, iar doi dintre ei au avut nota 10 la matematică la Evaluarea Națională.

Cum e posibil ca elevi cu medii peste 8 și 9 să rămână nerepartizați? Simplu. În cazul în care candidatul nu are loc la nici una din opțiunile exprimate pe fișă, el rămâne nerepartizat în această sesiune de admitere și va trebui să participe la o sesiune ulterioară, organizată numai pentru ocuparea locurilor rămase libere în această sesiune.

Mai precis, platformei admitere.edu.ro, situația poate apărea în cazul în care candidatul nu a exprimat suficiente opțiuni, opțiunile exprimate de el fiind ocupate înaintea lui de alți candidați care au medii mai mari.

Rezultatele repartizării la liceu vor fi disponibile online cu codul pe care fiecare elev l-a primit de la școală.

Distribuie acest articol!