S-a lansat studiul național Meditațiile în România: sistem educațional paralel sau complementar?

Societatea Academică din România și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), în colaborare cu Friedrich Ebert Stiftung România au lansat, în data de 3 iunie, studiul național Meditațiile în România: sistem educațional paralel sau complementar?, primul studiu care cercetează, sub toate aspectele, fenomenul meditațiilor din țara noastră după aderarea la blocul comunitar.

La eveniment au participat mai mulți reprezentanți ai autorităților din domeniul educației, respectiv reprezentanți ai societății civile, care și-au exprimat poziția privind fenomenul meditațiilor în România. Printre aceștia: Monica Anisie, președintele Comisiei de învățământ, tineret și sport din Senat; Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD, membru al Comisiei de învățământ, tineret și sport din Senat; Ștefan Pălărie, președintele Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială din Senat; Adrian Hatos, președintele Comisiei pentru știință, inovare și tehnologie din Senat; Victor Negrescu, vicepreședintele Comisiei pentru educație și cultură din Parlamentul European; Sabina Spătariu, președintele Asociației Elevilor din Constanța; Andreea Ionescu, reprezentantul grupului civic Părinții cer schimbare! Și Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți

Ce relevă studiul? În primul rând faptul că majoritatea părinților sunt de acord că elevii au nevoie de meditații pentru a dobândi cunoștințe la nivel mediu, iar această activitate ar trebui fiscalizată. Sistemul orelor particulare/meditațiilor este accesat în mai mare măsură de către părinții din mediul urban, cu studii medii și superioare, care au unul-doi copii în familie, venituri peste medie și care sunt nemulțumiți de sistemul public de educație. De asemenea, potrivit studiului, unul din trei copii face meditații (cu o frecvență mai ridicată în clasele terminale).

Același studiul relevă faptul că plata profesorului meditator se face prin înțelegerea părților și sunt puține cazuri care au drept bază o formă contractuală și/sau bonuri fiscale.  Costul mediu al unei ședințe de pregătire particulară este între 50-100 de lei, iar o familie plătește lunar, aproximativ 300 de lei pentru un copil în scopul meditării;

Matematica, limba și literatura română, și limbile străine sunt materiile la care se fac, deobicei, meditații.

Nu în ultimul rând, potrivit datelor furnizate de studiu, în prezent, 19% dintre elevi fac meditații, iar 20% din părinți sunt hotărâți ca în perioada imediat următoare copilul să ia ore în particular. De asemenea, 7,80% dintre părinți au spus că simt o îmbunătățire semnificativă a situației școlare a copilului, în urma meditațiilor.

La realizarea studiului Meditațiile în România: sistem educațional paralel sau complementar? au participat atât elevi – beneficiarii direcți ai meditațiilor -, cât și părinți – cei care sunt implicați direct în susținerea sistemuluide  meditații.

Distribuie acest articol!