S-a deschis primul campus de învățământ dual din România

S-a deschis primul campus de învățământ dual din RomâniaPrimul campus de învățământ dual din România s-a deschis marți, 10 septembrie, la Oradea, în prezența ministrului Educației, Liga Deca, și este construit cu fonduri din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit legii educației, campusurile duale putând reuni școli, autorități locale, universități și operatori economici care asigură pregătirea practică a elevilor sau a studenților. 

Astfel, potrivit reprezentanților Ministerului Educației, „Campusul dual de la Oradea a fost subiectul primului contract semnat pentru finanțarea unui proiect de acest tip cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență. În total, vor fi construite 29 de campusuri regionale pentru învățământ dual în toată țara, cu finanțare prin PNRR.”

Domeniile care vor putea fi studiate la campusul de învățământ dual de la Oradea sunt mecanică, construcții, instalații și lucrări publice, electromecanică, electronică și automatizări și chimie industrială, conform Consiliului Județean Bihor.

„Elevii vor beneficia de o bursă lunară cuprinsă între 400 și 1.000 de lei, cazare gratuită, trei mese pe zi și decontarea transportului. În Campus vor fi funcționale laboratoare, ateliere de practică pentru diferite specializări, săli pentru învățământul teoretic, un cămin pentru cazare cu o capacitate de 140 de locuri, o cantină, cabinete medicale, bazin de înot și sală de sport”, specifică reprezentanții Ministerului Educației.

Consiliul Județean Bihor, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Universitatea din Oradea, Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Oradea și Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” din Oradea sunt parteneri în acest proiect.

În cadrul campusurilor de învățământ dual, elevii din colegiile și liceele tehnice vor putea să învețe „în săli de clasă moderne, să participe la activități în ateliere de practică dotate corespunzător, vor beneficia de o bursă primită din partea autorității locale, pe lângă cea primită din fonduri publice, și de o masă de prânz gratuită. Toate aceste facilități contribuie la crearea de oportunități reale, la dobândirea de competențe reale, în acord cu nevoile operatorilor economici, implicați direct în designul programelor de studiu și formarea acestor competențe”, specifică sursa citată.

Potrivit Legii Învățământului Preuniversitar, pot fi constituite „consorții de învățământ dual”, din care să facă parte: licee tehnologice de stat și/sau particulare și confesionale acreditate; autorități publice locale; operatori economici. DE asemenea, „consorțiul poate include și instituții de învățământ superior acreditate, precum și alți parteneri relevanți în domeniul pregătirii profesionale, care pot susține un sistem extins de formare duală”, se precizează în lege,

Cele 29 de campusuri de învățământ trebuie deschise până în 2026, care este și ultimul an de implementare a Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).