După 3 luni de la ridicarea stării de alertă de pe teritoriul României, a fost publicată, în Monitorul Oficial, legea care vizează plătirea zilelor pentru părinți în contextul răspândirii Sars Cov2.
Deși proiectul de lege a fost inițiat încă din luna octombrie a anului 2021, a trecut de Senat abia pe 4 mai 2022, la două luni de când starea de alertă a fost ridicată în România.
Această Ordonanță de urgență prevede că părinții vor beneficia de zile libere plătite atunci când școala va suspenda prezența fizică la cursuri din cauza COVID-19.
Potrivit datelor publicate de Ministerul Educației, în momentul de față nu mai există școli care să aibă orele de curs suspendate.
Reamintim că, în ultimele 3 luni, cazurile de infectare cu Sars Cov 2 au fost în scădere, pe data de 31 mai 2022, fiind confirmate 491 cazuri, adică de 22 de ori mai puține decât la finalul lunii februarie 2022.
Bianca Buruiană