Cadre didactice experimentate şi analişti foarte serioşi au făcut de multă vreme observaţia că există o defazare între generaţiile juvenile şi adulţi, între profesori şi discipolii lor, între părinţi şi copii. Aserţiunile merg pe ideea că falia este mai adâncă decât un simplu conflict între generaţii şi că antrenează mentalităţi, atitudini, sisteme de valori. Profesori cu vastă experienţă la catedră susţin nici mai mult, nici mai puţin decât că adulţii au o incapacitate funciară de a‑i înţelege astăzi pe tineri, că sunt vetuşti şi depăşiţi literalmente de dinamica vieţii actuale. Poziţiile în antiteză au rădăcini adânci, ţin de mentalul colectiv, iar concilierile sunt dificile dacă nu cumva imposibile. Personal, cred că poziţiile nu sunt ireconciliabile în absolut şi că există punţi de comunicare şi de armonizare a contrariilor.
În optica adulţilor sceptici, ce vor tinerii? Junii noştri contemporani (puberi, adolescenţi şi postadolescenţi) comunică frenetic şi continuu cu lumea exterioară, folosind tehnologia modernă (calculator, laptop, celular, tabletă), socializează non‑stop pe reţelele specializate, îşi cultivă asiduu rudele şi prietenii de aici şi de peste hotare şi află o puzderie de informaţii despre alte moduri de viaţă, plus elementele alcătuitoare: maşini, telefoane mobile, îmbrăcăminte, încălţăminte, gastronomie, repere turistice, bani, relaţii erotice, obiceiuri şi fixaţii comportamentale. Totul este, în fond, instructiv şi‑i pregăteşte pentru viaţă. Sigur că această cunoaştere complexă îi emancipează pe tineri, îi face aroganţi, îi determină să‑şi afişeze ostentativ complexele de superioritate, să devină insolenţi şi întrucâtva nihilişti. Li se pare că tot ceea ce văd aici este rău, rudimentar, inferior, demn de dispreţ.
În unele sate vasluiene, tinerii întorşi la sărbători din Occident, în maşini puternice, cu mărci de top, afişează o suficienţă superioară şi sunt priviţi de localnici ca nişte vedete ce şi‑au depăşit condiţia şi s‑au ajuns. Ascultând un asemenea tânăr răzbătător poţi observa repede contradicţia flagrantă dintre fond şi formă. Dar aceasta este deja o altă temă de discuţie.
„Ai noştri tineri“ (Eminescu), încă elevi de liceu, au o atenţie dispersată, se concentrează greu, întind maşinal mâna către telefonul mobil, privesc pe geam într‑un punct abstract, departe de contingent şi prin întreaga atitudine etalează o plictiseală cronică. Sunt bântuiţi de o blazare timpurie şi de dorinţa acută de a evada cumva din realitatea monotonă, apăsătoare. Dialogul cu ei este dificil şi poticnit. Nu sunt dispuşi să‑i explice unui interlocutor adult binevoitor şi răbdător ce au, ce gândesc, ce aspiraţii nutresc, ce vor să facă în viaţă, ce le‑ar trebui pentru a fi fericiţi. De regulă sunt taciturni, în cel mai bun caz laconici, rostind fără chef câteva silabe ori propoziţii simple, din care s‑ar putea deduce, eventual, o imensă sastisire de toţi şi de toate. Pe mulţi dintre ei îi interesează divertismentul sub toate formele posibile: bairam, chermeză, distracţie colectivă şi, dacă se poate, senzaţii tari. În această primăvară, la un club din Vaslui ce‑şi zice „Cuba“ a avut loc un spectacol destul de dubios, cu invitaţi speciali pe post de masculi feroce, îmbrăcaţi sumar şi cam deşucheat, care au antrenat câteva eleve minore într‑un joc erotic ambiguu, spre licenţios şi obscen. Scandalul s‑a mutat în presă, fiindcă asemenea „evenimente“ îndoielnice aduc tiraj şi popularitate. Au intervenit destul de prompt organele abilitate, care au cercetat problema şi au întocmit un dosar penal probabil pentru atentat la bunele moravuri şi incitare la corupere de minore. Ancheta e în curs şi ca atare peste întreaga afacere s‑a pogorât „legea tăcerii“. Un detaliu a făcut deliciul cititorilor: o tânără de 21 de ani protesta vehement, în presă, că i‑a fost afectată imaginea publică fiindcă i‑a fost postat chipul pe Facebook după deocheata petrecere, iar epilogul este destul de neplăcut: se ceartă aprig cu prietenul ei cu care are o relaţie de patru ani (sic!). Aşadar, nicio remuşcare, niciun regret că s‑a dus la show‑ul erotic, ci doar revolta ei că a fost demascată, ceea ce‑i afectează legătura cu prietenul care n‑a fost acolo, dar are principii. Când l‑a cunoscut avea doar 17 ani…
Aceiaşi adulţi intransigenţi şi etici susţin ritos că tinerii de azi doresc bani mulţi, câştigaţi repede şi, dacă se poate, pe muncă puţină. Admonestarea standard ar putea fi concentrată într‑o formulă românească folclorică: „Băgaţi‑vă minţile în cap!“ Dacă am ignora metafora şi am lua enunţul în sensul lui propriu, înseamnă că „junii corupţi“ ar trebui să‑şi adune creierul aflat în afara cutiei craniene pentru a reveni la normal.
În spaţiul educaţional se spune adesea că adolescenţii citesc mai puţin decât semenii lor de odinioară, având forme compensatorii de informare şi comunicare. În ultimii ani, liceenii caută profilurile care nu impun matematica la bacalaureat, ceea ce reprezintă o modalitate bizară de a fugi de dificultăţi intelectuale. Cum‑necum, tinerii se înscriu în grila sugerată de rândurile de mai sus şi‑şi poartă destinul fără mari tulburări de conştiinţă, cu ceea ce are acesta previzibil şi imponderabil.
Ce doresc adulţii? Nici mai mult, nici mai puţin decât alinierea tinerilor la standardele lor, cristalizate prin vârstă şi experienţă: să studieze mai mult, să facă lecturi temeinice, să gândească matur, să iubească munca, să probeze devotament în profesie şi să îmbrăţişeze mai vizibil ideea de patrie. Adulţii au impresia că tinerii pierd prea mult timp cu lucruri neserioase, vorbesc prea mult la celular, stau prea mult în faţa calculatorului/televizorului, caută cu obstinaţie distracţia, par neserioşi şi frivoli. Prestaţia lor socială şi intelectuală este inconsistentă şi de aceea adulţii nu‑i creditează cu multe şanse să conducă eficient această ţară în viitor.
Este limpede că sistemele de valori ale celor două generaţii nu coincid. Dialectica vieţii îi va aduce însă pe tineri, mai devreme sau mai târziu, la nivelul de responsabilitate şi de competenţă care să le permită evoluţia în carieră, asumarea de sarcini şi de decizii. Şi în urmă cu o sută de ani, în timpul primului război mondial, ca să ne oprim la un reper istoric, adulţii epocii erau sceptici în privinţa tinerilor. Timpul nu i‑a confirmat. Epoca interbelică, aşa tumultuoasă şi convulsionată cum a fost, a arătat că tinerii români sunt capabili de creaţie materială şi spirituală. Acum a fost realizată o mare literatură, dar s‑au dezvoltat deopotrivă şi disciplinele conexe, precum şi ştiinţele şi artele.
Adolescenţii anului 2017 nu sunt nici mai buni, nici mai răi decât cei de altădată. S‑au schimbat doar condiţiile social‑istorice, a evoluat tehnologia, s‑au modificat mentalităţile. Educatorii au în faţă un teren vast de acţiune pentru a‑i atrage pe tineri spre studiul aprofundat, canalizându‑le energiile pe făgaşurile cu adevărat importante. Discu­ţiile interminabile despre diferenţe insurmontabile, despre conflicte de neîmpăcat ale generaţiilor cad inevitabil în verbiaj steril. Faptele contează, iar acestea se pot cuantifica uşor şi pot indica direcţia corectă.
Teodor Pracsiu