România și Tratatul de la Trianon

0

„Tratatul de la Trianon apare tuturor românilor, și îndeosebi celor din Ardeal, ca o consfințire a unei ordini de drept mult mai redusă decât aceea pe care veacuri de conviețuire și suferințe comune au săpat-o în conștiința istorică a neamului nostru. De aceea, în chip firesc, în opinia noastra publică, Tratatul de la Trianon evocă mai curând ideea unei completări decât ideea unei amputări”. (Nicolae Titulescu)

Mihai MANEA, Inspector școlar ISMB, Președinte APIR-CLIO și EDUINVEST

Toate popoarele lumii sărbătoresc, aniversează, comemorează momente importante deopotrivă ale istoriei naționale și universale – victorii, înfrângeri, tragedii. La 4 iunie 2020, România celebrează centenarul Tratatului de la Trianon, după numele palatului din Nord-Vestul domeniului regal de la Versailles, construit de către regele Ludovic al XIV-lea al Franței, unde în 1920 s-a semnat tratatul de pace cu Ungaria după Primul Război Mondial. După cum era de așteptat, evenimentul, provenit dintr-o mitologie cu o istorie îndelungată, accentuează latura tragică, doliul luat de Ungaria după, chipurile, distrugerea Ungariei multimilenare de către Conferința de Pace de la Paris (1919-1920). În unele lucrări se consemnează faptul că la Trianon a avut loc „cea mai mare nedreptate istorică făcută de către puterile occidentale Ungariei, stăpâna Bazinului Carpatic“. Practic, tratatul de la Trianon a devenit de-a lungul anilor o componentă fundamentală a mentalului colectiv maghiar, fiind înfățișat drept o catastrofă pentru națiunea maghiară și, ca urmare, anual la 4 iunie se aniversează „Ziua Coeziunii Naționale“.

În anul 2020, evenimentul a îmbrăcat în Ungaria proporții de mari dimensiuni. Deschiderea festivă a Anului Trianon a avut loc în luna ianuarie 2020, la Mosonmagyaróvár, ocazie cu care s-a reafirmat ideea că „solidaritatea națională este gravată în sufletului fiecărui maghiar“. Mai mult, oficialitățile maghiare au insistat asupra faptului că tratatul a fost un dictat, un fapt istoric profund greșit, deoarece a generat noi divergențe și conflicte. La Budapesta urmează să fie inaugurat un mare monument, cu o lungime de 100 de metri și o lățime de 4 metri, în imediata apropiere a Parlamentului ungar. Aceasta cuprinde o rampă care se termină în mijloc într-un cub de granit cu o flacără eternă. Pe cei doi pereți laterali ai rampei sunt inscripționate 12.000 de denumiri ale localităților Ungariei istorice. Vicepremierul Ungariei, Zsolt Semjén, a transmis maghiarilor că este nerealist să revendice totul „în numele celor 1.000 de ani“, iar „să te aștepți la o soluție din partea Uniunii Europene este naivitate“. Oficialul maghiar a spus că, „acceptând Trianonul, este trădare“.

Și, totuși, de ce atâta încrâncenare și manifestare a doliului în istorie după atâția ani? Împlinirea centenarului tratatului de la Trianon a adus noi și animate discuții în spațiul public privind consecințele acestui tratat. Pentru ca să încercăm să înțelegem evenimentele, va trebui să facem referire la urmările Primului Război Mondial. Înfrângerile din 1918 ale Puterilor Centrale au adâncit criza internă a statelor multinaționale, inclusiv a dublei monarhii austro-ungare. Mișcările pentru drepturi naționale și politice ale populațiilor din cadrului conglomeratului dunărean s-au accentuat în ciuda încercării lui Carol I de Habsburg, împărat al Austro-Ungariei (1916-1918), de a mai salva monarhia prin celebrul său manifest Către popoarele mele credincioase.

Nicolae Titulescu
Ioan Cantacuzino

La 29 septembrie 1918, Bulgaria a capitulat în fața Antantei. La 21 octombrie 1918, s-a proclamat independența Austriei, iar la 31 octombrie 1918, Consiliul Național Maghiar a decis că actul dualist încheiat cu Austria în anul 1867 era nul. La 3 noiembrie 1918, Austro-Ungaria a cerut armistițiu, parafat ulterior la Padova. Noul guvern maghiar, condus de contele Karolyi, a negociat cu reprezentantul Antantei, generalul Louis Franchet d’Esperey, comandantul Armatei Aliate a Orientului, retragerea forțelor armate ungare pe un aliniament, ce începea pe Valea Someșului Mare și ajungea de-a lungul unui traseu anevoios la râul Drava. Astfel, acest teritoriu urma să fie ocupat de trupele aliate, dar administrat de către guvernul maghiar. La 5/18 octombrie 1918, Alexandru Vaida-Voevod a declarat în ședința Parlamentului Ungariei de la Budapesta că, în baza principiului dreptului la autodeterminare a naționalităților, parlamentul și guvernul de la Budapesta nu mai reprezintă interesele românilor din Transilvania. Oszkár Jászi, ministru în guvernul contelui Karolyi, a încercat să negocieze la Arad cu reprezentanții populației românești, pentru a-i convinge să nu acționeze pentru destrămarea Ungariei istorice.

Organismul conducător al mișcării naționale românești din Transilvania, Consiliul Național Român Central, și-a mutat sediul de la Budapesta la Arad și a procedat la formarea autorităților naționale locale și a gărzilor naționale. S-a decis convocarea la Alba-Iulia, la 1 Decembrie 1918, a unei mari adunări populare, care urma să se prounțe asupra viitorului Transilvaniei. La 1 decembrie 1918, marea adunare de la Alba-Iulia, într-un cadru profund democratic și plebiscitar, a decis unirea Transilvaniei cu România, lucru nerecunoscut însă de guvernul Károlyi.

Sosirea delegaților maghiari la semnarea tratatului de la Trianon

După sfârșitul primei conflagrații mondiale, s-a reunit Conferința de Pace de la Paris (1919-1920), care a rămas în istoria relațiilor internaționale prin importanța hotărârilor adoptate, privind viața unor popoare și națiuni și modificarea hărții politice a lumii și care au avut în spate, pentru prima dată, activitatea neobosită a experților și chiar a specialiștilor în diferite domenii – diplomație, politică, etnografie, statistică, geologie, economie ș.a. Printre documentele semnate în cadrul conferinței se numără și tratatul de la Trianon (4 iunie 1920), cu Ungaria, care, în fapt, nu a hotărât unirea Transilvaniei cu România, ci doar a consfințit în plan internațional actul înfăptuit deja de români în 1918.

Materialul integral poate fi citit in numarul 4-5, serie nouă, al revistei Tribuna învățământului.