România și Europa

În octombrie 2008 s-a stabilit ca 9 Mai să devină Ziua Europei, sărbătoare oficială, care să marcheze unitatea continentului, subliniindu-se ideea colaborării statelor membre, aspirația lor de a trăi în pace și prosperitate. S-a dat astfel o nouă interpretare zilei de 9 Mai, când se aniversa Ziua Victoriei puterilor aliate (Uniunea Sovietică, Marea Britanie și SUA) asupra Germaniei în cel de-al Doilea Război Mondial.
Încă din 2009, oficialii de la București s-au conformat acestei decizii, organizând diverse mani­festări cu caracter politic și cultural, în cadrul cărora se evidenția semnificația integrării României în Uniunea Europeană.
În 2016, sărbătorirea Zilei Europei a fost marcată în mai multe state – între care Germania, Franța, Spania și Polonia – de profunde îngrijorări privind prezentul și mai ales viitorul UE. Între acestea: criza refugiaților, refuzul Ungariei, Cehiei și Slovaciei de a se conforma deciziei luate la Bruxelles privind „cota” ce le-a fost repartizată; atacurile teroriste care au făcut ravagii în Franța și Belgia; incertitudinile privind rezultatul referendumului din Marea Britanie asupra rămânerii acestui stat în UE .
Oficialii români au fost „paraleli” cu aceste realități, iar „societatea civilă” a evitat orice dezbatere asupra locului și rolului țării noastre în Uniunea Europeană.
Crezând că vor „da bine” la Bruxelles, guver­nanții au decis să nu mai evoce jertfa celor 160.000 de ostași români căzuți în luptele pentru înfrângerea Germaniei și contribuția adusă de țara noastră la victoria Națiunilor Unite, consemnată în ziua de 9 mai 1945.
Pe de altă parte, în 2016 s-a marcat, pentru prima dată după 1947, ca „Sărbătoare Națională”, data de 10 Mai (pe baza legii din 18 mai 2015), devenită „Ziua Regalității”.
Mass-media și-a concentrat atenția asupra acestei noi sărbători, recurgând adesea la falsuri grosolane. Spre exemplu, Wikipedia, enciclopedia liberă scria că „la 10 mai 1877 prințul Carol a proclamat în fața Parlamentului independența de stat a României”. Realitatea istorică este cu totul alta: în acea zi domnitorul Carol nu a fost prezent în Parlamentul României, iar declarația privind Independența de Stat a României, adoptată de deputați și senatori, a avut la bază aprecierile ministrului de externe Mihail Kogălniceanu.
Deși în decizia privind Ziua Europei s-a subliniat că aceasta trebuie să constituie o expresie a „unității în diversitate”, politicienii români caută să șteargă din memoria colectivă mo­mentele esențiale din istoria poporului nostru, iar pe cei tineri să-i priveze de posibilitatea de a cunoaște trecutul statului din care fac parte. Acest fapt a fost dovedit recent de inițiativa ministrului Educației privind modificarea curriculumului pentru învățământul gimnazial prin diminuarea orelor de istorie și literatură română, precum și prin eliminarea limbii latine. Unii membri ai „grupului de lucru”, numiți de respectivul minis­tru, nu s-au sfiit să propună eliminarea istoriei ca obiect de învățământ, lansând afirmația aberantă că suntem „cetățeni europeni” (noțiune care nu există în documentele UE).
Prin asemenea manifestări și inițiative, guver­nanții de la București speră să intre în „gra­țiile” liderilor de la Bruxelles, uitând că România este membru cu drepturi egale în UE și că au menirea să promoveze interesele și aspirațiile poporului român. Ei omit un fapt esențial: niciodată slugăr­nicia nu a fost apreciată de cei care iubesc liber­tatea, demnitatea și democrația.
Prof. univ. dr. Ioan SCURTU