În perioada 12 mai – 9 iunie 2025, Institutul de Științe ale Educației, în calitate de Centru Național, administrează Faza principală a studiului PISA 2025, potrivit un comunicat al Ministerului Educației și Cercetării. Pentru ediția 2025, se adaugă evaluarea în limba străină și domeniul de noutate Învățarea în lumea digitală – Learning in Digital World (LDW). Pentru a avea o imagine relevantă a rezultatelor învățării, în cadrul PISA sunt aplicate și o serie de chestionare de context (Chestionarul școlii și Chestionarul elevului), obligatorii pentru toate țările participante, se mai precizează MEC.
La studiul PISA 2025 participă 10.362 de elevi de 15 ani din 321 de unități de învățământ (școli gimnaziale, licee sau școli profesionale), din mediul urban și rural, selectați aleator, printr-o procedură standardizată, unică la nivel internațional (eşantion reprezentativ). Dintre aceștia, 1.477 de elevi din 66 de unități de învățământ învață în limba maghiară, „eșantion reprezentativ la nivel național pentru această categorie de populație”; 2.015 profesori, dintre care 1.430 de cadre didactice care predau Științe (Fizică, Chimie, Biologie și Geografie) în cele 321 de școli, 585 de profesori care predau Limba Engleză în școlile participante și părinții celor 10.362 de elevi participanți.
Pentru prima oară în România, în cadrul PISA 2025 se evaluează și competențele elevilor la limba engleză, în cadrul studiului Foreign Language Assessment (FLA), la care participă 2.149 de elevi.
Tot pentru prima oară în România se administrează o serie de chestionare suplimentare – Chestionarul profesorului de științe, Chestionarul profesorului de limba engleză și Chestionarul părintelui, mai precizează sursa citată.
Sesiunile de evaluare destinate elevilor durează aproximativ 4 ore, dintre care: 15 minute pentru introducerea generală; 120-130 de minute pentru administrarea testului cognitiv, organizat în 2 sesiuni a câte 60 – 65 de minute fiecare, cu o pauză scurtă între acestea; 15 minute pauză; 45-50 de minute pentru completarea chestionarului elevului (elevii își exprimă opiniile despre activități desfășurate la școală și în afara școlii, precum și despre unele aspecte ale calității vieții lor) și a chestionarului TIC.
Toate instrumentele de evaluare se aplică în format digital, cu excepția chestionarului administrat părinților care va fi aplicat în format hârtie, se mai spune în comunicatul MEC.
De asemenea, la nivelul fiecărei unități școlare, administrarea se realizează într-o singură zi (în sesiuni paralele și/sau succesive) sau în zile consecutive, la date stabilite de comun acord cu școlile.
Conform metodologiei internaționale, întregul proces este standardizat, având la bază manuale pentru administrare. Datele colectate (răspunsurile elevilor la testele cognitive și la chestionare, precum și cele ale profesorilor vizați) sunt încărcate direct în platforma studiului PISA 2025. În plus, răspunsurile părinților la chestionare sunt încărcate de către personalul Centrului Național, într-o bază de date dedicată, furnizată de Consorțiul PISA 2025.
Rezultatele obținute sunt strict confidențiale, niciun elev și nicio școală nefiind identificate în rapoartele internaționale sau naționale. De menționat că acest studiu nu este conceput pentru a furniza scoruri individuale la teste sau chestionare. Fiecare elev participant la PISA 2025 primește o diplomă personalizată.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, „prin participarea României la studiul PISA 2025, inclusiv la opțiunile internaționale, se urmăreşte atât obținerea unei imagini detaliate cu privire la nivelul unor achiziții fundamentale ale elevilor în materie de competențe, cât și creşterea capacității autorităților de decizie din România de a adopta și implementa politici educaționale bazate pe dovezi”.
Rezultatele obținute de către elevii români stau la baza proiectării unor intervenții adecvate, având în vedere că acestea se referă nu numai la nivelul achizițiilor elevilor, ci și la contextele învățării. Participarea la studiul PISA 2025 contribuie la corelarea învățământului românesc cu evoluțiile sistemelor de educație performante la nivel international, mai precizează sursa citată, datele colectate vor sta la baza analizelor care permit înțelegerea măsurii în care elevii români sunt pregătiți pentru continuarea studiilor și integrarea pe piața muncii.
„Pentru elevii din România, studiul PISA 2025 reprezintă o provocare, o ocazie de a participa la o evaluare internațională standardizată, alături de elevi de 15 ani din întreaga lume, pentru a rezolva diverse probleme și situații din viața reală”, precizează MEC în comunicatul amintit.
În plus, în comunicat se mai menționează că elevii interesați au acces la și se pot antrena cu exemple de itemi publicați de Consorțiul PISA, după cum urmează: Itemi publici: matematică (varianta interactivă) – caută Romania, click pe Romanian; Itemi publici: FLA (evaluarea în limbă străină – engleză), video; Itemi publici: gândire creativă (varianta interactivă) – caută Romania, click pe Romanian sau Hungarian; Itemi publici: în variantă interactivă – lectură, matematică, științe, educație financiară, gândire creativă, competența globală (în engleză, franceză, italiană, germană, spaniolă, maghiară, cehă, poloneză, rusă, sârbă, slovacă, turcă, urcraineană etc.); rezolvarea colaborativă a problemelor (în engleză, franceză); Itemi publici: lectură, respectiv științe, în limba română (variante pdf); pentru limba maghiară v. linkul de mai sus.
PISA (Programme for International Student Assessment) este Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor, inițiat de OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică). Studiul PISA evaluează din trei în trei ani capacitatea tinerilor de 15 ani de a rezolva probleme și de a identifica soluții pentru situații similare celor din viața reală, în cadrul a trei domenii: lectură, matematică şi știinţe.