Cu o zi înainte de mijlocul lunii – cum i se zice în popor – lui Cuptor (bună și foarte potrivită denumire, mai ales anul acesta, când „cuptorul“ a venit după o lună, botezată tot popular, a lui Cireșar, înghețată de ploi și de inundații, dezicându-și, astfel, flagrant supranumele), Administrația Prezidențială ne-a făcut părtași la finalizarea unui proiect început cu cinci ani și jumătate în urmă, proiect purtând unul dintre puținele titluri frumoase și nobile de care are cunoștință opinia publică din spațiul național contemporan: România educată. După cum știm cu toții, acesta este un proiect, de minte și de suflet, al actualului Președinte al țării și, conform Constituției, al celui mai important actant politic dintre contemporanii lui pe aceeași scenă.

Proiectul a însumat și integrat, pe etape, munca de echipă a șapte colective, respectiv grupuri de lucru. Acestea au avut ca primă sarcină colectarea, clasificarea, analizarea și evaluarea rezultatelor chestionarelor online lansate, în etapa preliminară (2016-2017), către anumite foruri de discuție la nivel regional, în număr de opt. Consultările și dezbaterile regionale, acoperind întreaga suprafață educațională a țării, au avut ca scop fundamental conturarea unei viziuni generale, așadar la nivel național, și identificarea obiectivelor de țară pentru educație, în cadrul unei radiografii complexe a sistemului de educație românesc actual. Cea de-a doua etapă (2017-2018), a colectivelor de lucru, a avut ca sarcină fundamentală întocmirea unui set de rapoarte tematice, corespunzând marilor domenii, considerate prioritare, aferente sistemului educațional. Respectând formularea în termeni și ordinea de prezentare enumerativă din Raportul proiectului România educată (pe scurt, în continuare, Raport, aici p. 8), menționăm mai jos temele, respectiv domeniile considerate esențiale și, totodată, fundamentale, care alcătuiesc și articulează sistemul educațional: 1. cariera didactică; 2. echitatea sistemului educațional; 3. profesionalizarea managementului educațional; 4. învățământul profesional și tehnic; 5. autonomia, calitatea și internaționalizarea în învățământul superior; 6. educația timpurie accesibilă tuturor; 7. evaluarea elevilor și a studenților. După cum se observă cu ușurință din oglinda Cuprinsului (p. 2), aceste teme structurează, sub forma capitolelor corespunzătoare, Raportul în­suși. Ultima etapă, și cea mai lungă (2018-2020), a fost cea mai amplă și complexă. Ea a constat din trei direcții de acțiune. Pe de o parte, au fost lansate spre dezbatere publică rezultatele analizelor preliminare și axele viitorului proiect, materializate prin cele șapte rapoarte. Pe de altă parte, specialiștii cooptați în Administrația Prezidențială au implementat un alt proiect, finanțat prin Programul Uniunii Europene de Sprijin pentru Reformele Structurale (SRSS), în cadrul căruia au fost elaborate, în cooperare cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), patru documente de politici publice (policy briefs), pe următoarele teme: (1) carieră didactică; (2) management educațional; (3) echitate; (4) educație timpurie (Raport, p. 8). Cu alte cuvinte, specialiștii implicați în proiectul prezidențial și-au „făcut mâna“, și-au exersat abilitățile și competențele redactând, cu anticipație, părți din viitoarele capitole ale proiectului propriu-zis. În sfârșit, strategul acestui proiect a inclus operaționalizarea lui „ca angajament în Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024“ (ibid.). Tot atunci s-a decis – și s-a concretizat efectiv în anul următor, în care ne aflăm – ca o serie de prevederi ale proiectului să fie incluse în și să fie beneficiare ale Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), supus, în momentul de față, analizei, evaluării și aprobării de către Comisia Europeană.

În acest fel, etapizat și pregătit prin exerciții proiective conceptual-scripturale prealabile, aflate în legitimă conexiune, Raportul Proiectului România educată a fost finalizat și a ajuns la capătul pe care și l-a propus. Proiect al Președintelui – unul „de țară“, cum îi place să-l numească inițiatorul lui –, România educată este, în același timp, rezultatul global al muncii de echipă – de fapt, cum am văzut, al unor multiple echipe –, rezultat în care s-au încorporat idei și opinii ale unei largi mase de specialiști în teoria și practica educației, de actanți educaționali, dar și ale unui public interesat și avizat, inclusiv din rândul asociațiilor non-guvernamentale și profesionale specializate. Impresionează ambitus-ul acestui proiect, care se autodefinește după cum urmează: „Este proiectul generațiilor viitoare, fundamentul pe care să putem construi România următorilor 100 de ani“. Reținem: nu zece, nu douăzeci sau treizeci de ani. S-a intenționat și, cum notează inițiatorul, s-a așezat fundamentul construirii României pentru nici mai mult, nici mai puțin, de un secol. Cum va arăta, oare (nu ne putem abține să ne întrebăm, oricât de retoric ar putea să pară), România atunci? Asemenea poetului: Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie /…/?.

Dimensiunea proiectivă a documentului reprezintă însăși esența naturii lui. România educată este, credem, însă, mai mult decât un proiect. Este o proiecție, o viziune – termenul ca atare apare din primele pagini și de foarte multe ori în text – a unei realități naționale globale viitoare, deschise, dezirabile, posibile, într-o măsură mai mare sau mai puțin mare. În același timp, documentul este ameliorabil și, de ce nu, perfectibil. El poate fi completat, chiar și acum, după încheierea dezbaterilor publice și după definitivarea cadrului său general, și poate fi, totodată, nuanțat și amplificat în diversele sale detalii programatice. Mai mult chiar, proiectul poate și trebuie să fie adaptat și adecvat, ulterior, la cerințele noilor date ale realității educaționale, care pot surveni în perioada imediat următoare și, de altfel, survin dinamic, odată cu dinamica însăși a evoluției societății românești, de la un număr de ani la altul, de la un deceniu la altul. România este, în acest moment, doar parțial educată. Proiectul vorbește despre viitorul educației în România, despre viitorul ei educabil. Proiectul ia în calcul potențialul educațional din România și, implicit al României. Or, acest potențial este deschis spre infinit. Sau, cum se formulează în limbajul matematicii, tinde asimptotic către infinit. Pentru că, pur și simplu, educația, atât ca proces, cât și ca sistem, nu se închide niciodată.

În acest sens, în cea de-a doua și ultima parte a intervenției de față, am dori să aducem – în măsura în care ni se permite să ne pronunțăm, în calitate doar de actant („practicant“) al procesului educațional, și nu de specialist teoretician al lui – două observații, care se referă la viziunea și la perspectivele educaționale promovate de proiectul prezidențial.

Documentul pune pe frontispiciul său, în capitolul sugestiv intitulat Unde vrem să ajungem? (al III-lea), cele trei macro-concepte care guvernează, din perspectivă filosofică, demersul abordat: în formularea originală, „valorile promovate prin sistemul de educație“, „dezidera­tele care guvernează sistemul de educație“ și „țintele“ acestuia, totul în perspectiva viitorului predictibil. Între cele „zece deziderate pentru educație“, primul apare formulat într-o manieră care nu lasă loc niciunei interpretări dubitative: „educație de calitate pentru toți“ (Raport, pp. 19-20). Pentru „toți“ înseamnă… pentru toți: pentru toate vârstele, pentru toate categoriile sociale, pentru toți cetățenii sau viitorii cetățeni ai țării, fără urmă de discriminare, după vreun criteriu sau altul. Or, proiectul lasă, în opinia mea, deoparte două categorii de beneficiari, aflați (și nu e o întâmplare) exact la cele două capete ale traseului educațional. Anume, pe de o parte, pe beneficiarii educației așa-numite timpurii. Pe de altă parte, pe cei aflați deja în afara sistemului educațional propriu-zis, prin însăși ­vârsta lor (numită, de regulă, „a treia“), și considerați a-și fi încheiat, de obicei de multă și foarte multă vreme, parcursul educațional. Prin urmare, ne îngăduim, mai jos, două observații – cu sugestiile lor implicite – în fiecare dintre ambele direcții.

Așa-numita educație timpurie corespunde, după cum se știe, în clasificarea standard a sistemelor educaționale, nivelului educațional primar, inițial în mod absolut (nivelul 0, în clasificarea ISCED). La acest nivel, există două trepte: cel al educației antepreșcolare și, subsecvent, al educației preșcolare. Ambele trepte sunt prevăzute în mod expres și definite din punct de vedere structural în Legea nr. 1/2011 a Educației Naționale (LEN). De fapt, așa cum judicios se arată în Raport (pp. 32-36 și 88-95), este vorba nu doar de educație, ci și de ceea ce Raportul numește îngrijire timpurie. În termeni specific educaționali, se distinge, astfel, între, pe de o parte, o educație și o îngrijire nelegate în niciun fel de programele educaționale școlare (educație furnizată prin intermediul unor programe destinate creării și stimulării unor deprinderi de comportament individual) și, pe de alta, programele educaționale care pregătesc apropierea copilului de vârstă foarte mică (între 1 an și 3 ani) de formele de învățământ în colectivitate, respectiv învățământ școlar.

de Liviu FRANGA – profesor universitar

Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 22 / octombrie 2021