Rolul comunicării în pozitivarea imaginii de sine. Autocunoaşterea, imaginea de sine, stima de sine

 
13 sus-1
Omul se dezvoltă în fiecare zi prin experiențele pe care la trăieşte, care pot fi: succese, eşecuri, pur şi simplu întâmplări şi experiențe de viață. Este bine să învățăm cu toții din circumstanțele diferite cu care ne confruntăm, din interacțiunile cu ceilalți, căci cunoaşterea de sine este cheia stării de bine.
Realizările personale, valorile, interesele, calitățile şi trăsăturile individuale trebuie conştientizate şi exersate pentru a dezvolta relații pozitive cu sine şi cu ceilalți. Orice persoană are anumite calități, aptitudini, deprinderi şi abilități. Pentru mai mulți, procesul de autocunoaştere este dificil, iar pentru „scoaterea la suprafață” a resurselor personale este nevoie de activități de învățare, asistare şi îndrumare pentru cunoaşterea de sine.
Concepția despre sine are în structura sa următoarele componente (Băban, A, 2001): concepția despre propriu fizic (sinele fizic); concepția despre conținuturile informaționale despre sine şi lume, despre reuşite şi insuccese (sinele cognitiv); concepția despre abilitățile emoționale (sinele emoțional); concepția despre propriile abilități sociale sau ceea ce arătăm celorlalți (sinele social sau interpersonal).
Imaginea de sine este ceea ce credem despre noi şi ceea ce cred alții despre noi (abilități, cogniții, atitudini şi comportamente).
În strânsă legătură cu imaginea de sine se află stima de sine, care reprezintă abilitatea de a te simți şi de a gândi pozitiv despre tine. Este atitudinea de bază pentru asigurarea succesului personal şi profesional.
În activitatea didactică desfăşurată ca educatoare, experiența celor peste 30 de ani m-a învățat că stima de sine pozitivă şi realistă dezvoltă copiilor capacitatea de a lua decizii responsabile, dar şi abilitatea de a face față presiunii grupului de joacă, de a avea succes în activitatea de învățare.
De asemenea, este important să ştim că experiențele din timpul copilăriei au un rol esențial în dezvoltarea imaginii de sine. Astfel, succesele şi eşecurile din copilărie, precum şi modalitățile de reacție a copilului la acestea contribuie la imaginea de sine pe care o va avea viitorul adult despre el.
Iată experiențele din copilărie care dezvoltă o imagine de sine sănătoasă: este încurajat, lăudat, este ascultat; i se vorbeşte cu respect, i se acordă atenție şi este îmbrățişat; are performanțe bune în activitățile şcolare şi extraşcolare (sport, desen, pictură, teatru), are prieteni de încredere.
Am încercat să evit în activitatea didactică atitudinile care puteau să le formeze copiilor o imagine de sine scăzută, şi anume: este des criticat, i se vorbeşte pe un ton ridicat; este ignorat, ridiculizat; ceilalți (părinți, profesori) aşteaptă să fie întotdeauna „perfect”; are eşecuri în activitățile extraşcolare sau şcolare; este comparat frecvent cu frați/colegi/prieteni în defavoarea sa; standarde exagerate ale părinților privind perfor­manțele sale.
Stima de sine este decisivă pentru a scoate la iveală ceea ce este cel mai bun în fiecare dintre noi. Putem „lucra” asupra stimei de sine permanent, ca adulți pentru noi înşine sau ca educatori care formează personalitatea copiilor. Vom dobândi stima de sine dacă vom învăța să ne privim pe noi înşine, să ne plăcem şi să învățăm să ne vedem şi să ne apreciem punctele tari. Dacă vom face acest efort, acesta va fi apreciat de ceilalți, iar noi putem fi mândri. Dacă noi, ca dascăli, nu avem stimă de sine, nu vom fi capabili să-i facem pe alții să aibă stimă de sine.
În continuare, vom prezenta modalități practice de dezvoltare a respectului de sine.
Educarea valorilor umane generale. Copiii învață că orice persoană reprezintă o valoare în sine prin calitatea sa de ființă umană, fiu/fiică, rudă, prieten, coleg.
Focalizarea pe progres. Copiii sunt stimulați prin recompense, laudă, încurajare pentru fiecare activitate realizată.
Evitarea etichetărilor generale negative. Vom evita formulările de genul „Eşti un copil rău!” Cu copiii care obțin performanțe scăzute la unele sarcini discutăm numai comportamentul specific, şi nu persoana în general (NU vom spune: „Nu eşti bun la educarea limbajului”, însă DA, putem afirma: „Unele exerciții din fişa ta la educarea limbajului sunt greşite”).
Dezvoltarea valorilor, intereselor personale. Copiii învață că respectul de sine înseamnă cunoaşterea propriilor valori şi interese.
Stabilirea unor scopuri realiste. Pentru preşcolari, stabilirea şi realizarea unor scopuri realiste dezvoltă sentimentul de competență şi cresc respectul de sine. Vom avea grijă ca standardele şi criteriile de stabilire a scopurilor să fie realiste (să nu depăşească posibilitățile copiilor), măsurabile (să poată fi cuantificate) şi să fie planificate din timp.
Dezvoltarea unor pasiuni, a unor interese. Alături de activitățile şcolare, copiii sunt încurajați să participe şi la alte activități în afara grădiniței. Acestea reprezintă o sursă sigură şi mult mai uşor de realizat de întăriri pozitive. Şansele de eşec ale copiilor sunt în acest caz minime.
Participarea la activități de autocunoaştere. Educatoarea are rolul de a ajuta copiii să-şi cunoască propriile talente, interese, abilități şi să-i recompenseze atunci când manifestă un interes pentru o activitate. Este foarte important că la aceste activități nu sunt recompensate performanțele, ci interesul manifestat de copil. Fiecare copil este UNIC în modul de manifestare personală.
Fiecare educatoare împreună cu părinții grupelor mari de nivel II de la Grădinița „Muguri de anin” Aninoasa şi de la Grădinița cu Program Normal Nr. 1 Răzvad, județul Dâmbovița, am realizat o serie de întâlniri de lucru în cadrul cărora le-am explicat consecințele/riscurile unui respect de sine scăzut al lor, dar şi al copiilor în viitor: probleme emoționale – depresie, anxietate; probleme de compor­tament – agresi­vitate; scăderea performanțelor şcolare – eşec şcolar, abandon şcolar; creşterea riscului consumului de alcool, tutun, droguri; imaginea corporală negativă, tulburări alimentare – anorexie, bulimie; suicid.
Treptat, părinții au înțeles că fiecare copil are anumite nevoi, dorințe şi limite. La vârste fragede, modul în care copilul îşi satisface nevoile de bază şi experiențele sale cu persoanele importante din jurul său (părinți, frați/surori, bunici etc.) vor fi decisive pentru atitudinea față de viață pe care copilul o alege în relația cu sine şi cu ceilalți.
În cadrul întâlnirilor cu părinții au fost realizate mai multe exerciții de autocunoaştere şi de dezvoltare a respectului de sine.
Steaua respectului de sine.
Scop: Dezvoltarea conştiinței de sine.
Desfăşurare: Părinții au completat fişa de lucru; apoi au discutat şi analizat în grupul mare temele abordate în fişă şi următoarele întrebări: Care au fost cele mai dificile întrebări şi de ce? Este importantă încrederea în sine?
Rezultate: identificarea unor interese comune, a unor pasiuni; creşterea coeziunii grupului de părinți; deschiderea pentru participarea la alte activități asemănătoare; îmbunătățirea calității relației părinte – copil.
Iată câteva exemple şi exerciții care pot fi utilizate în cadrul întâlnirilor cu părinții, dar şi integrate în activitatea didactică (la clasele V-VIII şi IX-XII/XIII): Metafora casei; Declarația de apreciere personală; Expoziție: Cine sunt eu?; Teoria stimei de sine.
Cunoaşterea de sine se dezvoltă odată cu vârsta şi cu experiențele prin care trecem. Pe măsură ce persoana avansează în etate, dobândeşte o capacitate mai mare şi mai precisă de autoreflecție. Totuşi, niciodată nu vom putea afirma că ne cunoaştem pe noi înşine în totalitate. Confruntarea cu diverse evenimente poate scoate la iveală dimensiuni noi ale personalității sau le dezvoltă pe cele subdimensionate. Cunoaşterea de sine este un proces cognitiv, afectiv şi motivațional, dar suportă influențe puternice de mediu..
Educ. Maria STOICA,
Grădinița „Muguri de anin”,
Loc. Aninoasa, jud. Dâmbovița
 
Prof. înv. preşc. Cătălina SORESCU,
Grădinița cu Program Normal Nr. 1,
Loc. Răzvad, jud. Dâmbovița