Ministerul Educaţiei Naţionale a organizat, în perioada 18-24 ianuarie 2018, o consultare publică privind structura anului şcolar 2018-2019, în cadrul căreia toţi cei interesaţi au avut ocazia să-şi exprime punctul de vedere prin completarea unui chestionar on-line.
Cele cinci întrebări incluse în chestionar vizau obţinerea şi agregarea unor opinii referitoare la durata minimă a noului an şcolar, data de începere a acestuia, durata vacanţelor de iarnă şi de primăvară/Paşte şi oportunitatea păstrării sau eliminării vacanţei intersemestriale.
Astfel, în ceea ce priveşte data la care ar trebui să înceapă anul şcolar 2018-2019, 76,95% din repondenţi, adică 29.423 de persoane dintr-un total de 38.239 de persoane care s-au pronunţat pe acest subiect, au indicat ziua de luni, 17 septembrie 2018. Pentru data de 10 septembrie au optat 17,57%, iar 5,49% au indicat alte variante.
În privinţa vacanţei de iarnă, opiniile sunt majoritar conturate în favoarea unei perioade de trei săptămâni, 71,81%, mai precis 27.463 de persoane (dintr-un total de 38.245), indicând acest interval ca fiind optim. 52,02% (adică 19.835 dintre cei 38.126 de repondenţi) s-au orientat către o vacanţă de primăvară/Paşte cuprinsă între 20 aprilie şi 5 mai 2019. De asemenea, 22.732 de persoane (59,50%) dintre cele 38.208 care au răspuns consideră că vacanţa intersemestrială este obligatorie.
Nu în ultimul rând, 19.457 (50.85%) dintre cei 38.262 de opinenţi pe această temă sunt de părere că anul şcolar 2018-2019 trebuie să aibă cel puţin 34 de săptămâni. Alte două variante avansate (35 şi 36 de săptămâni) au întrunit 31,35%, respectiv 13,16% din răspunsurile exprimate.
Rezultatele generate în urma completării acestui chestionar sunt luate în calul în procesul de fundamentare şi aprobare a ordinului de ministru privind structura noului an şcolar.
Biroul de Comunicare al MEN