În săptămâna 6-9 iunie s-a desfăşurat evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare în limba română – proba A şi în limba maternă – proba B), din cadrul sesiunii iunie – iulie 2017 a examenului naţional de Bacalaureat.
Conform datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, din totalul celor 117.195 de candidaţi evaluaţi la proba de comunicare în limba română, 84.234 (71,88%) de candidaţi au obţinut certificatul de utilizator experimentat, rată în uşoară creştere comparativ cu prima sesiune a anului trecut (71,59%). Alţi 22.416 de candidaţi au primit certificat de utilizator avansat (19,13%), iar 8.638 de candidaţi – certificat de utilizator mediu (7,37%). Acestora li se adaugă 18.310 candidaţi care au solicitat recunoaşterea rezultatelor din sesiunile anterioare. 1.893 de candidaţi au absentat, în timp ce 14 candidaţi au fost eliminaţi ca urmare a unor tentative de fraudă.
La testul de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B au participat 6.337 de candidaţi. Dintre aceştia, 5.271 de candidaţi au obţinut certificatul de utilizator experimentat (83,18%), 871 (13,74%) – certificatul de utilizator avansat, iar 138 (2,18%) au primit certificatul de utilizator mediu. 120 de candidaţi au solicitat recunoaşterea rezultatelor. Nu s-au prezentat 57 de candidaţi.
Evaluarea competenţelor digitale – proba D şi evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C au loc în săptămâna în curs. Prima probă scrisă din sesiunea iunie-iulie 2017  (limba şi literatură română) este programată luni, 26 iunie.
Biroul de Comunicare al MEN

Distribuie acest articol!