De multe ori, dacă este întrebat ce face la școală, un elev răspunde că învață, rezolvă probleme, scrie… Am presupune că după ani întregi în care îl învață pe elev să rezolve probleme, școala i-a oferit acestuia și un mod de a înțelege cum să rezolve pro­blemele vieții, pentru că un deziderat al școlii rămâne pregătirea pentru viață. Lucrurile sunt însă mult mai nuanțate, așa cum vom încerca să arătăm în articolul de față.

Ce presupune rezolvarea de probleme

În primul rând trebuie să știm că învățarea eficientă nu presupune doar repetarea unor modele etapizate, mai mult sau mai puțin algoritmice de la problemă la soluție. Este vorba despre modul în care dezvoltăm la elev anumite caracteristici și de modul în care, în cercuri concentrice, ducem aceste lucruri într-un sens evolutiv spre viața de adult. De pildă, Harpe, Kulski și Radloff (1999) vorbeau de o serie de caracteristici ale persoanelor care învață eficient. Luați lista de mai jos și bifați fiecare element care credeți că se potrivește și elevului din România:

Persoanele care învață eficient:

• au ținte/scopuri de învățare clare;
• posedă un larg evantai de strategii de învățare (și știu și cum să le utilizeze);
• folosesc toate resursele disponibile;
• își cunosc punctele tari și punctele slabe;
• înțeleg compoziția profundă a procesului de învățare;
• au un bun management al propriilor sentimente;
• își asumă responsabilitatea pentru propria învățare;
• planifică, monitorizează, evaluează și își adaptează procesul de învățare.

Dacă este să privim cu atenție lista de mai sus, unele cadre didactice ar putea spune că ele trebuie să predea materia „X“ și nu ține de profesor să dezvolte anumite caracteristici. Totuși, dacă analizăm, vom vedea că este necesar nu doar să-l învățăm pe elev, ci și să-l învățăm cum să învețe și să își asume tot acest proces, pentru că școala dezvoltă elevul în perspectiva unui adult autonom și productiv social, un om integrat în societate care, spre exemplu, trebuie să aibă „ținte/scopuri de învățare clare“, care să „își asume responsabilitatea pentru propria învățare“ … pentru că școala nu o să mai fie alături de elevul devenit adult în planul necesității de a învăța pe tot parcursul vieții.

În plus, lucrurile nu sunt nici pe departe ușor de atins, pentru că, așa cum Jolliffe (2007) accentuează, învățarea are mai multe aspecte cognitive, dar și unele afective, ce trebuie combinate permanent.

Aspectele cognitive ale învățării presupun dezvoltarea:

• unei capacitați investigative. Nu este suficient să fie memorate informa­țiile, elevul trebuie să fie deschis spre explorare, să poată să se adapteze ușor unei lumi în schimbare. Mai mult ca oricând, pandemia ne-a arătat că viitorul este extraordinar de nesigur și trebuie să pregătim generația viitoare pentru orice fel de viitor!
• gândirii creative. Pentru că multe lucruri se schimbă, elevul trebuie să aibă o flexibilitate fantastică de reconstruire personală și în sfera învățării, să găsească permanent idei noi pentru a se putea adapta acestei schimbări continue.
• unei capacități de procesare a informațiilor – și aici intervine cerința ca elevul să-și cunoască propriile limite, propriile capacități, punctele forte și zonele de dezvoltare și să le folosească pe toate într-un mod armonios pentru propria dezvoltare.
• unei capacități de a construi un raționament și de a rezolva probleme. Viața o să îl pună pe adult în fața unor situații care nu sunt „pure“ (nici numai de matematică, nici numai de chimie, geografie, biologie etc.) O să fie câte ceva din toate acestea și de aceea elevul tre­buie obișnuit din timpul școlii să-și dezvolte capacitatea de a-și extrage ceea ce are nevoie din ceea ce a acumulat.
• capacității de evaluare. Viața este un șir de decizii și de calitatea acestor decizii o să depindă adesea bunăstarea individuală și socială.

La rândul lor, aspectele afective ale învățării urmăresc dezvoltarea:

• conștiinței de sine și controlului emoțional. Persoanele care au o bună cunoaștere de sine sunt cele care reușesc să-și dezvolte toate aspectele necesare pentru a avea succes în viață. Controlul emoțional este și el important, deoarece de multe ori viața o să-l pună pe viitorul adult în situații limită.
• motivației. Persoanele care reușesc să se automotiveze sunt cele care știu să găsească „combustibilul“ pentru a face performanță.
• empatiei. Dacă reușim să ne punem în pielea celeilalte persoane, să-l înțelegem, să-l acceptăm și să-l facem să se simtă confortabil cu propria persoană vom avea o viață mai bună, vom ajunge mai populari și vom demonstra reale capacități de leadership.

de Prof. univ. dr. Ion-Ovidiu Pânișoară – Universitatea din București

Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 23 / noiembrie 2021