Patru artiști români și patru cercetători formează patru echipe de lucru, fiecare din ele asociind domeniile de exprimare, învățătura de carte, informațiile și competențele specifice fiecăreia din părțile angajate. Vor rezulta patru creații în același timp artistice și de cercetare: „O instalație ce reprezintă materia invizibilă a particulelor de energie înaltă provenite de la supernove și din universul îndepărtat; lucrări cu mușchi artificiali, celule vii crescute pe suport organic sau anorganic; o instalație imersivă ce folosește secretele tehnicii colagenului din pergamente; o instalație sonoră care arată efectul muzicii asupra celulelor vii”.
Proiectul este dezvoltat de Asociația Qolony – Colonia pentru Artă și Știință. În calitate de cofondatoare a asociației și de inițiatoare a proiectului, Mihaela Ghiță explică: „Fusion AIR, un proiect de pionierat pentru România, vorbește despre știință și cercetare în limbajul artei. Când l-am inițiat, ne-am propus să unim două domenii până acum disociate, într-un demers care să participe la construirea și stabilizarea unei infrastructuri colaborative apte să susțină, pe de-o parte, știința și cercetarea și, de cealaltă parte, arta și pe artiștii care se lasă inspirați de știință și folosesc tehnologia în lucrările lor. În România, domeniul Art & Science este încă unul de nișă, prea puțin vizibil în spațiul artistic și insuficient cunoscut în cel științific”.
Institutele în care artiștii și cercetătorii conlucrează sunt Institutul de Științe Spațiale (ISS), Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Textile și Pielărie București (INCDTP), Institutul Național pentru Fizica Materialelor (IFIM), Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației (INFLPR).
Artiștii și cercetătorii sunt: „Ciprian Ciuclea, un artist vizual preocupat de interpretarea realității mediate de tehnologie, va lucra cu cercetătoarea dr. Gina Isar, de la Institutul de Științe Spațiale, specialistă în astrofizică cu o experiență de 17 ani. Demersul lor se va concretiza într-o instalație multimedia legată de reprezentarea materiei invizibile, a particulelor de energie înaltă provenite de la supernove care pătrund și interacționează cu atmosfera terestră.
Aura Bălănescu a studiat sculptura, dar este interesată de sculptura imaterială și a dezvoltat o teorie conform căreia percepția mediată de tehnologie generează o a treia stare a minții. Ea va colabora cu dr. Elena Badea de la la Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Textile și Pielărie, cercetător chimist, un nume important în lista specialiștilor preocupați de studiul aspectelor materiale ale documentelor vechi, pentru realizarea unei instalații imersive ce folosește secretele tehnicii de utilizare a colagenului din manuscrisele vechi.
La ediția din acest an a Fusion AIR, bioartista Floriama Cândea va lucra cu dr. Ionuț Enculescu, directorul Institutului Național pentru Fizica Materialelor-Măgurele, fizician, specializat în fizica materiei condensate. Cercetarea celor doi presupune creșterea celulelor vii pe suport organic sau anorganic, rezultând un sistem care poate funcționa ca un mușchi artificial.
Peter Gate, antropolog și creator de muzică electronică, va colabora cu dr. Marian Zamfirescu, directorul Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Laserilor Plasmei și Radiațiilor, un cercetător cu o bogată experiență în fizica laserilor, optică și spectroscopie. În acest proiect își propun să expună celule vii la diferite frecvențe și să înregistreze sub formă de sunete răspunsul acestora”.
Temele de cercetare sunt prezentate live pe pagina de Facebook Qolony pe 16, 17, 18 și 19 martie, începând cu ora 19.00. Proiectul durează patru luni, timp în care publicul va fi în permanență la curent cu evoluția celor patru demersuri artistice pe pagina de Facebook Qolony.
Proiectul este cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).
Qolony – Colonia pentru artă și știință se definește ca „o asociație fondată în 2019 care desfășoară programe de cercetare și producție, ajutând la promovarea artei aflate la intersecția cu știința: rezidențe artistice, prezentări, dezbateri, workshop-uri, expoziții care deschid dialoguri între artiști și oameni de știință din institutele de cercetare, la nivel național și internațional. Echipa Qolony este formată din Mihaela Ghiță, inițiatoarea proiectului Fusion AIR, artistele vizuale Floriama Cândea și Sabina Suru, alături de Andrei Tudose, managerul proiectului. Site oficial: www.qolony.eu”.
Parteneri sunt Muzeul Național de Artă Contemporană, SAC – Spațiul de Artă Contemporană, Institutul Francez din România, CESI – Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, Scientifica.





