Resursele educaționale deschise (RED) – parte  și întreg în proiectul CRED

În Proiectul CRED (www.educred.ro), resursele educaționale deschise, denumite generic RED, au fost încă de la început, din etapa de dezvoltare a acestuia, un concept-cheie.

Proiectul nostru aduce în atenție, chiar prin denumirea lui, Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți, conceptul de Educație Deschisă înțeles ca „o modalitate de a realiza educația, adesea folosind tehnologii digitale, obiectivul său fiind acela de a lărgi accesul și participarea tuturor“ (conform documentului Comisiei Europene, Opening up Education: A Support Framework for Higher Education Institutions).

În relație firească cu ideea de Educație Deschisă, au apărut și se dezvoltă Resursele Educaționale Deschise.

Desigur, există multe definiții utilizate la nivel internațional, dar noi am valorificat-o pe cea oferită de Comisia Europeană în Comunicarea Comisiei Deschiderea educației: Metode inovatoare de predare și învățare pentru toți, facilitate de noile tehnologii și de resursele educaționale deschise (COM/2013/0654 final): „RED sunt resursele de învățare care sunt utilizabile, adaptabile la nevoile specifice ale procesului de învățare, și pot fi distribuite gratuit“.

În Proiectul CRED veți întâlni conceptul de RED, înainte de toate, într-o activitate specifică dedicată, denumită A2.2. Elaborarea de resurse educaționale deschise și de alte resurse relevante pentru sprijinirea aplicării la clasă a noilor programe școlare, dar și în programul de formare, într-un modul dedicat, denumit chiar Resurse Educaționale Deschise și platforme online pentru învățare. De altfel, resursele educaționale deschise se regăsesc integrate în toate activitățile proiectului, ca suport sau cadru metodologic de dezvoltare a acestora.

Într-un demers educațional de succes, este știut, resursele sunt foarte importante. Resursele umane, oamenii, dar și resursele create de practicienii din domeniul educațional, pentru facilitarea, accesibilizarea și creșterea relevanței activităților de învățare. De la aceste premise am pornit în integrarea RED în filozofia proiectului CRED.

Prin natura activității lor, profesorii sunt creatori de resurse necesare procesului didactic. Creează, pe de o parte, instrumentele profesorului și, pe de altă parte, instrumente pentru elevi. Fie că elaborează o planificare anuală, o proiectare a unei unități de învățare, o fișă de lucru pentru elevi, un instrument de evaluare sau un curs opțional, toate acestea se nasc întâi ca resurse digitale într-un calculator. Iar de aici până la deschiderea resursei către întreaga comunitate de profesori este doar un pas, prin atașarea unei licențe deschise.

Deschiderea resurselor educaționale facilitează accesul la educație, dar și o mai bună interconectare în grupurile profesionale. A fi parte a unei comunități profesionale active și implicate presupune și schimbul, împărtășirea de bune practici, punerea la comun a resurselor create, cu respectarea drepturilor de autor. Prin proiectul CRED putem spune că am contribuit la dezvoltarea unor comunități profesionale active, extinse. Activitățile proiectului acoperă toate județele țării, și prin contextele create un număr semnificativ de profesori au fost sprijiniți să creeze și să împărtășească resursele lor. Proiectul a creat oportunități profesorilor pentru a se conecta în comunități de practică, organizate, care depășesc spațiul cancelariei sau al cercului pedagogic local sau județean.

Prin deschiderea resurselor educaționale, adică prin oferirea accesului liber și gratuit, acestea facilitează:

  • deținerea controlului asupra creației proprii;
  • reutilizarea creațiilor altor profesori, respectându-le drepturile de proprietate;
  • revizuirea resurselor existente prin adaptare, ajustare, modificare, traducere;
  • remixarea resurselor pentru a crea ceva nou;
  • redistribuirea, prin reintroducerea în circuit a propriilor creații după ce a fost adăugat un nou nivel valoric.

Într-o comunitate profesională puternică și activă sunt implicați profesorii care au înțeles că o resursă educațională este valoroasă prin ea însăși, dacă este corectă, atractivă, relevantă, accesibilă, adaptată nevoilor și intereselor elevilor. Aceasta își sporește valoarea cu cât ajunge să fie mai utilizată, mai de folos, împlinindu-și astfel rostul pentru care a fost creată.

Ne-au întrebat profesori participanți la cursul CRED de ce să permită accesul oricui la resursele muncite de ei? Care ar fi beneficiile punerii în comun a resurselor? Întrebări legitime, ținând cont de faptul că se întâmplă ca multe resurse împărtășite să fie preluate și folosite fără să fie menționat în vreun fel autorul.

Și aceasta este o realitate pe care încercăm să o schimbăm. Pe de o parte, prin informarea și facilitarea unor practici de împărtășire și schimb, în cadrul cursurilor de formare, dar și prin promovarea drepturilor și obligațiilor utilizatorilor de resurse educaționale deschise, în temeiul drepturilor de autor.

De asemenea, noi credem în puterea de transparentizare dar și de transformare a lui „împreună“. În contribuția comunității profesionale care recunoaște, apreciază și valorizează creația împărtășită, dar care poate și sancționa practici nepotrivite, incorecte, ale acelora care, din neștiință, sau uneori chiar cu bună-știință, își atribuie conținutul educațional creat de alții, prin neprecizarea sursei sau autorului.

Și sigur, și în această direcție proiectul CRED s-a dorit a fi un cadru de dezvoltare a practicilor educaționale oneste, etice, considerând de datoria noastră, a celor implicați în acest proiect, să promovăm practici corecte de identificare, utilizare, modificare sau creare a resurselor educaționale deschise.

de Laura GUNESCH – Expert consiliere privind integrarea RED în educație, proiect CRED;
Liviu Constandache – Coordonator RED, proiect CRED

Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 17 – mai 2021

Distribuie acest articol!