Resurse pentru învățământ profesional, tehnic și dual în județul Suceava 

Foto: Vizita la USV

Potențialul dezvoltării învățământului dual, inclusiv la nivel universitar, în județul Suceava a fost reliefat și dezbătut în contextul unei vizite de informare în  Bucovina organizate de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), în parteneriat cu Primăria Orașului Siret și cu susținerea Consiliului Județean Suceava, pentru mai multe companii economice germane și românești. Puncte de referință în direcția educației și cercetării au fost cunoașterea Parcului Științific și Tehnologic Siret, unde s-a desfășurat conferința „Hotspot Bucovina”, dezbatere cu tema „Învățământul profesional, tehnic și dual în județul Suceava și în orașul Siret”, precum și vizitarea Universității Ștefan cel Mare din Suceava.

Dezbatere cu tema „Învățământul profesional, tehnic și dual în județul Suceava și în orașul Siret” a fost moderată de Ilinca Pandele, directoarea Departamentului Servicii Membri, Educație și Formare profesională al AHK România. Pornind de la angajarea orașului Siret, în parteneriat cu Universitatea Ștefan Cel Mare din Suceava, în consorții duale, a fost reliefat faptul că formarea forței de muncă în sistem dual „se poate realiza acum atât la nivel liceal cât și universitar. Pentru companii acest lucru este esențial. Chiar dacă se vorbește de Industrie 4.0 si de automatizare este în continuare nevoie de muncitori calificați, maiștri și ingineri. Sistemul dual în traseu complet vine astfel în ajutorul companiilor care până acum își pregăteau oamenii intern, cu eforturi mari privind resursa umană și cea financiară. Companiile participante la discuție și-au arătat disponibilitatea de a contribui la formarea profesională a tinerilor, prin punerea la dispoziție atât a dotărilor pentru parcul tehnologic, cât și a conceptului de training, inclusiv pentru profesori (formarea formatorilor)”.   Primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, a asigurat audiența de „efortul continuu al administrației de a atrage investitori și de a le pune la dispoziție personal calificat din regiune”.

Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava: „Vizita e un semnal important și vă aștept demult. Suntem foarte deschiși ca această zonă să se reindustrializeze. Județul pe care îl reprezint e din păcate campion la exportul de forță de muncă. Totuși, oamenii de afaceri încep sa se uite mai atent și în această parte de țară. Eu vreau ca investitorii să treacă și Carpații, aveți garanția ca suntem parteneri, știm ce doriți.”

Sebastian Metz, directorul general al AHK România: „Sperăm să sporim activitatea noastră și să creștem prezența germană aici. Ne dorim cu toții ca oamenii să nu mai plece către alte zone din România sau în străinătate, dar pentru asta trebuie să le dăm motive să rămână. Vedem în acțiunea de azi un pas înainte în încercarea de a stimula oamenii să stea aici.”

Distribuie acest articol!