S‑a întâmplat ceva important, rar întâlnit, dacă nu cumva deloc până acum: adolescenţi, tineri încă de vârsta şcolii, dar care vor deveni imediat oameni pe picioarele lor au fost băgaţi în seamă într‑o cercetare integratoare privind societatea în ansamblu; de subliniat – într‑o cercetare, adică într‑un demers ştiinţific, nu în vreo „consultare“, nu prin „strângere de semnături“ sau prin cine ştie ce automatism frecvent uzitat, din categoria populismului sau din aceea a vigilenţei civice. Este vorba despre studiul sociologic „România responsabilă“, realizat de compania pentru cercetări de piaţă Ipsos România, în contextul unei repoziţionări de brand a Raiffeisen Bank. Precizarea reperelor de context este necesară pentru că evidenţiază deschiderea pentru tinerii acum elevi a unei lumi altfel existente în afara orizontului lor de interes. De data aceasta, tineri cu vârsta coborâtă sub majorat, până la 16 ani, au fost subiecţi ai unei cercetări la scara întregii societăţi, au intrat într-o categorie aparte (16‑24 ani), iar răspunsurile lor au generat interpretări, concluzii şi o anume viziune, ca o prefigurare a societăţii de mâine şi de poimâine. Toate sunt de cunoscut şi de luat în seamă de către cei deocamdată responsabili faţă de aceşti tineri: profesori, părinţi, autorităţi ale educaţiei şi autorităţi fără treabă în zona educaţiei, însă decidente asupra acesteia.
Tineri aflaţi în mare parte angrenaţi în procesul educaţional sau abia desprinşi de el (elevi, studenţi, angajaţi la primul loc de muncă după absolvire) s‑au pronunţat în context fundamentat ştiinţific – şi iar de subliniat, nu prin „petiţie“, „postare“ sau „profundă indignare“ (cum mai trec formulele peste generaţii!) – asupra responsabilităţii. La vârsta de 16 ani, până spre 24 de ani, responsabilitatea față de colegi apare a fi consideră nu cine ştie ce importantă; în orice caz, mult mai puțin importantă decât rezultă că o consideră oamenii maturi: 41% importanţă pentru tineri, față de 51% la nivelul eșantionului. Se poate întrezări că, în perspectivă, coeziunea socială la noi se anunţă în scădere. Atitudinea tinerilor faţă de împlinirea unei datorii ca dovadă a responsabilităţii este sugerată în cazul de faţă prin raportare la o cerinţă dintre cele care apar ca frecvente în lumea de azi: conștientizarea obligațiilor față de o bancă în condiţiile contractării unui credit. Rezultatul poate fi considerat mai degrabă îngrijorător din punctul de vedere al educaţiei pentru viaţa reală, de care se face atâta caz: doar în proporţie de 49% tinerii chestionaţi găsesc înţelegerea datoriei relevantă ca responsabilitate. Şi acest indicator îi plasează pe tineri semnificativ sub nivelul eşantionului, care este de 67%. Invers, din perspectiva tinerilor, deci a celor porniţi pe calea educaţiei şi formării pentru integrare socială şi profesională, aşteptările faţă de cei care ar urma să‑i preia şi să beneficieze de educaţia şi formarea lor se arată ca plasate la o cotă scăzută a încadrării în norme. Abia pe sfert pentru tinerii de azi rezultă că o companie se dovedeşte responsabilă dacă respectă legea: 27% consideră aceasta, tot sub media eșantionului, care este de 40%. În schimb, subiecţii elevi, studenţi sau nou angajaţi îşi afirmă propria cerinţă semnificativ peste media de ansamblu în ceea ce priveşte considerarea importantă pentru responsabilitatea unei companii contribuţia acesteia la rezolvarea unor probleme din comunitate: 25%, faţă de 15%, la nivelul eșantionului. Scurt spus, a face ceva pentru comunitate apare mai important decât a respecta legea.
Dincolo de rezultatele sondajului, de luat în seamă sunt învăţămintele lui pentru educaţia şi buna creştere a celor care astăzi se găsesc în şcoală. În fond, rezultatele nu fac decât să confirme ceea ce se poate constata chiar la un contact de suprafaţă cu mediul educaţional şi cu exprimarea ulterioară în societate a celor care trec prin el: inadaptare la rigoare în general, cu precădere la rigoarea pe care o impune lucrul în colectiv, sociabilitate precară, ignorarea celor
din jur. Se văd pe această cale efec­tele unei educaţii făcute în nota fragmen­tarului, a accidentalului, a aproximării, a datoriei mimate şi în niciun caz duse până la capăt. Prin punerea datoriei şi a reglementărilor în subsidiar, îşi semnalează efectele educaţia aplicată sub semnul citirii convenabile a vor­belor de felul „unde scrie că nu e voie?!“, „tot ce nu e interzis e permis“, „să aplicăm legea în spiritul, nu în litera ei“. În acelaşi timp, se poate observa o semnificaţie ignorată a altfel foarte des invocatei rupturi dintre teoria şcolii şi practica vieţii. Aproape întotdeauna, această invocare vizează înţelesul productiv, recurent la locul de muncă, tentativa de contracarare fiind găsită în extinderea „orelor de practică la agent economic“ şi în „simplificarea materiei“, ca şi în iluzia încurajării creativităţii. Rămâne ignorată educaţia făcută în mod practic pentru viaţă, pur şi simplu, pentru cerinţele de zi cu zi ale intersectării cu oameni şi reguli. Concentrarea atenţiei asupra şcolii care nu face cât şi ce anume trebuie ca să‑i pregătească pe tineri pentru integrare profesională s‑ar zice că nu mai lasă loc să fie luate în seamă şi deficienţele şcolii în ceea ce priveşte pregătirea aceloraşi tineri pentru mersul responsabil prin lume, pur şi simplu.
Florin ANTONESCU