„Citeşte nu pentru a contrazice, nici pentru a crede, ci pentru a cântări şi a lua în considerare!” (Francis Bacon)
Afirmaţia bine cunoscută privind faptul că oricine se pricepe la fotbal a suferit o translaţie mai de curând spre zona politică şi în prezent spre zona educaţiei. Aspectul de noutate este că, pe lângă chibiţi – hai să vorbim despre educaţie pentru a ne auzi –, educaţia este acum auto-aplicată sau auto-aplicabilă, deci oricine poate s-o pună în practică fie prin homeschooling (educaţia acasă), fie prin unschooling (asumarea de către părinte sau tutore a faptului că educaţia propriului copil se poate realiza prin acordarea „libertăţii de a învăţa ce, cum, când şi cât vrea” acesta).
Conceptul de homeschooling este unul privit ca o alternativă pentru educaţia unui copil, clamându-se: „M-am săturat de sistemul de învăţământ existent. Vreau pentru copilul meu un viitor mai bun” (replică facebook). Un material structurat şi, recunosc, cu o documentare amplă despre homeschooling se poate citi de pe http://homeschooling.urbankid.ro/faq/.
Din întreg materialul m-aş opri pentru început la zona „dezavantaje ale homeschoolingului”, care evidenţiază următoarele slăbiciuni/ dificultăţi: cel mai mare dezavantaj ar fi pierderea unuia dintre salarii, cel puţin în primii ani; lipsa de încredere în propriile abilităţi (ale părinţilor) şi în cele ale copiilor; critica primită din partea familiei, a prietenilor sau a societăţii; poate fi greu să ţii casa în ordine, din moment ce copiii sunt acasă mai mult timp şi se ocupă cu diverse proiecte; existenţa prejudecăţilor.
Surprinzător, în enumerarea anterioară lipseşte exact subiectul educaţiei – copilul. Ca şi cum homeschoolingul ar fi soluţia perfectă a educaţiei unui copil, pentru că orice dezavantaj nu-l implică direct… Deşi cred că principalul dezavantaj poate fi acela că o astfel de abordare este similară cu cea a cultivării plantelor de apartament, cărora li se face aclimatizare şi rămân dependente de universul redus al apartamentului.
De asemenea, mi-a atras atenţia o caracterizare a unschoolingului care ar însemna „a avea încredere în curiozitatea naturală a copilului, care îl va învăţa ce are nevoie să ştie. Părintele este acolo ca să răspundă la întrebări, să discute, să-i molipsească pe copii de propria curiozitate cu privire la viaţă!” (Joyce Fetteroll, blogger pe tematica respectivă, http://joyfullyrejoycing.com/).
Dacă pentru homeschooling am invocat plantele de apartament, pentru unschooling aş menţiona o plantă în habitatul său natural.
Am pornit articolul situându-mă în contradicţie cu adepţii acestor alternative, pornind de la afirmaţia lui Aristotel în a sa lucrare „Politica”: „educaţia trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare”, însă tot căutând informaţii am sesizat complexitatea problematicii şi astfel mi-am dat seama că prin adoptarea unei poziţii categorice împotrivă aş cădea exact în capcana celor care refuză sau neagă valoarea sistemului educaţional din prezent.
Gabriel VRÎNCEANU, Director, Casa Corpului Didactic, Bucureşti