Nici nu a început bine noul an şcolar şi, după o scurtă perioadă de acalmie – generată probabil şi de canicula prelungită din această vară şi de criza Greciei, de conflictul din Ucraina şi de valul migranţilor din ţările arabe aflate în conflict –, predarea religiei în şcoli revine în forţă în prim-planul mediatic. Virulenţa cu care anumite medii din ţara noastră, altfel onorabile, duc deja o campanie susţinută împotriva acestei discipline nu mai este însă deloc justificată după ce 92% dintre elevii acestei ţări au optat pentru frecventarea acestei discipline. Şi totuşi, pentru unii, războiul nu pare definitiv pierdut. Atâta timp cât vor mai exista, nu opt procente, ci un singur procent de elevi plus părinţi care vor refuza să frecventeze această disciplină, susţinătorii secularismului vor continua să spere.
La începutul anului, un proiect de lege care prevedea înlocuirea disciplinei Religie cu Etica şi cultura civică, iniţiat de deputatul Remus Cernea, trecea tacit de Camera Deputaţilor, urmând să fie dezbătut ulterior şi în Comisia de învăţământ din Senat. Noua disciplină, spunea în aceeaşi perioadă Toma Pătraşcu (ASUR), ar trebui „să sprijine elevii pentru a deveni buni cetăţeni, a-şi dezvolta conştiinţa civică şi a-şi asuma valorile democratice ale societăţii”. Această materie ar urma să le cultive tinerilor elemente aparţinând doctrinelor şi valorilor morale de inspiraţie filozofică, ştiinţifică ori religioasă ale umanităţii, ca şi când Religia îi învaţă cu totul altceva, să fie cetăţeni răi ai acestei ţări, să-şi inhibe conştiinţa civică şi să calce în picioare valorile democratice ale societăţii. Perversitatea demersului merge până acolo încât susţine că doar religia nu mai este capabilă astăzi să-i înveţe pe copii valorile morale şi că doar o disciplină ca Etica şi cultura civică e capabilă să-i apropie de doctrinele şi valorile morale, privite complex, din trei perspective, nu una – filozofică, ştiinţifică şi abia în cele din urmă religioasă. În privinţa orelor de Religie, în proiectul despre care vorbim se arată că aceasta ar deveni oră facultativă, predată începând cu clasa I, iar notele ar fi înlocuite cu calificative care nu vor mai fi luate în considerare în calcularea mediei generale.
Mergând şi mai departe, seculariştii, prin vocea lui Toma Pătraşcu, preşedintele ASUR, susţineau cu câteva luni în urmă că „la şcoală ar trebui predată Istoria Religiilor, prin care elevii să înţeleagă realitatea zilelor noastre. Mai mult, materia aceasta ar trebui predată de absolvenţi de istorie, filozofie, nu de teologi. Şcolile de teologie sunt ca şcolile de partid de pe vremea lui Ceauşescu”. Nu ştim cine, în lipsa unor argumente pertinente, se foloseşte de tehnicile comuniste de persuasiune pentru a convinge opinia publică atunci când spune că nu religia, ci ştiinţa şi valorile culturale şi filozofice (o parte a acestora, cea materialist-dialectică, înainte de 1989) sunt cele care dezvoltă plenar şi armonios un individ.
„Înainte de a studia istoria religiilor, trebuie să îţi cunoşti propria religie”
Biserica Ortodoxă Română a luat, cum era de aşteptat, atitudine prin intermediul purtătorului să de cuvânt, pr. Constantin Stoica: „Religia îi învaţă pe elevi ce este moral, cum să fie toleranţi, care sunt valorile umane şi cum să le practice. Religia ortodoxă ar trebui predată în şcoli deoarece, potrivit statisticilor, marea majoritate a părinţilor şi elevilor sunt de această părere”. Părintele Constantin Stoica a subliniat faptul că, potrivit statisticilor, un procent covârşitor de elevei îşi doresc predarea Religiei la şcoală. „La ora de Religie copiii sunt educaţi în spiritul valorilor, învaţă să-i înţeleagă pe cei care vin din alte culturi, învaţă toleranţa, însăşi cultura europeană este de origine creştină. Înainte de a studia istoria religiilor, trebuie să îţi cunoşti propria religie”.
Copilului nu trebuie să-i spui că trebuie să cinsteşti pe tatăl şi pe mama ta dacă vrei să trăieşti ani mulţi şi fericiţi pe pământ!
Cei 92% dintre elevii acestei ţări care au optat pentru ora de Religie nu i-a descurajat şi nici nu i-a făcut pe adepţii secularismului să dea un pas înapoi, măcar din respect pentru valorile demo­cratice pe care le trâmbiţează. Un procent de 92% este, credem, suficient pentru ca într-un stat democratic să fie respectată voinţa colectivă. Cum au reînceput înscrierile la ora de religie pentru noul an şcolar, au reînceput şi atacurile. De această dată ele s-au axat pe imaginile apocaliptice cu efectele devastatoare pe care le generează în minţile plăpânde ale elevilor povestirile, învăţăturile şi pildele biblice. Elevii nu trebuie speriaţi cu iadul – Iadul nu există şi, apoi, ei trebuie să crească cu ideea că acest loc, până mai ieri de neînchipuit, nu este chiar atât de înfiorător pe cât l-a descris timp de 2000 de ani Biserica Creştină şi că se poate trăi binişor şi acolo. ~n aceeşi optică, divorţul părinţilor şi aruncarea copiilor în pendularea dramatică şi cu efecte certe pentru viitor între un părinte şi altul nu este o nenorocire şi deci nici un păcat de moarte, chiar dacă în jurul nostru drame în care sunt implicaţi copii şi familiile lor destră­mate au devenit un peisaj cu care, din nefericire pentru sănătatea noastră socială, începem să ne obişnuim deja.
Elevelor nu trebuie să le spui că avortul este un păcat, pentru că ele sunt învăţate încă de micuţe (ulterior vor avea în program şi disciplina Educaţie sexuală) să se protejeze de sarcini nedorite. Cum, deci, vine profesorul de religie să le spună că avortul este un păcat de moarte, o crimă pe care Dumnezeu o pedepseşte ca atare? De altfel, în societatea din ce în ce mai secularizată în care trăim ideea însăşi de familie tradiţională constituită dintr-un bărbat şi o femeie devine deranjantă pentru adepţii secularis­mului, familia monoparentală câştigând din ce în ce mai mult teren. Copilului nu trebuie să-i spui că „trebuie să cinsteşti pe tatăl şi pe mama ta pentru a trăi ani mulţi şi fericiţi pe pământ!” şi că necinstirea părinţilor este un păcat de moarte.
Elevul nu trebuie să se teamă de nimic, nici măcar de Dumnezeu
Din perspectiva societăţii secularizate de astăzi, copiii de astăzi trebuie feriţi de astfel de şocuri, care le pot „zdruncina” dezvoltarea armonioasă a propriei personalităţi. Practic, adepţii secularismului şi, din păcate, acestora li se alătură şi părinţii celor 8% dintre elevi care au refuzat sau au fost convinşi să refuze ora de Religie, încearcă să ne spună că elevul, copilul, adică cetăţeanul de mâine, nu trebuie să creadă în nimic decât în el însuşi şi nu trebuie să se teamă de nimic, deci cu atât mai puţin de Dumnezeu. Între timp, se vede cu ochiul liber cum în jurul nostru se înfiripează o pătură civică cinică, pervertită, cu grave carenţe morale, umanistă însă până în măduva oaselor, care susţine cu tenacitate aşa-numita armonie în diversitate. În virtutea acesteia, ar trebui să renunţăm la credinţe proprii, la valori şi la religie, pentru a nu supăra pe cel de lângă noi, pentru a nu zdruncina pacea, confortul şi buna înţelegere în care vrem să trăim. Din acest punct de vedere, Religia deranjează într-adevăr extrem de mult. Viitorul însă se vede frumos dacă ne gândim că 92% dintre elevi vor să facă Religie în şcoli, iar duminica, bisericile sunt pline până la refuz de copii, de tineri şi de adolescenţi.
Marcela GHEORGHIU