Relațiile sociale sunt esențiale pentru educație, în orice manifestare a acesteia: formală, non-formală, informală. Interacțiunile sociale stau la baza organizării, fundamentării și desfășurării activităților din sistemul de învățământ și sunt mediul propice de transmitere a influențelor din partea familiei, a grupului de prieteni sau a comunității. Omul este în sine o ființă socială. Pentru a se dezvolta și a învăța are nevoie de comunicare și conexiune interumană.

Resursă pentru starea de bine

În contextul școlar, copiii experimentează două tipuri de interacțiuni sociale relevante pentru cantitatea și calitatea parcursului lor cognitiv, emoțional și social: relațiile cu profesorii și cu ceilalți elevi. Interacțiunea profesor-elev are multiple roluri formative, fiind intrinsecă instruirii, evaluării, consilierii și orientării școlare. Prin relația care se construiește între profesor și elev pe parcursul activităților școlare și extrașcolare se transmit informații, se formează competențe și atitudini și, în același timp, se împărtășesc experiențe, valori, concepții despre lume și viață. Toate acestea conturează modele de personalități la care elevii se raportează când își delimitează propria identitate socială și profesională. Prin interacțiunea repetată cu diferite cadre didactice, elevii învață să construiască relații cu personalități distincte, să se adapteze diverselor stiluri didactice și de comunicare, să-și formeze strategii particularizate de abordare și de atingere a obiectivelor. Cadrele didactice pot reprezenta o sursă de sprijin emoțional și de ajutor pentru elevii care experimentează diverse momente dificile.

Relațiile elev-elev sunt o parte semnificativă a procesului de socializare, a dezvoltării abilității de cooperare, de lucru în echipă, de gestionare eficientă a diferențelor de opinie și a conflictelor. Interacționând în cadrul grupului clasei, elevii își asumă roluri sociale diverse, participă la dinamica relațiilor din clasă, observă, testează, experimentează și învață diverse modalități de reacție, de comunicare și de rezolvare de probleme. Nu în ultimul rând, școala oferă contextul în care tinerii pot iniția, construi, repara și/sau încheia relații mai profunde și mai personale.

Relațiile sociale de la școală reprezintă o importantă resursă pentru dezvoltarea psihologică a elevilor și pentru starea lor de bine, nu numai pentru progresul lor academic. Relațiile experimentate în mediul școlar contribuie la conturarea identității și a imaginii de sine și susțin dezvoltarea personalității elevilor în ansamblu.

Impactul scenariilor de funcționare a școlii asupra interacțiunii elevilor

Contextul pandemic a modificat viața socială a tuturor într-o anumită măsură. În școală, indiferent de scenariul în funcție de care se realizează activitățile educative, influența modificărilor impuse de asigurarea măsurilor de protecție este resimțită de elevi. Modul în care ei abordează cognitiv, emoțional și comportamental situația pandemică depinde în mare parte de vârstă și de atitudinile, emoțiile și experiențele manifestate de membrii familiei și de apropiații lor, cu cât vârsta elevilor este mai mică.

În scenariul verde, când toți elevii participă simultan la cursuri în mod fizic, relațiile sociale pot fi afectate de măsurile de protecție implementate, de existența panourilor separatoare, a măștilor sanitare, a distanțării fizice. Unii elevi depun eforturi să fie atenți la obiectele pe care le ating, la distanța la care stau de ceilalți, la purtarea corectă a măștii, ceea ce le creează disconfort, le consumă energie și le provoacă sentimente de vinovăție când, conștient sau nu, încalcă indicațiile de protecție. Astfel, relațiile sociale își pierd naturalețea, autenticitatea și eficiența. Cadrul didactic nu se mai poate apropia de elev pentru a-i ghida mâna când învață să scrie, pentru a-l încuraja sau pentru a-i demonstra pronunția unui sunet. Instruirea trebuie adaptată pentru a se asigura măsurile de protecție, pierzându-se însă din eficiența comunicării și formării. Elevii nu mai pot sta apropiați, nu mai pot forma grupuri compacte, nu mai interacționează cu cei din alte clase în timpul pauzelor. În consecință, ei devin mai selectivi în relaționare și pierd din coeziunea de grup. Elevii oscilează între nevoia firească de contact, împărtășire și apreciere și conștiința distanțării fizice, ceea ce poate produce o ambivalență emoțională generatoare de stres. La toate acestea se adaugă manifestările celor care nu respectă măsurile de protecție impuse de autorități, care nu adoptă purtarea măștii sau distanțarea. Astfel pot apărea controverse și conflicte mai mult sau mai puțin deschise, care sporesc tensiunea și anxietatea deja prezente în contextul emoțional al clasei și al școlii.

În scenariul galben, experiența relațională a elevilor este și mai alterată de contextul pandemic. În această situație, prin prezența fizică a jumătate dintre elevii unei clase în săptămâni alternative, se obține o separare pe criterii obiective a relațiilor de colegialitate stabilite în anii anteriori. În clasele de debut de ciclu școlar, a V-a și a IX-a, cunoașterea tuturor noilor colegi de clasă este dificilă. Se conturează în acest mod două grupuri de clasă distincte, care în timp devin mai coezive și mai compacte prin împărtășirea unor experiențe comune. Din păcate, participarea online a elevilor din jumătatea de clasă care se află acasă nu poate compensa absența lor fizică: conexiunea nu este permanentă, desfășurarea evenimentelor din clasă este greu de surprins de camere și de urmărit, se pierd detaliile și subtilitățile unor activități, convorbiri și prezentări. Costul semnificativ al alternării învățării online cu prezența fizică se regăsește în efortul depus de elevi pentru a se obișnui în fiecare săptămână cu structura diferită a activităților școlare. Organizarea oferită de programul școlar le oferă copiilor o predictibilitate a propriilor vieți care îi ajută să se simtă în siguranță față de ceea ce urmează să se întâmple. Pe lângă învățarea conținuturilor școlare, participarea zilnică la rutina școlară sprijină copiii să-și dezvolte abilitățile de autocontrol al impulsurilor și le facilitează implicarea în activități constructive pentru dezvoltarea lor personală. În consecință, alternarea învățării online cu cea realizată în școală dezorganizează programul și rutina elevilor, ceea ce poate conduce la dificultăți de implicare în sarcinile școlare și de automotivare pentru realizarea temelor sau chiar la pierderea controlului asupra timpului petrecut în activități recreative precum jocurile online, vizionarea de filme.

Aceeași dezorganizare a programului activităților școlare apare și atunci când elevii unei școli sau ai unui oraș urmează scenariul roșu și toate lecțiile se desfășoară online pentru o anumită perioadă. Oricât de bine ar fi programate și realizate activitățile instructiv-educative online, trecerea de la un scenariu la altul creează instabilitate și discontinuitate, care își pun amprenta asupra performanței școlare a elevilor și asupra gradului lor de angrenare în lecții. Se adaugă stresul provocat de rata ridicată de infectări în unitatea școlară/zona respectivă și dificultatea desfășurării lecțiilor online, asimilării adecvate a informațiilor, înțelegerii noilor conținuturi și formării noilor competențe. În timp ce unii elevi au motivația interioară și/sau sprijinul familial pentru a-și organiza singuri activitățile și pentru a învăța eficient, mulți nu se mai străduiesc să învețe și se implică superficial în sarcini. Sunt elevii care ar fi avut nevoie de o supraveghere mai strictă și de o motivare mai puternică din partea profesorilor și care, în acest context pandemic, profită de limitele instruirii online pentru a nu învăța suficient, fără a lua în considerare consecințele pe termen lung asupra devenirii lor personale și profesionale.

Efectele psihologice ale modificărilor contextului școlar asupra copiilor

Impactul modificărilor în organizarea și desfășurarea activităților instructiv-educative nu se manifestă în rândul tuturor copiilor la fel, ci diferă în funcție de o multitudine de factori, precum gradul și modul de implicare și susținere din partea familiei, caracteristicile personale ale copilului, resursele sociale și comunitare, nevoile de dezvoltare specifice ­vârstei. Dificultatea predării, asimilarea superficială și anevoioasă a conținuturilor școlare, organizarea diminuată a activităților școlare, necesitarea respectării măsurilor de protecție sanitară și alternarea învățării fizice cu cea online afectează diferit elevii în funcție de vârstă.

Preșcolarii au nevoie de constanța activităților educaționale mai mult decât elevii de oricare altă vârstă. Pe cei mici, repetiția activităților îi ajută să înțeleagă realitatea, regulile după care aceasta funcționează și să construiască un sens al lucrurilor înconjurătoare. Desfășurarea activităților în aceeași ordine îi ajută să anticipeze ce urmează, îi liniștește și îi face să se simtă în siguranță. Cu cât au o experiență de viață mai scurtă, cu atât sunt mai rezistenți la schimbări și la necunoscut și au nevoie de sprijin din partea persoanelor de care sunt atașate emoțional. De aceea, dacă activitatea unei grădinițe este trecută în scenariul roșu pentru o perioadă de timp, schimbarea de program îi poate neliniști pe cei mici, le poate modifica progresele comportamentale. Pentru a nu resimți aceste efecte, părinții ar trebui să continue pe cât posibil activitățile desfășurate în grădiniță, ceea ce este foarte dificil în condițiile în care mulți dintre ei trebuie să lucreze de acasă. În plus, pentru copiii care încă nu s-au adaptat la grădiniță, întreruperile de program creează dificultăți și blocaje în acest proces sensibil.

Pentru elevii din ciclul primar este importantă socializarea în grupul clasei. Învățând să respecte regulile clasei, ei își dezvoltă abilitatea de a-și gestiona și controla comportamentul. Prin intermediul interacțiunilor cu ceilalți colegi se confruntă cu repertorii comportamentale variate, ceea ce îi ajută să înțeleagă perspectiva celorlalți, să se regleze emoțional și să-și adapteze expresia emoțiilor în funcție de situație. Numai prin experimentarea unor relații diverse, în afara familiei, copiii își dezvoltă progresiv autonomia și autocontrolul. Limitarea numărului de copii prezenți în clasă și păstrarea distanței fizice între ei reduc ocaziile de interacțiune autentică și astfel se încetinește ritmul dezvoltării sociale. Pentru a învăța cum să se comporte în societate, ce le este permis și ce nu, cum să rezolve conflictele și cum să repare relațiile, cum să comunice eficient și cum să se prezinte celorlalți, elevii au nevoie de multe situații de viață reală în care să-și exerseze abilitățile sociale aflate în formare. Învățarea online oferă un context limitat și artificial prin care aceste interacțiuni sociale pot să aibă loc.

Pentru elevii preadolescenți și adolescenți din ciclurile gimnazial și liceal, viața socială este extrem de importantă în conturarea identității, în dezvoltarea imaginii de sine și a caracterului. La aceste vârste, interacțiunile sociale diverse și variate îi ajută să-și evalueze și să-și adapteze comportamentul, emoțiile și atitudinile, pe lângă dezvoltarea abilită­ților sociale. Conturarea identității implică integrarea în diverse roluri sociale, într-un proces de testare a limitelor care conduce la autocunoaștere și autoacceptare. Pentru preadolescenții din clasele de gimnaziu, limitarea interacțiunilor cu colegii de clasă semnifică o reducere a ocaziilor de comparare socială și o încetinire a procesului de conturare a imaginii de sine. Cu cât înaintează în vârstă, cu atât adolescenții au o autonomie mai ridicată și o libertate mai mare în a-și construi relații sociale. Modificarea relațiilor sociale școlare determinată de contextul pandemic are un impact psihologic mai redus asupra elevilor de liceu. Cu toate acestea, în scenariul galben de organizare a cursurilor sau în cel roșu și ei pierd dinamica grupului clasei, experimentarea rolurilor formale și informale din clasă, observarea stilurilor de reacție, de comunicare, de învățare ale tuturor colegilor.

Reziliența tinerilor în confruntarea cu stresul pandemiei

S-a scris mult despre impactul psihologic al actualului context pandemic, punându-se accentul pe potențialul traumatic al stării de alertă prelungită, pe frica și anxietatea provocate de posibilitatea propriei îmbolnăviri și a persoanelor dragi, pe stările depresive generate de măsurile de izolare socială, însă reacțiile psihologice în fața unei situații mondiale fără precedent în epoca modernă nu pot fi generalizate, ele depinzând de o multitudine de factori individuali, familiali și comunitari. Pericolul reprezentat de posibila infectare, limitele sprijinului medical disponibil, controversele privind măsurile de protecție impuse de autorități, incertitudinea evoluției pandemiei și efortul de a implementa constant măsurile de protecție mențin persoanele într-o stare de alertă permanentă, fără o dată limită previzibilă. Experimentarea unei amenințări continue care solicită constant modificări comportamentale poate genera o stare de stres în cazul în care persoana nu dispune de suficiente resurse de adaptare. Stresul apare atunci când anumite evenimente sau condiții amenință starea de bine și sănătatea fizică și psihologică, depășind propriile resurse de gestionare (Compas, 2004). De cele mai multe ori, severitatea factorilor stresanți este subiectivă, depinzând de modul în care sunt evaluați și percepuți din punctul de vedere al semnificației și al dificultății (Lazarus și Folkman, 1984). Cu cât o situație adversă este mai incontrolabilă, mai ambiguă și volatilă, mai impredictibilă și cronică, cu atât stresul provocat este mai mare (Anisman, 2015).

Oamenii evaluează situațiile dificile în funcție de experiența anterioară în confruntarea cu acestea și de resursele de care dispun pentru a le gestiona. În fața stresului, fiecare apelează la anumite strategii, mai mult sau mai puțin conștiente, care îi asigură o anumită formă de adaptare. Eforturile cognitive, emoționale și comportamentale de autoreglare și de gestionare a situațiilor adverse poartă denumirea de strategii de coping (Lazarus și Folkman, 1984) și pot fi centrate pe rezolvarea problemei, pe gestionarea propriilor emoții, pe căutarea sprijinului sau ajutorului sau pe evitarea sau negarea situației dificile. Nu toate strategiile de coping adoptate sunt eficiente sau funcționale, însă pot fi învățate și dezvoltate. Capacitatea unei persoane de a-și păstra starea de bine fizic și psihologic, în ciuda experimentării unor situații adverse, poartă numele de reziliență; această trăsătură poate fi promovată și dezvoltată în rândul tinerilor.

În contextul social actual, în care pandemia provoacă tinerii să-și modifice și să-și limiteze contactele sociale directe, să-și selecteze relațiile în care investesc, să-și transfere o și mai mare parte din comunicare în sistemul online, ei trebuie ajutați să se adapteze eficient la noul mediu, deoarece interacțiunea socială are o mai mare importanță pentru dezvoltarea lor și pentru starea lor de bine decât la vârsta adultă. Sprijinirea copiilor să facă față cât mai eficient multiplelor schimbări cu care se confruntă în viața socială și școlară ca urmare a parcurgerii acestei pandemii poate fi realizată prin metode directe, centrate pe identificarea soluțiilor personalizate pentru fiecare caz în parte și prin metode indirecte, centrate pe dezvoltarea abilității de a se confrunta cu stresul în general. Dezvoltarea rezilienței tinerilor presupune investirea în factorii care o susțin și o promovează – individuali, familiali și comunitari –, deoarece aceasta consti­tuie un proces dinamic de accesare a resurselor protective și adaptative. Reziliența individuală se dezvoltă atunci când există resurse în mediul de viață și tânărul are abilitățile necesare să le acceseze.

1. Factorii individuali care promovează reziliența tinerilor, caracteristicile individuale ce sprijină adaptarea eficientă în situații dificile și adverse sunt de natură cognitivă, emoțională, precum și temperamentală și atitudinală. Trăsăturile cognitive utile în gestionarea eficientă a stresului și a situațiilor dificile sunt: abilitățile de rezolvare a problemelor, flexibilitatea cognitivă, inteligența, capacitatea de planificare, gândirea critică (Compas, 2004). Aceste trăsături pot ajuta elevii să construiască o înțelegere mai clară și mai obiectivă a dificultăților cu care se confruntă, să identifice soluții alternative variate și creative la problemele lor, să evite interpretările simpliste și limitate. Caracteristicile de personalitate asociate cu reziliența sunt: optimismul, stima de sine pozitivă, motivația de a reuși și de a se adapta, simțul umorului, credința într-un sistem de valori și obiective care să ghideze propria viață. Tinerii rezilienți au încredere în propria eficiență, sunt perseverenți, își cunosc propriile abilități și competențe și manifestă o atitudine proactivă în rezolvarea problemelor.

Cum putem sprijini dezvoltarea acestor trăsături individuale care facilitează reziliența în rândul tinerilor? Cu toate că în unele cazuri aceste trăsături cognitive și de personalitate se manifestă spontan și unii tineri au potențialul și combinația potrivită de experiențe de viață care să le dezvolte reziliența, o mare parte dintre ei nu au acest privilegiu. Dezvoltarea trăsăturilor individuale care promovează reziliența este întâlnită ca obiectiv în cadrul programelor de dezvoltare personală, dar rareori este vizată ca atare în programele școlare. În condițiile actuale, în care reziliența elevilor este mai necesară decât oricând, atât activitățile educaționale, cât și cele non-formale pot fi centrate pe formarea și antrenarea acestor abilități. De asemenea, părinții pot sprijini activ dezvoltarea personală a pro­priilor copii prin încurajarea participării la experiențe formative care să le îmbogățească repertoriul de competențe cognitive și sociale, să le pozitiveze imaginea de sine și să le contureze scopuri și planuri. O mare parte dintre factorii individuali ce promovează reziliența pot fi modelați, pot fi demonstrați și învățați de la persoane cu rol de mentor: părinte, frate/prieten mai mare, profesor, diriginte, consilier.

2. Principalii factori familiali ce pot constitui resurse pentru capacitatea tinerilor de a face față eficient situațiilor adverse sunt: coeziunea familială, securitatea emoțională și apropierea afectivă față de membrii familiei, capacitatea părinților de a ghida și monitoriza copiii fără a-i controla, de a-i sprijini emoțional și atitudinal și, în același timp, de a oferi un mediu stimulativ din punct de vedere cognitiv (Masten și Barnes, 2018). Istoria familială personală are o influență marcantă asupra modului de gestionare a stresului prin experiențele de viață și prin modelele reprezentate de părinți și de celelalte persoane semnificative. Sunt mult mai rezilienți acei copii care au avut parte de aprobare și acceptare în familie, de modele de comportament eficient și adaptat. În situația actuală, părinții ghidează perspectiva și înțelegerea copiilor mici în ceea ce privește pericolul existent, măsurile de protecție care trebuie urmate și potențialele riscuri. Cantitatea de informație filtrată și comunicată co­­piilor, modul și criteriile de selecție a informațiilor relevante, analiza comportamentelor celorlalți și a manifestărilor sociale și anticiparea evenimentelor viitoare abordate în comunicarea cu cei mici influențează felul în care ei experimentează stresul generat de pandemie. Pentru a sprijini dezvoltarea unor reacții reziliente din partea copiilor este indicat ca părinții să ofere acele informații pe care ei le pot înțelege în funcție de nivelul particular de dezvoltare intelectuală, fără a le ascunde adevărul. Copiii este bine să afle despre virus și despre măsurile de protecție, pentru a putea preveni sau diminua îngrijorările provocate de o înțelegere greșită sau de o imaginație activă. Pentru aceasta este nevoie de o relație de încredere și comunicare deschisă, în care copilul să poată să-și exprime necenzurat curiozitățile, temerile, nedumeririle. Copiii află constant informații din mass-media, de la colegii de clasă, de la prieteni sau alte rude și este bine ca acestea să fie clarificate, pentru a nu contribui la formarea unor concluzii greșite sau anxiogene.

Deoarece pandemia afectează toată familia, starea emoțională a copiilor este strâns legată de cea a părinților și a celorlalți membri. Nivelul anxietății, al fricii și al îngrijorării resimțite de copii față de o posibilă infectare și de consecințe este influențat atât de structura lor emoțională și de personalitate, cât și de felul în care percep emoțiile la părinți. Copiii cu o anxietate ridicată reacționează la semnalele de pericol provenite din sursele de comunicare, necesitând măsuri specifice și focalizate de sprijin în gestionarea îngrijorărilor resimțite. În cazul lor, e bine ca părinții să pună în aplicare strategiile personalizate recomandate de specialiștii cu care colaborează.

Printre indicațiile generale pentru reducerea îngrijorării copiilor în legătură cu pericolul reprezentat de pandemie se regăsesc:

• crearea unui spațiu sigur în care să-și comunice emoțiile, temerile, ideile, preocupările fără a se simți judecați sau criticați, oferirea de sprijin emoțional, înțelegere și acceptare necondiționată față de emoțiile comunicate;
• pentru cei care nu se exprimă cu ușurință, este nevoie de observarea și urmărirea manifestărilor de anxietate mascată, precum prezența stărilor de iritabilitate neobișnuită, necaracteristică, a dificultăților alimentare sau de somn, a acuzelor somatice precum durerile de cap, de stomac etc.;
• copiii care încă nu au limbajul suficient de dezvoltat pentru a-și descrie emoțiile este indicat să fie ajutați să arate felul în care se simt prin intermediul imaginilor;
• să se acorde atenție structurării activităților zilnice ale copiilor și urmarea rutinelor create, deoarece implicarea într-un program organizat crește senzația de control asupra propriei vieți și de predictibilitate a ceea ce urmează să se întâmple, reducându-se automat anxietatea provocată de pericolul incontrolabil și impredictibil reprezentat de pandemie;
• organizarea unui program bogat și implicarea în multiple activități plăcute pe lângă cele școlare, în limita disponibilității manifestate de copii, pentru a centra atenția pe realizarea acestora, îndepărtând-o astfel de la îngrijorările anxiogene;
• sprijinirea copiilor să interacționeze social, să se implice în relații cu cei de aceeași vârstă într-un cadru fizic unde sunt asigurate măsurile de protecție și într-un cadru virtual, cu păstrarea limitelor de timp potrivite nivelului de vârstă;
• organizarea de activități care să fie realizate împreună, părinte-copil, pentru a sprijini dezvoltarea comunicării și manifestarea atitudinilor și reacțiilor cu rol de model pentru copii;
• sprijinirea implicării copiilor în activități care să-i ajute să-și dezvolte stima de sine, sentimentul de eficiență și competențele sociale, activități precum teatrul, artele plastice, fotografia, programarea etc.

Articol de Ramona Elena Anghel – psihoterapeut, consilier școlar CMBRAE

Articolul integral poate fi citit în numărul 10, serie nouă, al revistei Tribuna învățământului.