Cu un guvern legitim ales instalat la putere şi cu o conducere ministerială nouă, şcoala românească se află din nou în faţa unui nou început, unul dintre multele înregistrate în ultimii 27 de ani. Ne aflăm aşadar la început de an şi de mandat, în acel moment în care se construiesc proiecte şi direcţii de acţiune, se analizează ce s-a făcut înainte şi se hotărăşte ce se va face în viitor. Timp de aproape trei decenii, miniştrii anteriori au acţionat după principiul tot ce s-a făcut înainte a fost prost, trebuie modificat totul şi luat de la capăt. Dacă aşa se va întâmpla şi de această dată nu ştim. Ceea ce ştim însă este ce a lăsat în educaţia românească anul 2016 şi ce ar trebui avut în vedere în 2017.
Subfinanţarea sistemului, o problemă care în 2016 a reuşit să scoată elevi, părinţi şi profesori în stradă
Evident că cea mai gravă dintre problemele sistemului de învăţământ o constituie subfinanţarea cronică în care se zbate de aproape trei decenii. În 2016, protestele au izbucnit cu violenţă şi au avut la bază  proiectul de OUG privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 referitoare la salarizarea personalului bugetar, angajaţii din învăţământ nebeneficiind de salarii mărite. Atunci, reprezentanţii mai multor asociaţii naţionale, Consiliul Naţional al Elevilor, Asociaţiile Elevilor din mai multe oraşe ale ţării, Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar şi, evident, federaţiile sindicale din Educaţie – Alma Mater, FSLI şi Spiru Haret – au participat împreună la mai multe proteste.
Pentru noua conducere a Ministerului Educaţiei, această reparaţie este principala provocare şi trebuie să fie principala direcţie pe care va acţiona în următoarea perioadă de timp. Concret, Ministerul Educaţiei trebuie să-şi fixeze ca ţintă atingerea bugetului de 6% din PIB în următorii patru ani dacă îşi doreşte ca sistemul de învăţământ să nu intre într-un proces ireversibil de distrugere.
Supraaglomerarea curriculară – o problemă care în alte ţări a fost demult rezolvată
De cel puţin 15 ani, miniştrii Educaţiei şi specialiştii în domeniu sunt preocupaţi de problema supraaglomerării curriculare, una dintre cele mai serioase cu care se confruntă şcoala românească în momentul de față şi a cărei rezolvare trebuie avută în vedere de noul ministru al Educaţiei, dl Pavel Năstase. Într-un interviu acordat Mediafax la preluarea mandatului, acesta a spus că există specialişti care se ocupă de partea de curriculă la Institutul pentru Studiul Educaţiei, cel care face practice curricula respectivă. „Copiii preferă să se joace, a spus Pavel Năstase în acelaşi interviu. Să nu îi stresăm prea mult cu multă teorie, spre exemplu. Dar dacă avem nişte jocuri inteligente pe care ei le preferă, ei pot învăţa şi din aceste jocuri. Şi sunt foarte multe posibilităţi prin digitizarea manualelor şi atunci compensăm partea de competenţe prin componenta de aptitudini.“
Relaxarea curriculei este o urgenţă. Aceasta trebuie însă efectuată cu multă grijă, pentru a nu aluneca din extrema supraaglomerării, în cea a suprarelaxării. Deja noul plan-cadru pentru gimnaziu a generat anul trecut multă revoltă, discipline ca istoria sau geografia, spre exemplu, având mult de suferit din acest punct de vedere.
Analfabetismul funcţional, flagelul care poziţionează şcoala românească pe un ruşinos loc 1 în Europa
În 2016, a devenit oficial: cu 42% de analfabeţi funcţional din populaţia de elevi a ţării, România se află în topul ruşinii la nivelul Uniunii Europene. Este vorba despre elevi care nu sunt capabili să facă raţionamente elementare şi nu ştiu să folosească operaţiile matematice elementare, atunci când se confruntă cu o situaţie din viaţa de zi cu zi. Noul ministru al Educaţiei este de părere că se poate reduce rata acestui flagel şi se pot îmbunătăţi rezultatele testelor PISA. În viziunea Ministerului Educaţiei, matematica poate fi învăţată prin jocuri logice, cu condiţia ca elevii să stăpânească aritmetica, iar teoria trebuie redusă şi accentul trecut pe creşterea competenţelor. Vom vedea însă dacă lucrurile stau chiar aşa, dacă este vorba doar despre ineficienţa unui sistem pe care elevii îl consideră greoi, inflexibil, inadaptat la cerinţele momentului sau dacă, pur şi simplu, elevilor nu le mai place să înveţe.
Cadre didactice de calitate, pentru un învăţământ modern, de calitate
Un învăţământ performant, de calitate nu se poate face în absenţa unor profesori bine pregătiţi. Subfinanţarea sistematică a sistemului românesc de învăţământ a dus însă la scăderea nivelului de pregătire a cadrelor didactice, la neocuparea posturilor cu titulari, la compromisul periculos al ocupării acestora cu suplinitori. Salariile extrem de mici din învăţământ au avut drept consecinţă scăderea dramatică a tentaţiei de a intra în sistem, în rândul absolvenţilor de învăţământ superior. Cei mai buni dintre aceştia s-au îndreptat spre locuri de muncă mult mai bine plătite, în sistem intrând tineri din ce în ce mai slab pregătiţi, şi aceştia în speranţa că vor găsi rapid un alt loc de muncă mai bine plătit. Sarcina pe care o are de îndeplinit actualul ministru al Educaţiei este aceea de a creşte rapid atractivitatea profesiei de cadru didactic, prin creşterea salariilor în sistem până la un nivel decent. Numai în felul acesta ştacheta în selectarea celor care doresc să îmbrăţişeze această nobilă profesie va putea fi ridicată până la un nivel care va putea asigura premisele unui învăţământ de calitate, flexibil, modern, racordat la cerinţele lumii în care trăim. Semne există deja că acest deziderat a fost luat în considerare, în actualul program de guvernare fiind prevăzută majorarea salariilor angajaţilor din Educaţie, de la 1 iulie 2017, cu 20%, iar de la 1 ianuarie 2018, cu încă 30%.
Învăţământul dual profesional, una dintre verigile care racordează şcoala la piaţa muncii
A devenit deja un truism: reintroducerea învăţământului profesional dual este o necesitate. În condiţiile în care cererile în acest sens venite dinspre piaţa muncii sunt din ce în ce mai numeroase, în condiţiile în care cea mai mare parte a meseriaşilor români de calitate a plecat peste graniţă, în UE, unde salariile sunt infinit mai ofertante decât la noi, în condiţiile în care nu orice absolvent de liceu poate lua bacalaureatul, învăţământul profesional trebuie reintrodus de urgenţă. Greşeala de a desfiinţa şcolile profesionale comisă de fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, la începutul anilor 2000, poate fi reparată de actualul ministru al Educaţiei, Pavel Năstase. În momentul de față se lucrează în regim de urgenţă la o metodologie pentru învăţmântul profesional dual. Nu este obligatoriu ca toată lumea să ia bacalureatul, dar după părăsirea liceului acei absolvenţi fără diplomă de bacalaureat trebuie integraţi pe piaţa muncii. Iar pentru asta este necesar ca şcoala profesională să redevină rapid realitate.
Calitate şi performanţă în învăţământul universitar
Trecând în sfera învăţământului universitar, nu putem spune decât că şi aici e loc de mai bine. Creşterea calităţii şi susţinerea performanţei trebuie să fie anul acesta pentru Ministerul Educaţiei două deziderate fără de care universităţile româneşti nu vor putea accede la jumătatea de sus a celebrului Top 500.
Provocările pentru noua conducere de la Ministerul Educaţiei sunt mari. Vom vedea la sfârşitul acestui an dacă în lunile care s-au scurs s-au pus bazele reale ale unei reforme majore şi de substanţă în Educaţie, care să ţină cont atât de realităţile şi cerinţele societăţii actuale, cât şi de competenţele elevilor, sau dacă eforturile bine intenţionate ale echipei guvernamentale se vor împotmoli în birocraţie, bâlbe şi interese obscure.
 Marcela GHEORGHIU