În cele din urmă, faptul că timpul nu stă în loc nu este neapărat o catastrofă. Dimpotrivă, aș zice. Curgerea timpului ne dă ocazia de a vedea dacă am progresat în vreun fel sau nu. Și a fost 2013 și s-a făcut 2014. Parcă mai ieri zorii erei digitale pentru manualele școlare din România mijeau cu optimism din spatele ferestrelor clădirii în care se află sediul Ministerului Educației. Ce mai entuziasm, ce mai zbucium! Declarații de presă, argumentări, înfruntări. Și? Și nimic. Zorii aceia optimiști seamănă acum cu un opaiț pus la fereastră ca să indice că acea clădire nu este nelocuită.
Am avut, destul de devreme în 2013, câteva documente, în stadiu de proiect, privind meto­dologia de evaluare a manualelor, specificațiile tehnice ale acestora, precum și calendarul de lucru. Bâlbele în jurul formei finale a acestor documente au ținut aproape întregul an trecut. În cele din urmă, ministrul Educației recunoaște că a fost „exagerat de optimist” când a declarat că noile manuale vor fi pe băncile copiilor încă din anul școlar în curs. Cum e mai bine să acționeze un om politic cu responsabilități majore: cu optimism exagerat sau cu realism? De acest optimism s-a molipsit și primul ministru, care numai de înțelepciune nu a dat dovadă numindu-i baroni pe editorii care explicau cu argumente că nu există timp pentru implementarea manualelor digitale în 2013. Și, în toamnă, optimistul ministru a trebuit să recunoască realismul „baronilor”. Prin urmare, MEN dă publicității la sf@rșitul lui noiembrie 2013 o formă ușor înnoită a documentelor cu pricina și anunță iminenta aprobare a acestora prin ordin de ministru, implicit lansarea sesiunii de evaluare, cu termen de depunere a ofertelor aprilie 2014. Cum este și firesc, editorii (și nu numai ei) au adresat o serie de întrebări și au formulat câteva observații tehnice. Rezultatul? În februarie 2014 documen­tele nu sunt aprobate, caietul de sarcini pentru organizarea licitației este invizibil, iar calendarul de lucru, susțin oficiali ai ministerului, va suferi modi­fi­cări. În ce sens va suferi modificări acest calendar este o enigmă desăvârșită. Oare Ministerul Educației se află în pragul unui nou puseu de entuziasm? Ar fi regretabil. Nu ajungem prea departe dacă ne ținem după o observație pe care domnul ministru a ținut să o facă în fața presei anul trecut: au programele școlare aprobate, au un proiect de specificații tehnice, nu îi împiedică nimeni să lucreze la manuale. Sunt convins că însuși emitentul acestor observații recunoaște că nu așa stau lucrurile. Nimeni nu poate să pregătească pentru licitație o ofertă de manual coerentă (tipărit+digital) și de calitate după niște documente aflate în stadiu de proiect, ci după un caiet de sarcini finalizat, închegat și asumat prin semnătură de către autoritatea contractantă. După ce ar putea lucra un constructor de autostrăzi: după un proiect de caiet de sarcini în care se arată că ar avea de construit o autostradă de 100 de kilometri, cu posibilitatea ca de fapt să fie 75 ori 125?
Ne aflăm, așadar, într-o situație similară cu primăvara anului 2013. Explicațiile realiste date atunci de către editori, cum că nu este suficient timp pentru introducerea manualelor digitale în școli din toamnă, s-au dovedit adevărate. De ce nu ar fi valabile aceste explicații și anul acesta? Căci până în aprilie mai este puțin timp. Și editorii tot după documente nefinalizate trebuie să se ghideze. Iar durata optimă pentru realizarea de calitate a unui manual digital nu s-a modificat.
Spuneam la început că trecerea timpului este un reper în a constata, prin comparație, dacă am progresat au ba într-o problemă. În privința manualelor, constatarea e mai degrabă sumbră decât optimistă. Ne aflăm în situația descrisă de Alecu Donici în fabula lui. Și în toată sarabanda asta se pierde din vedere un lucru vital: după ce vor învăța elevii în toamnă? Cum răspundem la întrebarea asta: cu optimism sau cu realism? Am văzut ce s-a întâmplat când răspunsul a fost optimist.
Nicolae Ploscariu