Pentru a înțelege o reformă, trebuie mai întâi să judeci contextul social, cultural, politic chiar, pentru a afla necesitatea ei. Și obiectivele care trebuie atinse. Dacă obiectivul de bază al unei reforme e doar „ușurarea“ muncii seriilor recente de elevi, atunci îți pui problema consecințelor ei.

Ceea ce pare a-și fi pus amprenta pe reforma școlii românești din ultimul de­ceniu – legea din 2011, amputată, deformată, lăsată fără coerență – ar fi rezultatul de ansamblu. Iar aici mai toată lumea vorbește despre analfabetism literal și matematic și despre abandonul școlar. Și dacă după zece ani aceste fenomene trenează, atunci trebuie să acceptăm ideea că reforma s-a împotmolit. Sau chiar a eșuat…

Mai întâi însă o lungă paranteză care va ține loc, în bună măsură, și de cuprins. În avalanșa de texte care se rostogolesc în social-media – informație de cancan, știri conspiraționiste, texte agramate și vulgare, care satisfac pofta de exhibiționism a milioane de anonimi ce vor să iasă astfel la …lumină – un text recent mi-a atras atenția: un medic francez făcea, în contextul reacțiilor față de vaccinare ale populației de ici-colo, o analiză a cauzelor care au generat și continuă să genereze aceste reacții. Dincolo de gustul nedezmințit al omului contemporan pentru conspirații, manipulări, doctorul descoperea, indirect, citând un inginer din Silicon Valley, că în fond principalul motiv al confuziilor de tot felul îl constituie ignoranța, adică educația precară a genera­țiilor recente, produse de „școli refor­mate“. La mijloc e un paradox. Pentru că niciodată până acum n-au existat generații asaltate de atâtea informații, ușor accesibile, dar, în același timp, niciodată nu s-a simțit mai mult absența unor vectori valorici care să „ierarhizeze“ aceste informații, cunoștințe. Unii ar spune că este vorba de o consecință perversă a democrației…

Un asemenea vector a fost până acum câteva decenii școala. Care, reformată azi, și-a pierdut dramatic parte din autoritate. În locul școlii „clasice“ au apărut fel de fel de „variante“ ale acesteia, mai toate răspunzând unor conjuncturi și ideologii ale „progresismului“, în care grija pentru drepturile individului e obsesie a unor politici de stat.

În articolul pomenit aici ni se spune, între altele, că în Silicon Valley – o adevărată citadelă a științei și a inovației – sunt fel de fel de specialiști, de etnii diferite – chinezi, indieni, pakistanezi etc. – dar mai puțini, sau chiar deloc, americani. Iar motivul nu pare a fi altul decât acela că „americanii recenți“ sunt produsul unei școli a cărei calitate a scăzut dramatic. Sigur, e vorba de un caz, nu se pot trage concluzii definitive. Un caz, dar a cărui semnificație nu poate fi trecută cu vederea. Ca și școala europeană, și cea americană a fost preocupată de reformare, o „reformă“ care s-o facă accesibilă, prietenoasă, democratică, ferită de păcatul de a provoca frustrări și eliberată în bună măsură de ideea de clasamente. Adică fără a mai supune elevul la cine știe ce dificultăți, eforturi din care ar rezulta, vai!, că unii elevi ar fi mai puțin dotați intelectual, că natura nu ne-a făcut egali.

de Adrian Costache – profesor

Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 23 / noiembrie 2021