Am în faţă un barem de corectare de la simularea din anul acesta pentru examenul de bacalaureat. Nu ştiu dacă de-a lungul vremii au apărut mici „perfecţionări” ale baremului sau el a rămas totuşi acelaşi, sau cam acelaşi, de cu un deceniu în urmă. Aşa cum nu ştiu nici dacă cineva din CNEE a avut vreodată curiozitatea de a cere evaluări asupra acestui barem. Sau poate s-au cerut şi rezultatele au fost dezamăgitoare, în sensul că lumea nu s-a înghesuit să mai adauge încă o piatră unor „dialoguri” care se dovedesc până la urmă monumente de inutilitate. Vreau să spun că n-am observat până acum, în genere, vreo anume „sensibilitate” evidentă a celor interesaţi din Minister şi agenţiile acestuia cu privire la judecăţi critice care să privească ansamblul curriculumului sau probleme care au în vedere evaluarea. Dar speranţa că într-o zi lucrurile se vor schimba rămâne mai departe vie!…
Pe de altă parte, n-aş vrea să exagerez, fiindcă dezbaterile ocazionate de planurile-cadru la gimnaziu m-ar putea contrazice. Iată, mi s-ar spune, Ministerul a organizat dezbateri, a adunat opinii, a reflectat asupra lor, le-a armonizat şi, în cele din urmă, a „născut”, cu dificultăţi, dar „a născut” o formă definitivă a planului-cadru gimnazial. Emoţia asociată apariţiei recente a acestei forme definitive este pentru mine atât de mare, încât mă sfiesc deocamdată să fac vreun comentariu, vreo observaţie critică, între altele şi fiindcă oricum e târziu şi oricum nu prea ştiu ce ar vrea, în medie (vestita medie, vestita majoritate!), „poporul profesoral”. În ce constă adică esenţa vocii acestuia şi dacă ea este cu adevărat luată în seamă. Aşa că mă întorc la Baremul de Evaluare şi Notare a lucrărilor de la examenul de bacalaureat. Sunt destul de favorizat în interesul meu pentru acest subiect, fiindcă, aşa cum vă spuneam, baremul e neschimbat sau aproape neschimbat de multă vreme.
În contextul acestui gen de permanentizare a baremelor de corectare şi evaluare, o privire „proaspătă” (nu mai corectez de câţiva ani!) ar putea stârni poate un anume interes. Observ, de pildă, dintr-o primă privire că, cel puţin la primul subiect, n-ar putea exista probleme de interpretare. După care descopăr neaşteptat o excepţie: cerinţa 9 a subiectului 1. Adică o cerinţă în legătură cu care pot apărea realmente probleme, nedumeriri. Dintr-o probabilă nevoie de a relaxa cumva o standardizare care pare, dincolo de avantaje, a fi împins examenul de limba şi literatura română către un formalism apăsător, observ o anume nepotrivire între formularea subiectului şi reflectarea acestuia în textul baremului. Cum se ştie, cerinţa standard poate suna cam aşa: „Comentează în 60-100 de cuvinte ultima/prima/etc. strofă a textului dat, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice”.
La o asemenea cerinţă, baremul dă profesorului următoarea „soluţie”. „Comentarea secvenţei indicate: comentare adecvată şi nuanţată – 3 puncte; comentare schematică, ezitantă – 2 p.; încercare de comentare (?!…) – 1 p. Total – 3 p.; respectarea precizării privind numărul de cuvinte – 1 p.
Mărturisesc că sunt în oarecare nedumerire. Pe de-o parte, elementul-cheie al cerinţei – evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice – nu îmi apare reflectat în barem decât într-o manieră subînţeleasă, deşi, repet, el este un element-cheie al cerinţei, iar pe de altă parte apare, nefericit cred, tocmai aici acea condiţionare privind numărul de cuvinte, condiţionare care poate avea o anume semnificaţie la subiectul trei, dar care în acest context formalizează inutil un exerciţiu care priveşte competenţa de a înţelege şi a interpreta un text ficţional. Părând a mă contrazice cumva, remarc mai departe şi faptul că mi-este greu că înţeleg ce ar putea însemna o „comentare adecvată şi nuanţată”, în lipsa unor trimiteri de genul; identificarea temei/ideii poetice/imaginii strofei şi a modului de reprezentare; prezenţa/absenţa eului poetic, prezenţa unor motive literare etc.
Mai în glumă, mai în serios, nelinişti îmi trezeşte şi structura baremului de la Subiectul 2. Astfel, la primul punct al baremului, numit structura discursului de tip argumentativ, apar ca elemente cărora li se acordă puncte caracteristici precum „formularea ideilor în scris (adică o problemă de redactare?!…): text clar organizat (organizat fiind cuvântul care ar motiva aici ideea de structurat!). Este adevărat că o altă cerinţă, „echilibru între componente”, mă linişteşte cumva, dar ceea ce urmează îmi stârneşte din nou o stare de inconfort, fiindcă am senzaţia unei confuzii între două concepte, cel de structură şi cel de redactare, concepte, e adevărat, greu de disociat uneori. Se adaugă: „utilizarea mijloacelor specifice lingvistice, exprimării unei aprecieri (de exemplu: verbe de opinie, adverbe/locuţiuni adverbiale de mod ca indici ai subiectivităţii evaluative). Una peste alta, o întrebare iese la suprafaţă, faţă în faţă cu baremul de la Subiectul 2: de ce la eseul argumentativ se foloseşte o asemenea descriere alambicată când structura eseului poate fi foarte bine tratată ca o problemă de redactare pur şi simplu. Mi se pare că lucrurile ar fi astfel mult mai simple (sau mai complicate?!…) pentru toată lumea.
De altfel, baremul de la Subiectul 3, Redactare, pare a-mi întări, parţial, nedumeririle, fiindcă aici un număr de puncte se acordă pentru abilităţi de analiză şi argumentare (subl. ns.). În acelaşi timp însă, la acelaşi Subiect 3, alţi „descriptori” de la Redactare păcătuiesc prin prolixitate, printr-un baroc al alcătuirii (de ex.: „text parţial organizat, cu dezechilibru între componente, în care construcţia paragrafelor nu subliniază ideile în succesiunea lor logică” – mai ales ultima parte mi se pare preţioasă). Ca şi în cazul Subiectului 2, şi în acest caz o re-lectură a acestor descriptori ar putea duce, în mod sigur, la o simplificare a lor, şi poate chiar la o mai bună sintetizare a modului în care se apreciază redactarea eseului de la Subiectul 3.
În concluzie ce aş putea spune?… Lăsate cumva încremenite într-un proiect mai vechi, baremele de corectare trebuie, se pare, revizuite. E curios că profesorii corectori nu par a fi deranjaţi de stilul „baroc” al unor formulări (sau poate ei sunt, dar eu nu ştiu!), stil care nu face altceva decât să transforme în exces ceea ce ar trebui să fie doar rigoare.
Subliniez că reflecţiile mele nu se vor altceva decât un îndemn de a se reciti textul acestor bareme. Poate şi altcineva vede ceea ce am văzut eu. Sau vede chiar mai mult decât mine! E nevoie, aşadar, ca experţii de la CNEE să încerce o simplificare reală a lor şi poate şi o eliminare a acelor descriptori „preţioşi” şi inutili. Sunt convins că acest lucru este cu adevărat posibil, iar colegele noastre de aici pot face asta cu o discretă competenţă!
Adrian COSTACHE
P.S. Pe de altă parte, îmi dau seama, baremul nu se adresează doar profesorului specialist. El trebui să fie accesibil chiar candidatului la bacalaureat, pentru a-şi organiza cumva eseul. Prin urmare, pun întrebarea dacă actualul barem este în totalitatea lui accesibil acestui candidat… Dacă răspunsul este „da”, atunci, desigur, toate „reflecţiile” mele se constituie într-o nici măcar nobilă inutilitate. Dacă însă răspunsul este „nu”, atunci, iată, avem cu adevărat o problemă!