Motto: „Nu poți dori ceea ce nu cunoști” (Voltaire)
Făcând o analiză minuțioasă a impresionantului spectacol care este istoria creației matematice, cunoscutul istoric și filosof al matematicii Oskar Becker se întreabă: „Dacă Blaise Pascal a scris despre măreția și mizeria omului, Honoré de Balzac despre strălucirea si decadența curtezanelor, de ce nu s-ar putea scrie și despre măreția și mizeria matematicii?”
Răspunsul la această întrebare vine de la constatarea firească a faptului că matematica este o ipostaziere a spiritului obiectiv, chiar absolut, or acesta poate fi, fără putință de tăgadă, măreț, dar în niciun caz mizer, asemenea unui om.
Oamenii se întreabă, adesea, la ce folosesc atâtea cunoștințe matematice când în viața de toate zilele nu utilizează decât puține dintre ele și, de fapt, numai pe cele elementare?
La această întrebare răspunsul este ușor de dat prin menționarea marilor cuceriri ale științei și tehnicii în care matematica a intervenit decisiv, ea devenind indispensabilă în orice cercetare teoretică sau aplicativă.
Dacă matematica n-o întâlnim ca atare în viața de toate zilele se datorează unor rutine pe care le preferăm efortului de a gândi științific, chiar și în activitățile profesionale (în care acționăm pe baza unor tipare sau experiențe câștigate). Acolo unde ne punem proble­ma de a îmbunătăți, de a perfecționa, de a aduce ceva nou, mate­matica apare ca o necesitate, dar numai dacă avem o educație for­mată, dacă am învățat să gândim matematic problemele ce apar în activitatea profesională sau cotidiană.
Prin urmare, calitatea învățământului matematic este hotărâtoare în viața omului și de aici regretul nostru că învățământul matematic de masă are rezultate tot mai slabe, lecțiile de matematică sunt urmărite și asimilate de tot mai puțini elevi, iar mulți profesori se complac în această situație.
Practic, s-a creat mentalitatea conform căreia matematica este destinată unui număr restrâns de elevi dotați, ceilalți resemnându-se cu învățarea pe dinafară a unor procedee de rutină care nu au nimic comun cu gândirea matematică.
Ideea de a caracteriza învățământul nostru matematic după rezultatele obținute de elevii români la concursurile internaționale este greșită, aceste rezultate având alte explicații, fără legătură cu învățământul de masă. Am tot respectul față de acești tineri deștepți, părinții și profesorii lor, am pus și eu umărul la unele rezultate de-a lungul anilor, dar acești elevi au un alt statut în școli. Nu vreau să polemizez pe această temă, dar nu pot să nu mă gândesc la faptul că francezii, care au un învățământ performant, n-au câștigat nicio olimpiadă pentru simplul motiv că nu participă, prioritatea oricărui francez fiind absolvirea unei școli de top care să-i asigure un loc de muncă bine plătit. Rețineți că performanțele unei școli franceze se măsoară prin ecourile obținute de la angajatori, chiar Școlile Franceze de Înalte Studii ierarhizându-se după acest criteriu.
Revenind la învățământul nostru de masă, constatăm că prin prezentarea tot mai artificială a matematicii, prin absența motivațiilor în ceea ce privește semnificația conceptelor, elevul de rând se vede obligat la un efort fără nicio satisfacție, pentru el matematica fiind una de intimidare.
Mai mult, rezultatele obținute de elevii români la testele PISA au situat învățământul nostru pe locuri codașe, deci deprecierea învățământului matematic românesc este un fapt real, datorat, în primul rând, deteriorării programelor școlare. Din acest motiv, la un moment dat a fost publicat Manualul Calității în Învățământ, care propunea, printre altele, și cadrul asigurării calității în învățământul preuniversitar și care s-a dovedit ineficient deoarece n-a fost însoțit de planuri de învățământ și programe școlare realiste și realizabile.
Respectivii furnizori de educație n-au înțeles că nu se poate câștiga o cursă numai cu un pilot bun, ci este nevoie de o mașină cu o direcție bună și propulsie la fel de bună. Practic, pornind de la ideea greșită că totul se poate rezolva „prin metodă” (nu cumperi mobilă înainte de a construi casa!), s-a ajuns la un eșec total al acestui demers, oferta actuală a școlii devenind neatractivă pentru mulți elevi deoarece planurile de învățământ sunt demolatoare pentru aceștia (între 17 și 21 de discipline și 6-7 ore pe zi), iar programele școlare neinteresante, fără o viziune unitară (au apărut pe bucăți!), formativă și interdisciplinară asupra conținutului învățării.
După părerea mea, o schimbare structurală totală a învățămân­tului matematic românesc, care să conducă la planuri de învățământ realiste, realizabile și bine prioritizate (orele să se desfășoare sub forma cercetării științifice, adică elevul să participe la elaborare concep­telor), depășește autoritatea unei comisii ministeriale și numai Aca­demia Română poate rezolva această problemă. Este momentul ca această instituție să intervină decisiv, să formeze o comisie din specia­liștii săi și să dea publicului spre dezbatere planuri de învățământ și programe școlare la nivelul prestigiului și autorității sale, așa cum s-a întâmplat și în alte țări (în Franța, președintele comisiei de reformă a învățământului matematic a fost academicianul André Lichnerowicz, profesor la Collége de France).
Așa cum am afirmat și cu alte ocazii, programa de matematică trebuie să plece de la tradițiile învățământului matematic românesc, de la faptul că „matematica trebuie să capete importanța rolului pe care îl are știința modernă” (academician Gheorghe Mihoc) și în acest scop trebuie să crească numărul de ore la această disciplină deoarece aplicațiile metodelor matematice devin din zi în zi mai importante (este suficient să comparăm programa pentru clasa a VII-a de liceu, a XI-a azi, din 1937 cu cea de acum și vom constata că se făcea tot ceea ce este astăzi în programa de mate-info, plus un capitol de mecanică).
Scăderea numărului de ore prin reducerea materiei a condus la transformarea matematicii școlare din ceva legat indisolubil de ideea de demonstrație în ceva ce evită demonstrația, adică transformarea matematicii în ceva ce nu mai este matematică. Mai mult, pentru că profesorii predau strict programa, iar aceasta este proastă, devin slab pregătiți, adică apare un fenomen de involuție a învățământului. Acest lucru se vede și din tot ce s-a întâmplat cu fostele examene de treaptă, care s-au înlocuit, treptat-treptat, cu probe din ce în ce mai ușoare, renunțându-se apoi la ele, când s-a constatat că acestea duc la rezultate cu atât mai slabe cu c@t sunt mai ușoare. Or, dacă rezultatele sunt slabe după ce s-a operat o reducere de programă, nu era firesc să se pună la loc decât să fie redusă și mai mult?! În loc de acest „firesc”, a fost suprimat concursul de admitere la liceu și înlocuit cu alte forme de evaluare, la care nivelul cunoștințelor poate fi coborât oricât de jos!
Mai mult, constatăm că, în dorința de a se raporta rezultate cât mai bune, și pentru examenul de bacalaureat subiectele au fost jenant de ușoare! Cui folosește acest lucru?! Procente de promova­bilitate de 100%!!! Și ne mirăm că elevii nu iau școala în serios!!!
Putem afirma că, așa cum este concepută astăzi, programa școlară conduce la o educație matematică defectuoasă, încât se poate ajunge (dacă nu cumva s-a ajuns!) la un „analfabetism matematic” (acade­micianul S. Marcus), și nu trebuie să uităm că cel mai important lucru este menirea matematicii de formare intelectuală a tinerilor.
Așteptăm cu interes noile planuri de învățământ și programe școlare, care trebuie să ofere o recompensă intelectuală elevilor, deci trebuie să pornească de la intuiție și jocuri și să continue cu funda­mentarea noțiunilor în sensul dezvoltării firești a matematicii, adică programa trebuie să fie unitară, pentru toți anii de școală!
Matematica a căpătat și o utilitate socială, economică și culturală de prim rang, deci se dezvoltă ținând seama nu numai de solicitările care vin din partea celorlalte științe, dar și din partea societății. Din acest motiv, atenția acordată învățământului preuniversitar nu trebuie să se limiteze numai la orientările care conduc la studii înalte, cele­lalte orientări, după părerea noastră, meritând mai multă atenție decât li s-a acordat până acum în planurile de învățământ și progra­mele școlare.
Eminescu spunea că obiectivul esențial al guvernării îl constituie forța biologică a națiunii, din această resursă națională desprinzându-se în mod firesc cultura noastră, deci orice principii determinante pentru o anumită epocă, în cazul nostru planurile de învățământ și programele școlare, trebuie supuse, în prealabil, unui aspru examen critic.
Prof. matematică Ion OTĂRĂȘANU