Odată cu înaintarea în vârstă, curgerea timpului pare că schimbă vitezele, trecând la trepte superioare. În acest sens, dacă în copilărie este prezentă întrebarea „Ce vrei să devii când vei fi mare?“, la adolescență planificările vizează încă perioade mari de timp, adultul tânăr își permite încă planuri anuale și multianuale, totuși, de la o anumită vârstă, deși utile, planurile trebuie să fie realist corelate cu perioade mai mici… Nu este defetism, este realitate, iar în zicerile populare regăsim expresia „nu aduce anul ce aduce ceasul“.

Am făcut acest preambul având la bază două aspecte:

• primul – faptul că educația nu este un proces firav, ci unul consolidat în timp, dar păstrându-și caracteristica de maleabilitate; planificarea educației trebuie să seteze ținte majore, pe termen mediu și lung, însă operaționalizarea acestora trebuie să fie un răspuns efi­cient la ceea ce aduce clipa…, timpurile prezente confirmându-ne din păcate și implicând în mod real elemente de management al riscurilor;
• al doilea – faptul că ceea ce s-a spus despre educație la un moment de timp dat nu reprezintă neapărat o realitate vetustă, ci doar o realitate maturată; a ne raporta la educație din perspectiva cugetărilor, proverbelor și definițiilor rezul­tate ale unei gândiri populare sau culte anterioare prezentului nu înseamnă a aduce în discuție o serie de truisme și, chiar dacă nu vom putea evita anumite truisme, modul în care acestea apar în firul narativ sper să compenseze acest neajuns.

În acest sens, cu acest prim articol pentru anul 2022, prefer nu să analizez nevoile și oportunitățile de început de an calendaristic, în date și informații, ci să vă invit într-o călătorie comentată și, sper, coerentă, prin universul Proverbelor, cugetărilor și definițiilor despre educație, așa cum au fost ele sistematizate în volumul colecției Cogito, al Editurii Albatros, 1978.

A de la Adevăr

Ca un avertisment pentru epoca publicării colecției, intenționat sau nu, prima cugetare este că adevărul învinge orice, deși nu toate adevărurile se pot spune, fiind acceptat că de la adevăr până la minciună e un lat de palmă. De altfel, conceptele adevăr, bine, dreptate și frumos sunt constant prezente în legătură cu educația, indiferent de vremurile la care se raportează, însă având nuanțe pentru fiecare perioadă. Astfel, adevărul este un produs al omenirii, al punctului ei de vedere și al nevoilor ei, nefiind ceva (de)terminat, ci el este în continuă devenire. Vorbim în prezent despre o educație care pune accent pe abilități de viață, în acest sens putând afirma că adevărul e recomandat, pentru că servește vieții și acceptând că, la om, cunoștința adevărului pleacă de la cunoștința de sine însuși.

Când vorbim despre educație, tre­buie să vorbim fără de patimă, căci atunci vei cunoaște adevărul mai bine, când vei depărta orice patimă de la tine, și pentru că adevărul în realitate este un fel de curățire de toate pasiunile. De asemenea, cum nu orice adevăr este ușor de acceptat, tocmai de aceea adevărul nu trebuie arătat gol, ci în cămașă, cu referire, în prezent, la o educație pentru toleranță și incluziune. Deoarece adevărul nu se câștigă numai prin noi descoperiri, ci și prin modurile diferite de a le exprima, educația trebuie să găsească forma (îmbrăcămintea) potrivită prin care să cultive educabilului dorința de a cunoaște adevărurile care au guvernat sau gu­vernează lumea, astfel încât să existe un acord deplin între adevăr și realitatea simțurilor. Prin educație, putem recunoaște mai întâi ce e adevărat, căci atunci vom recunoaște și ceea ce este fals și, mai mult și foarte important, cunoașterea unui adevăr nu ne îndepărtează de aflarea altuia, așa cum se întâmplă cu exercițiul unei singure arte, ci, mai degrabă, ne apropie, căci adevărul este fondul oricărei arte, este baza și conștiința acesteia.

În acord cu teoria constructivistă a învățării, nimic nu rămâne mai adevărat în noi decât ceea ce am cunoscut prin propriile noastre simțuri și prin inteligența și inima noastră, atuul principal fiind că însușirea adevărului nu face niciodată excese. De altfel, orice adevăr trebuie să fie concret și tocmai acest caracter nu se dobândește prin raționamente generale, ci prin faptul că tot ce se spune este înțeles de elevi numai în cazul în care este legat de mediul ce-l înconjoară. Afirmația an­terioară nu trebuie percepută ca o ne­­gație a faptului că adevărul general și abstract este cel mai prețios dintre bunuri. Concretețea adevărului permite asumarea acestuia la un nivel superior înțelegerii, acela prin care cunoscătorul adevărului devine militant pentru adevăr, pentru că adevărul este valoarea fundamentală și că, fără adevăr, omul e orb; adevărul este ochiul rațiunii; prin el învață omul să se comporte, să fie ceea ce trebuie să fie, să facă ceea ce este dator să facă, să tindă spre adevăratul scop.

Prin cele anterior punctate, am oferit argumente consistente pentru care există o relație strânsă între educație și adevăr, însă este important să punctăm faptul că adevărurile generale, spre a fi de folos real și permanent, trebuie cucerite și că adevărurile simple se asimilează cel mai greu și cel mai prost, iar combinația dintre un adevăr și o minciună formează confuzie: e un monstru periculos, fiindcă partea de adevăr ce este în el îl face să trăiască, pe când minciuna curată e stafie, (este) nimic.

Anterior, am alăturat cele patru concepte – adevăr, bine, dreptate și frumos. În acest context, raportarea la adevăr trebuie să aibă în vedere că acesta face obiectul științei, iar nu al artei, că adevărul vine înaintea frumuseții, dacă trebuie să alegi și că adevărul moral nu este ceea ce este, ci ceea ce e bine.

În volumul citat, cugetările despre adevăr au debutat cu un avertisment și aproape că se încheie cu un alt avertisment rămas actual: ignorarea adevărului este cel mai puternic calmant ideologic pentru o clasă (lume) care piere.

de Gabriel Vrînceanu – profesor

Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 25-26 / ianuarie-februarie 2022